La altarul culturii hădărăuțene

0
240

În raionul Ocnița, poarta nordică a Republicii Moldova, în ultimul an, s-au derulat mai multe proiecte culturale importante, cel mai de anvergură – „Cartografierea obiectelor culturale, turistice şi istorice”, cu explorări prin sate și descoperirea valorilor locale, un proiect care a dat naștere altora mai noi.

Cultura la Ocnița nu stă pe loc, datorită unei echipe ambițioase, a tuturor angajaților din domeniu, care trecând și peste virus, merg mai departe spre scopul lor. Are loc o adevărată mișcare de valorificare a patrimoniului, la baza căreia, cu inițiative continue, în rol de catalizator al progresului, este o doamnă neobosită – Angela Crucichevici, șefă a Secției Cultură, Tineret și Sport a Consiliului Raional Ocnița.

         La invitația dumneaei, echipa „Ziarului Nostru” a participat la o activitate interesantă din cadrul Proiectului cultural raional „Activități Culturale în colaborare”, la data de 21 mai 2021,  în comuna Hădărăuți, unde s-au adunat toți angajații bibliotecilor publice din teritoriul raionului Ocniţa.

Activitatea a demarat în ograda Căminului Cultural care nu este unul obișnuit, ci un fost conac boieresc care aparținut familiei Plawsky, transformat ulterior în cămin cultural.

Îmbrăcați în port popular, frumoși și binevoitori, oaspeții au fost întâmpinați așa cum cere tradiția, cu pâine și sare, chiar de către domnul primar Iurie Lupu, de Viorica Pîrlea, bibliotecară la BP Hădărăuți, Aliona Olaru, director artistic la Căminul de Cultură și cei mai frumoși – elevii cl.V-a, Olaru Miroslav și Lesnic Patricia.  

Lada cu zestre a satului se păstrează în școală

A urmat o excursie interactivă în gimnaziu. Întâmpinați pe pragul școlii de dna Galina Burlac – directoarea Gimnaziul Hădărăuți și de dna Nadejda Rusnac, profesoară de istorie și limba rusă, directorul muzeului, oaspeții comunei au fost ghidați spre ultimul etaj al instituției unde, în spațiul a trei încăperi, se află Muzeul satului.

Aici sunt păstrate cu sfințenie obiecte vechi colectate de către profesori și elevi, oale, haine tradiționale, documente, fotografii și alte obiecte casnice care nu vor lăsa generațiile noi să uite de trecutul strămoșesc.

La muzeul Dinastiei Zatuszewski

La Căminul Cultural am avut parte de o surpriză deosebită. Hădărăuți are cu ce se mândri, în special cu oameni aleși.

Cu mare bucurie, ne-a întâmpinat colegul nostru, corespondent al ziarului, maestru al cuvântului și al cântecului, domnul Valentin Baraliuc. Împreună cu doamnele Aliona Olaru, Viorica Pîrlea și mama dumneaei – o meșteriță iscusită, ne-au prezentat un moment liric, cu romanțe și versuri, în localul muzeului „Dinastia Zatuszewski” o familie de muzicieni vestiți ai anilor ’50.

         Aici, doamna Maia Taraban, şefa Bibliotecii publice din oraşul Ocniţa, cu ochii în lacrimi de emoție a rostit: „Nu m-am așteptat astăzi să-mi umplu sufletul cu atâtea lucruri frumoase, atâtea chipuri de oameni minunați. Vă mulțumesc pentru acest prilej și mă bucur foarte mult când văd cum lucrătorii de cultură salvează patrimoniul local, național. Probabil că e misiunea noastră cea mai importantă de a identifica, a păstra și a promova aceste valori lăsate de strămoșii noștri. Echipa hădărăuțeană, împreună cu domnul primar, este una extraordinară, unită și inovativă. Un exemplu pentru alți lucrători de cultură din raion.”

Cântă îngerii dulce și trist printre cărți și relicve seculare…

,,Cântă îngerii dulce și trist printre cărți și relicve seculare…” este genericul evenimentului de la Hădărăuți, care a cucerit pe toți cei aflați în sala mare a Căminului de Cultură. Aici, ne-au încântat cu muzică săltăreață Ansamblul folcloric „Spicuşor”, conducător artistic – Anatolie Cibuc, astfel că la al treilea cântec, participanții nu au mai putut sta locului și s-au prins într-o horă veselă.

         Doamna bibliotecară Viorica Pîrlea menționa: „Împreună cu toți oaspeții ce i-am avut invitați am depănat povestea neamului, a cărților, a tradițiilor și relicvelor seculare. Avem oaspeți de onoare, colaboratorii de la „Ziarul Nostru”, Soroca. Suntem plăcut surprinși și de colegele mele, bibliotecarele din raion care… „Deapănă povestea filelor de aur / Bibliotecarul, paznic la tezaur, / El așază cartea cu mâna ușoară / Cum așază perla în  sfânta comoară”. Activitatea s-a desfășurat cu o notă pozitivă pentru noi, cei ce suntem la altarul culturii hădărăuțene și pentru toți oaspeții ce i-am avut în teritoriu”.

         Finalul evenimentului a fost încununat cu diplome și daruri în formă de suvenire oferite de doamna Angela Crucichevici:

„Un proiect pe care l-am inițiat cu scopul de a face un schimb de experiență între bibliotecile publice din raionul Ocnița, pentru a ne mobiliza, a elabora idei și a lua exemplu unii de la alții, să progresăm în munca noastră. Să facem ca valoarea creației să aibă continuitate. Mă bucur mult că activitatea de astăzi s-a desfășurat cu succes. Chipurile participanților radiază de bucurie, ceea ce sugerează că ne-am atins scopul propus. Mulțumim gazdei care astăzi ne-a primit, ne-a deschis portița și ne-a ghidat prin ograda mare a culturii hădărăuțene”, a rostit doamna Angela Crucichevici.

Aprecieri frumoase au fost rostite și de către primarii invitați la activitate, domnul Iurie Bucun, primarul satului Clocușna și doamna primar de Burlădeni-Varzari Marina.

La rândul său, domnul Iurie Lupu, care ne-a surprins și prin cântec, ca membru al ansamblului folcloric, a mulțumit celor care au muncit la organizarea activității bine-venite și i-a îndemnat pe cei care au văzut activitatea și sunt siguri că la ei e mai bine, să ne cheme, să vedem și noi, „iar alții care stau mai stingher, că la ei nu e așa de bine, zice domnul I. Lupu, duceți-vă chiar de mâine la primar și cereți să vă facă condiții prielnice. Mulțumesc din suflet că ați fost împreună cu noi!”

La sfârșitul părții artistice, am gustat cu toții din plăcintele hădărăuțene și ne-am planificat să revenim în sat pentru a-l descoperi în toate aspectele sale frumoase.

Una dintre cele mai mari biserici din R. Moldova

Hădărăuți este o comună în raionul Ocnița, situată în extremitatea de nord a Republicii Moldova, la 242 km nord de Chișinău și la 119 km est de Cernăuți, pe șoseaua Soroca-Cernăuți. Localitatea este una dintre cele mai vechi așezări din Basarabia, prima mențiune documentară fiind din anul 1421. Dintr-un hrisov domnesc datat cu 30 septembrie 1503 aflăm că voievodul Ștefan cel Mare oferea moșia Hădărăuți boierului Dancu Buceațchi. Până în 1711 a făcut parte din Ținutul Hotinului al Voievodatului Moldovei.

La Hădărăuți există două biserici ortodoxe – Biserica veche, ridicată din lemn la sfârșitul sec. XVIII – începutul sec.XIX și Biserica nouă (sec.XX), unul din cele mai mari edificii de cult din Basarabia, construită după un proiect bazat pe cel al bisericii Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din localitatea bucovineană Crasna. Biserica a fost înălțată la inițiativa parohului Vasile Popescu, cu ajutorul sătenilor. Ctitori ai Bisericii au fost oamenii de bună credință din Hădărăuți și din satul de baștină a părintelui Vasile, Crasna, reg. Cernăuți. Piatra de temelie a fost pusă la 28 mai 1990. Soborul „Înălțarea Domnului” a fost sfințit la 9 septembrie 1994. Din 1997 paroh al bisericii devine Victor Vacarciuc.

 În apropierea satului, pe valea râului Racovăț, se află necropola eneolitică „Movila lui Balan”.

În „Ziarul Nostru” s-a scris în 2018 despre faptul că la Hădărăuți s-au cules 22.000.000 de bostani! Așadar, încă mai avem ce descoperi în această comună minunată, cu altă ocazie frumoasă!

Autoare: Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE