Leac pentru pisici sau bluzița cu găurele

0
171

În zilele de sâmbătă, pe la prânz, casa familiei Balica din satul Corbu, Dondușeni, se umple de mirozne ce lasă, cum s-ar zice, „gura apă”. Asta pentru că vine studentul acasă, din Drochia, adică feciorul cel mare, Miroslav. Cele două gospodine care se fac vinovate de starea de lucruri sunt mami Dina și fiica Patricia. Sigur, niciunul dintre bărbați nu se supără, nici vorbă! Din contra, grăbesc, cum pot, clipa când se așează toți la masa plină cu bucate.


Sunt nelipsite acolo salatele pregătite de Patricia în persoană. Sigur, fără ajutorul mamei, dar și a jeleurilor sau pudingurilor, la prepararea căror fetița la unsprezece ani neîmpliniți se isprăvește de minune.
Este o fată drăguță, energică. Merge în clasa a patra, gimnaziul din sat. Părinții, Ghenadie și Dina, o pierd din ochi de dragă ce le este, iar bunicii Valentina și Nicolae, cu care locuiesc într-o ogradă, o numesc puiul nostru. Într-adevăr, fata este o fire blândă, cuminte și, în același timp activă și energică. Îi plac cărțile. La moment citește ,,Acum și în veac,,.
Mami Dina zice:

  • Înainte de pandemie, frecventa secția de dans, acum e pasionată de lectură, îi place să cânte. Iubește animalele. Un timp chiar voia să devină doctoriță, ca să lecuiască pisicile și câinii. De fapt, visul legat de profesia ce va urma să o îmbrățișeze se schimbă la fiecare jumătate de an. Frizeriță, cusătoreasă, etcetera.
    Apropo, când era mică obișnuiasă mai facă pozne. Odată, de Paștele Blajinilor, mami și-a pregătit, de cu seară, o bluziță și pantalonii, iar în ziua cu pricina, a trăit un șoc adevărat când s-a îmbrăcat. Taman în locurile unde mai înainte erau atașate niște pietricele, apăruseră două găurele foarte iscusit tăiate, de parcă așa ar fi trebuit să fie. Sigur, Patricia, care avea pe atunci trei ani, nici nu văzuse, nici nu auzise nimic… Chiar s-a mirat de faptul că au întrebat de ea cum au apărut găurelele? Habar nu avea!!! Iar mami a fost nevoită să meargă la cimitir în bluză cu găurele…
    Este o fetiță grijulie. Hăinuțele le poartă cu mare grijă, iar cele din care deja a crescut, nu sunt aruncate undeva în pod, ci grijite, împachetate și dăruite altor fetițe, mai mici ca ea. Ele se bucură. La fel și cu păpușile. Multe deja le-a dăruit altor fetițe. Au rămas doar câteva, la care ține foarte mult. Așteaptă, poate vine pe lume o surioară? Să știți că îi va prinde bine colecția de păpuși. Întrebată, cum se isprăvește cu salatele, zice:
  • Îmi place să gătim cu mami împreună. Facem prăjituri, torte. Mânuiesc mixerul, ung foarte iscusit torta cu cremă. Prepar pudinguri, jeleuri. Cumpărăm pliculețe cu fel de fel de componente și asamblez straturi din diferite culori. Este puțin de lucru, dar efortul se merită. Mai ales ador să prepar salate, căci o fac pentru cei mai dragi oameni – cei ai casei!
    Patricia are și obiecte preferate – istoria, limba română. Prietenele ei la cataramă sunt Marinela Harabari și Dumitra Cerevatiuc. Apropo, Patricia m-a rugat să le transmit salut. Fetelor, să nu ziceți că am ratat ocazia! Mai era să uit! Salutări și pentru nanele Violeta și Liliana, dar și fiica ultimei, Erica.
    Ei, parcă e tot!
    Elena Spinei
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.