Irina Rusanovschi: “Binefacerea, pentru mine, a devenit un mod de a trăi și de a privi oamenii din jur”

Prezentarea de rigoare:

Irina Rusanovschi

Președinta AO Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare

„PHOENIX”.

Președintă a clubului Rotary Chisinau Centru, Cordantor National

Rotary Inter Country Comitty.

Membră a Clubului Internațional al Femeilor.

Coordonator local al Fundației „Moldova World Children’s Fund”.

S-a născut în s. Ruseni, r-nul Edineț.

Studii: Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”.

Master Universitatea de Stat din Moldova, psihologie.

• Până a ne duce departe în istorie, care sunt provocările cu care se confruntă Centrul Phoenix la moment? Și Dvs, respectiv, pe care îl conduceți…

• În acest moment, una dintre cele mai mari provocări pentru CICD PHOENIX este să putem continua toate activitățile pe care le-am construit în timp și să răspundem nevoilor oamenilor care se bazează pe noi, într-un context în care resursele financiare sunt tot mai greu de găsit, iar nevoile comunităților cresc.

CICD PHOENIX nu înseamnă doar proiecte și finanțări. În spatele fiecărui proiect sunt oameni – copii care vin la Casa Irina, persoane în vârstă care au nevoie de socializare și sprijin, familii vulnerabile, comunități rurale și oameni care au nevoie de ajutor în situații dificile.

Pentru noi, este important să nu închidem ușa atunci când un proiect se termină, pentru că nevoile oamenilor nu se termină odată cu finanțarea.

O provocare importantă este și găsirea unor parteneriate stabile și a unor surse de finanțare pe termen lung. În ultimii ani, am învățat că o organizație poate face lucruri extraordinare atunci când există parteneri care au încredere în ea. De aceea, pentru noi, relațiile construite în timp cu partenerii din Moldova și de peste hotare sunt extrem de importante.

Personal, poate cea mai mare provocare este volumul de responsabilitate pe care îl presupune conducerea unei organizații care este implicată în atât de multe domenii. Sunt zile în care trec de la un proiect pentru copii la un proiect pentru persoane în vârstă, de la ajutor umanitar la discuții cu parteneri internaționali, granturi, rapoarte, probleme administrative și situații care trebuie rezolvate imediat.

• Spuneți-ne și despre Casa Irina… Cu ce se ocupă și pe cine găzduiește?

• Casa Irina este Centrul Comunitar creat de CICD PHOENIX în satul Ruseni, raionul Edineț, cu scopul de a crea un spațiu sigur și prietenos pentru copii, tineri, persoane în vârstă și comunitatea locală. Casa Irina nu este un centru de plasament și nu găzduiește persoane permanent. Este un centru de zi, un loc în care oamenii vin, participă la activități și se întâlnesc.

În primul rând, aici vin copiii și tinerii din Ruseni și din localitățile din apropiere. Organizăm activități educaționale și de dezvoltare personală, ore de limba engleză, dans, muzică, activități creative și artistice, precum și antrenamente de lupte. Ne dorim ca fiecare copil să aibă posibilitatea să descopere ce îi place și la ce este bun, indiferent de faptul că trăiește într-o comunitate rurală.

În același timp, Casa Irina este și un spațiu pentru adulți și persoane în vârstă. Organizăm întâlniri, ateliere, activități intergeneraționale și activități care îi ajută să rămână activi și conectați cu comunitatea. Un lucru important pentru noi este ca generațiile să se întâlnească și să învețe unele de la altele.

• Ne spuneți și despre activitatea Dvs. la Clubul Rotary? Ce/pe cine conduceți și ce rezultate aveți?

• Activitatea mea în Rotary ocupă un loc foarte important în viața mea, pentru că valorile Rotary – voluntariatul, implicarea în comunitate și cooperarea internațională – sunt foarte apropiate de ceea ce fac de mulți ani prin CICD PHOENIX. În prezent, sunt președinta Clubului Rotary Chișinău Centru pentru mandatul 2026–2027 și, la nivel de District Rotary 2241 România și Republica Moldova, dețin funcția de ICC Chair Moldova, prin care contribui la dezvoltarea colaborărilor dintre cluburile și organizațiile Rotary din Republica Moldova și parteneri din alte țări.

În activitatea mea rotariană am pus foarte mult accent pe parteneriate internaționale, schimburi de experiență, proiecte umanitare și atragerea unor noi oportunități pentru comunitățile din Republica Moldova. Am avut posibilitatea să dezvolt colaborări cu cluburi Rotary din mai multe țări și să aduc împreună oameni care doresc să contribuie la soluționarea unor probleme reale.

Un rezultat important al acestei activități este faptul că, prin colaborarea internațională, putem transforma o simplă relație între două cluburi într-un proiect concret. Pot fi proiecte pentru copii și tineri, pentru sănătate, educație, comunități vulnerabile sau pentru sprijinirea instituțiilor care au nevoie de echipamente și resurse.

• Care este cea mai recentă acțiune umanitară pe care ați desfășurat-o? Care este pe rol, acum, poate…

• Una dintre cele mai recente acțiuni importante, desfășurate de CICD PHOENIX, este proiectul „Îmbătrânire activă la Casa Irina”, realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Prin acest proiect ne propunem să oferim persoanelor în vârstă din comunitate mai multe oportunități de a rămâne active, implicate și conectate cu cei din jur. Organizăm ateliere, întâlniri, activități creative și intergeneraționale, prin care persoanele vârstnice pot socializa, pot transmite mai departe tradiții și experiențe, dar și pot învăța lucruri noi.

Un aspect foarte important este implicarea copiilor și a tinerilor în aceste activități. Credem că apropierea dintre generații este esențială pentru o comunitate sănătoasă: copiii învață de la cei mai în vârstă, iar seniorii simt că experiența și cunoștințele lor sunt apreciate și că au în continuare un rol activ în comunitate.

Suntem recunoscători Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru sprijinul acordat acestui proiect. Pentru o organizație locală, asemenea programe sunt foarte importante, deoarece ne permit să transformăm nevoile identificate în comunitate în activități concrete și utile pentru oameni.

• Ce este binefacerea pentru Dvs? Obiectul muncii sau ceva mai mult? Ce anume?

• Pentru mine, binefacerea nu este doar un obiectiv al muncii și nici doar o activitate pe care o desfășor prin CICD PHOENIX sau Rotary. A devenit un mod de a trăi și de a privi oamenii din jur. Cred că binefacerea înseamnă, înainte de toate, să fii atent la  nevoile celui de lângă tine și să nu treci indiferent atunci când poți face ceva. Uneori este vorba despre un proiect mare, despre un ajutor umanitar sau despre resurse importante. Alteori, este vorba despre un lucru foarte simplu: să asculți un om, să îi dai curaj, să îi oferi o oportunitate sau să îi spui că nu este singur.

Poate că, după atâția ani, nu mai pot separa foarte clar munca de această nevoie de a ajuta. A devenit parte din mine. Și cred că atunci când faci binele cu sinceritate, nu trebuie să te gândești permanent la rezultate sau la recunoaștere. Important este ca, după ce ai trecut prin viața unui om, să fi lăsat ceva bun în urma ta. Pentru mine, acesta este cel mai important sens al binefacerii: să fii de folos și să faci lumea, măcar puțin, mai bună pentru oamenii pe care îi întâlnești.

• Când a fost momentul vieții în care s-a decis că veți duce binele oamenilor?

• Cred că momentul în care am înțeles că vreau să fac mai mult pentru oameni a fost atunci când lucram la Institutul Mamei și Copilului, în calitate de asistentă medicală. Acolo am întâlnit foarte mulți copii și foarte multe familii care treceau prin situații dificile. Ca asistentă medicală, puteam să îmi fac meseria, să îngrijesc copilul și să îmi îndeplinesc responsabilitățile profesionale. Dar, în interiorul meu, simțeam că vreau să fac mai mult.

Cred că de acolo a început, de fapt, drumul meu spre activitatea social și umanitară. Nu a fost o decizie luată într-o singură zi, ci un sentiment care s-a format în timp: că pot și trebuie să fac mai mult. Mai târziu, acest sentiment s-a transformat în proiecte, în parteneriate și, în cele din urmă, în CICD PHOENIX. Dar motivația inițială a rămas aceeași – dorința de a face ceva concret pentru oameni, în special pentru copii și pentru cei care au mai puține oportunități.

• N-ați avut, niciodată, senzația că munciți degeabă? Că lumea nu apreciază, cu adevărat, efortul pe care îl depuneți?

• Nu pot să spun că nu au existat momente dificile sau momente în care m-am întrebat dacă efortul meu este înțeles. Dar nu fac ceea ce fac pentru apreciere. Dacă aș avea nevoie permanent de recunoștința oamenilor pentru a continua, probabil că mi-ar fi foarte greu. Eu fac aceste lucruri pentru că văd o nevoie și simt că pot să contribui la schimbarea ei.

Uneori oamenii apreciază și spun „mulțumesc”, alteori poate nici nu își dau seama câtă muncă este în spatele unui proiect. Dar pentru mine, cea mai importantă apreciere este rezultatul. Cred că binele făcut doar pentru a fi apreciat își pierde o parte din sens. Eu încerc să fac ceea ce cred că este necesar, chiar și atunci când nu mă vede nimeni și nu îmi spune nimeni „mulțumesc”.

• Omenirea a trecut, cu greu de Covid… El mai este, dar, a trecut… Ce ne așteaptă mai departe? Pe cât de pregătiți suntem pentru asta?

• Nu știu ce ne așteaptă mai departe și cred că nimeni nu poate spune cu certitudine. Pandemia de COVID-19 ne-a arătat cât de repede se poate schimba viața și cât de vulnerabili putem fi în fața unor situații pe care nu le-am anticipat.

Cred, însă, că una dintre cele mai importante lecții pe care ar trebui să le păstrăm este că nu putem trece singuri prin perioade dificile. Trebuie să fim mai uniți, mai atenți unii la alții și mai pregătiți să colaborăm. Nu cred că putem controla tot ceea ce se va întâmpla în lume, dar putem controla felul în care reacționăm și felul în care ne susținem reciproc.

• Ce sentimente vă leagă de Ruseni?

• Ruseni este pentru mine un loc cu totul aparte. Acolo mi-a rămas casa părintească și este locul în care mă simt cel mai bine. Este locul în care mă întorc, mă liniștesc și simt că îmi încarc bateriile. Acum, Ruseni înseamnă pentru mine și Casa Irina, dar Casa Irina este un loc separat de casa mea părintească. Sunt două spații diferite, însă ambele fac parte din viața mea și au o însemnătate foarte mare pentru mine.

Merg la Ruseni cât de des pot, chiar dacă am aproape trei ore de condus. Cel mai des merg în weekend, atunci când reușesc să îmi fac timp să stau mai mult. Chiar dacă drumul este lung, pentru mine, se merită. De multe ori plec obosită, dar acolo mă liniștesc și mă încarc cu energie. Ruseni este locul în care simt că mă întorc la rădăcinile mele.

• Pentru că apărem aici, inclusiv, spuneți-vă ce vă leagă de Soroca, ce tangențe aveți cu locul, pe linia activităților și, poate, mai departe de ele?

• Am o legătură frumoasă cu Soroca, construită în primul rând prin oameni și prin proiectele pe care am avut ocazia să le realizăm împreună. Avem colegi rotarieni la Soroca, iar cu Natalia Vrancean am colaborat, în mod special, în primii ani ai războiului din Ucraina. În acea perioadă, împreună cu colegii și partenerii noștri, am reușit să oferim sprijin umanitar oamenilor care aveau nevoie de ajutor.

Legătura cu Soroca s-a consolidat și prin proiectele de sprijin pentru instituțiile medicale. Am contribuit cu mobilier adus din Țările de Jos, inclusiv paturi funcționale și mobilier pentru IMSP din Soroca, pentru a răspunde unor necesități concrete ale instituției. Un alt proiect, de care îmi amintesc cu drag este donația de cărți în limba engleză pentru liceele și gimnaziile din Soroca. Pentru mine, asemenea donații sunt importante nu doar prin valoarea materială, ci prin oportunitățile pe care le pot crea pentru copii și tineri.

De aceea, când mă gândesc la Soroca, nu mă gândesc doar la un loc în care am desfășurat anumite activități. Mă gândesc la oamenii pe care i-am cunoscut acolo, la colegii cu care am colaborat și la proiectele prin care am încercat să fim de folos.

P.

Marcel Toma