La Sfat cu oameni frumoși descusuți de Nina Neculce

0
325

Un om atrage prin ceea ce dăruiește. În primul rând trebuie să oferi ca să poți să primești. Cu aceste gânduri înțelepte își rânduiește zilele șefa Bibliotecii Publice din satul Corbu, NATALIA COȚOFANĂ, care definește cartea reper al inteligenței. Cu Natalia stăm la sfat în acest număr de ziar.

„Oamenii din satul Corbu au suflete largi, sunt modești, înțelepți, inteligenţi”

Nina Neculce: Dragă, Natalia Coțofană, am aflat cu bucurie că Biblioteca Publică Corbu, pe care am  vizitat-o în toamna anului trecut, a fost recunoscută de autoritățile raionale CEA MAI ACTIVĂ INSTITUȚIE LA NIVEL COMUNITAR, iar dumneata ai fost menționată cu o Diplomă pentru contribuția substanțială adusă la dezvoltarea și promovarea culturii naționale. Numiți câteva din realizările anului pandemic, 2020, care v-au adus spre această recunoaștere.

Natalia Coțofană: Am primit și eu cu mare bucurie, dar şi responsabilitate nominaţia de „Cea mai activă instituţie la nivel comunitar”. Bucurie pentru că rezultatul muncii este vizibil, dar resposabilitate pentru că acest rezultat trebuie menţinut şi înmulţit. Decernaţi cu această nominaţie au fost de fapt cititorii, utilizatorii şi prietenii virtuali ai Bibliotecii Publice din satul Corbu.

Anul pandemic, 2020, sigur a fost altfel si la noi la Biblioteca Publică. Mai multe activităţi virtuale decât reale şi comunicarea pe reţele de socializare, online, dar spre mare bucurie, această situaţie a sporit interesul utilizatorilor pentru tot ce am organizat în acest an. Am organizat ca, de obicei, diferite expoziţii, şedinţe în cadrul serviciilor noi de bibliotecă, concursuri şi recitaluri de poezie cu toate categoriile de vârstă la zilele remarcabile ale calendarului cultural. Restrânsă de situaţie, am postat toate cele petrecute pe reţele de socializare. Aşa am descoperit marele interes cu care ne-au urmărit sute de persoane. Mulţumesc utilizatorilor activi ai BP, mulţumesc APL care este foarte receptivă la toate solicitările BP, mulţumesc partenerilor din teritoriu: grădiniţa, gimnaziul, şcoala profesională care răspund la toate invitaţiile, mulţumesc Secţiei Cultură şi Centrului de Informare şi Documentare din Donduşeni care ne ghidează, informează şi apreciază  activitatea noastră zi de zi.

N.N.: Dorința de a deveni bibliotecară a fost un vis care a încolțit încă din copilărie?

N.C.:Nu.În copilărie nu am avut asemenea dorinţă. Admiram învăţătorii, mai târziu profesorii, dar am ajuns tehnician in domeniul energetic, specialitate care mi-a permis să activez aproape 20 de ani la Școala profesională din satul Corbu în calitate de maistru-profesor. La bibliotecă m-am angajat în urma unui concurs pentru suplinirea locului vacant. Pentru prima oară se organizase concurs după toate regulile, cu depunere de dosar, concurenţi, comisie serioasa de la Secţia Cultură din Donduşeni.

N.N.: Ce ați simțit când ați pășit pentru prima oară în bibliotecă în calitate de manager al instituției?

N.C.: După această „biruinţă”, când am păşit în bibliotecă am simţit că trebuie să fac tot ce e posibil să corespund promisiunilor făcute in faţa „înalţilor demnitari”. Dar pe de altă parte, am simţit fericirea să mă aflu față în față cu opt mii de cărţi. E o MARE FERICIRE!

N.N.: Din cele văzute la bibliotecă am tras concluzia că sunteți o pasionată și o fină observatoare a lucrurilor frumoase, a valorilor acestui neam. Aveți un respect aparte pentru oamenii valoroși ai satului. Cum ați reușit să-i faceți prieteni ai bibliotecii?

N.C.: Îmi plac mult oamenii, am deosebită plăcere să discut cu fiecare. Oamenii din Corbu au suflete largi, sunt modești, înțelepți, inteligenţi. Am fost receptivă la doleanţele fiecăruia şi am insistat, cu orice ocazie, să-i invit pe fiecare la bibliotecă. O parte din vizitatori au donat din lucrurile frumoase bibliotecii, pentru care le sunt foarte recunoscătoare.

N.N.: Da. Am admirat și eu cu drag broderiile  vechi, o cămașa națională bărbătească lucrată cu multă măiestrie, un prosop foarte original, cum n-am mai întâlnit până acum, alte lucruri frumoase. Cu alte cuvinte, ați creat în bibliotecă un mini muzeu de artă populară tradițională.

N.C.: Mi-am propus să transform biblioteca într-o Casă Mare a satului cu miros de gutuie și busuioc. Aceste obiecte pe care le-ați văzut înfrumusețează lăcașul cărților, spațiul a devenit mai atractiv și este pe placul cititorilor.

N.N.: Cum vedeți biblioteca într-un viitor nu chiar îndepărtat?

N.C.: În biblioteca viitorului aş vrea să văd  mai mulţi doritori de a citi cartea tradiţională. Aş vrea să avem ca utilizatori, toate familiile tinere din comunitate. Aş vrea să organizăm un grup de tineri voluntari care să sporească lucrurile bune in comunitate.

N.N.: Acum să mergem mai  aproape de povestea vieții dumitale? Când și unde ați văzut pentru prima oară lumina zilei?

N.C.: Lumina zilei am văzut-o la Corbu. M-am născut in luna iulie, anul 1965 din părinții Anton şi Anastasia Frasinciuc. Am fost unicul lor copil.

N.N.:Deci, v-ați născut aici, la Corbu. S-a schimbat mult satul de cum îl știaiți în copilărie?

N.C.: Când eram mica satul meu era foarte mare. Pe măsură ce creşteam eu, satul devenea mai mic. Cu părere de rău, constat că satul a îmbătrînit şi a devenit mult mai pustiu la fel ca multe alte sate din Moldova.

N.N.: Care-i lucrul cel mai important care v-a marcat copilăria?

N.C.: Atitudinea binevoitoare a părinţilor.

N.N.:Cum v-au rămas în amintire anii de școală?

N.C.: Vorba cântecului „anii de şcoală frumoşi mai sunt”. Frumoși au fost, așa ca într-un alt cântec „când ții Soarele în mână și te crezi legendar Prometeu…”

N.N.: În anii de școală erați prietenă cu biblioteca?

N.C.: Nu ştiu cum erau nominalizaţi pe atunci cititorii, dar eu mi-aş conferi titlul de „Cel mai activ cititor”.

N.N.: Acum să intrăm în casa părintească. Cum a fost relația cu părinții? Care din ei a fost mai autoritar?

N.C.:Am fost un copil multaşteptat. Când eu am venit pe lume,

părinţii mei aveau o experienţă mare de viaţă. M-au crescut cu

multă dragoste şi bunătate. Nu am simţit autoritatea unuia din

părinţi, au fost la fel de interesaţi şi implicaţi la tot ce se întîmpla în

jurul meu. Am avut o copilărie fericită cu cei mai buni părinţi din

lume. Acum îmi dau seama că in familie cea mai autoritară am fost eu.

N.N.: În relația cu proprii copii ați fost la fel?

N.C.: Nu. Noi am devenit părinţi pe când eram foarte tineri şi cu copiii am avut o relaţie mai amicala, copiii noştri au avut parte şi de bunei. Eu am fost văduvită de mângâierea bunicilor, nu i-am avut.

N.N.: La ce vârstă v-ați îndrăgostit prima oară? Ce face și pe unde e acum prima dragoste?

N.C.: la 14 ani, m-am îndrăgostit pentru prima oară la bibliotecă, de un „cititor activ”. În prezent „prima mea dragoste” este o persoană de succes. Mă bucur că s-a realizat in viaţă, sper că nu s-a lăsat de citit.

N.N.: Interesant! Și prima dragoste se leagă de bibliotecă. Dar cu flăcăul Grigore Coțofană din Popeștii-de-Jos, Drochia,  cum s-a legat relația?

N.C.: Pe soţul meu, Grigore, l-am cunoscut când îşi făcea studiile la Școala profesională din satul nostru. Locuia în gazdă la vecini și eu mergeam și luam de la el bicicleta cu împrumut. Eram o școlăriță-ștrengăriță de vreo 10-12 ani. Atunci nu s-a trezit în mine fiorul dragostei. Mai târziu, când ambii eram la studii în Chişinău, în ultimii ani de studii, ne-am întâlnit întâmplător la discotecă. După doua luni de întâlniri frumoase, am fost prezentată noră răposaților mei socri, Ion şi Varvara Coțofană din Popeştii-de-Jos, Drochia.

N.N.: Ce vârstă aveați când  v-ați căsătorit?

N.C.: Ne-am căsătorit la vârsta de nouăsprezece şi respectiv douazeci şi trei de ani. Am avut parte de o nuntă mare, după toate obiceiurile locale, organizată de părinţii noştri. Am pășit cu dreptul în viața de familie. Dumnezeu ne-a bucurat cu două fiiculițe pe care le-am crescut într-o atmosferă de pace și iubire, oferindu-le posibilitatea să înțeleagă și să însușească valorile importante. Iubirea părintească fiind un dar de la Dumnezeu, le-am oferit-o din plin.

N.N.: Ce vă fac acum copiii?

N.C.:  Copii noştri, Violeta şi Margareta, ginerii, Eduard şi Ion, nepoţelul David şi nepoţica Maria sunt stabiliţi cu traiul peste hotare. Fiica mai mare, Violeta cu familia, locueşte la Bucureşti, Romănia. Fiica mai mică, Margareta cu familia, locueşte în Germania. Ambii nepoţei sunt elevi în clasa I, David la Bucureşti, Maria în Germania. Suntem stăpâniţi de un dor greu, dar sperăm să se rezolve situaţia pandemică şi să ne putem îmbrăţişa din nou.

N.N.: Ați plâns vreodată de una singură în pernă?
N.C.:
Nu. În viaţă am trecut prin momente dificile, dar a plânge în pernă nu este metoda mea de alinare. În momente grele apelez la „Cartea de rugăciuni”.

N.N.: Ce v-ați  propus pentru 2021 în plan personal și profesional?

N.C.: Anul 2020 ne-a ţinut în izolare, de aceea aş vrea în anul 2021 să am posibilitatea de a călători şi în plan profesional, şi in plan personal. N-am să ratez nici o ocazie. Numai să ne ajute Dumnezeu să scăpăm de această pandemie.

N.N.: Care este mesajul pentru cititorii dumneavoastră și pentru toți cei care vor citi acest interviu?

N.C.: În primul rând aş vrea să le mulţumesc din suflet celor care vor citi acest interviu. Cititorilor mei vreau să le doresc sa poată culege  mai multă înţelepciune din cărţile citite. Tuturor le doresc sănătate, linişte sufletească şi dragoste faţă de tot ce-i bun și frumos pe lume.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.