Iubirile Irinei și o sarcină întreruptă la 12 ani

0
666

Părinţii Irinei au plecat în Spania când copila avea şapte ani. Au lăsat-o pe micuţă în grija bunicii, aşa cum au mai fost lăsaţi şi alţi copii din satul lor. Diferenţa era, că ceilalţi îl aveau în preajmă şi pe bunelul, pe când Irina, doar pe bunica. Căci bunica ei se despărţise de soţ de tânără. Prea o pălmuia nebunul ori de câte ori se întorcea de pe unde îşi risipea banii şi viaţa, şi nu a putut duce viaţă lungă cu el. Într-o zi femeia a pus capăt batjocurii şi durerii şi l-a lăsat. S-a întors cu copilul în braţe (mama Irinei) în satul natal. Friptă o dată, nu s-a mai recăsătorit. Trăia şi muncea pentru binele fiicei sale.
Acum de când fiica şi ginerele plecase, nu mai trăia decât pentru scumpa şi unica ei nepoată. Mereu o acoperea cu sărutări, o întreba ce ar mai vrea să mănânce, ce să-i cumpere de la piaţă. La rândul ei, Irinuţa, fire blândă şi ascultătoare, făcea tot ce i se spunea, se mulţumea cu tot ce-i cumpăra, mulţumea pentru ce i se punea pe masă. Nu cerea ca alţi copii tot felul de lucruri scumpe, chiar dacă din punct de vedere material nu aveau motive să se plângă. Fericite, nepoata şi bunica, se bucurau de viaţă într-un colţişor plăcut din marginea satului, unde îşi aveau casa.

Irina îi vorbea bunicii numai despre Igor

Vremea trecea şi fata creştea. Prin clasa a VI-a a prins a nu o mai asculta pe bunica. Se credea deja mare şi le făcea pe toate de capul ei. Dacă îi abătea să se ducă cu fetele la pădure, se ducea fără să-i ceară permisiunea bunicii. Dacă dorea să se distreze prin centrul raional, pleca tot fără ştirea bunicii. Iar cum ajungea sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători îşi anunţa bunica că pleacă la cutare sau cutare colegă cu dormitul. Dar, de fapt, în acele zile ea pleca cu gaşca la Mitru acasă. Mitru era un coleg de clasă, părinţii căruia munceau în Portugalia. Aşa se petreceau lucrurile. Ce făceau copiii fără părinţi, adunaţi în acea casă, numai ei ştiau. Cert era faptul, că atunci când Irina se întorcea acasă, îi vorbea bunicii numai despre Igor, un băiat din clasele mari. Îi tot spunea cât de frumos cântă la acordeon, cât de dulce este la vorbă şi cum îi face mereu pe plac. Bunica asculta şi se bucura, că nepoata are prieteni buni, care o respectă.

Liniştea casei se prăbuşeşte

Însă de la un timp gura satului a început a depăna tot felul de poveşti deocheate despre „şezătorile” din casa lui Mitru. E drept, că gura lumii de multe ori face din ţânţar – armăsar, dar până nu faci focul nu ese fum. Un temei în vorbele satului era. Elevii care se adunau în casa lui Mitru se ocupau cu de toate: droguri, alcool, sex. Vorbele lumii au ajuns până la urechile bunicii. Într-o zi aceasta a luat-o la descusut pe Irina. A început-o mai pe departe, apoi tot mai pe de-a dreptul şi mai lămurit, până a ajuns acolo unde trebuia. De necrezut, dar treaba era făcută. La 12 ani Irina nu mai era fecioară şi era deja însărcinată în a doua lună. Liniştea şi fericirea casei s-a prăbuşit. Ce să facă biata femeie? Încotro s-o apuce? Cum de s-a putut ca nepoata ei cea dragă, care era ca un leac pentru toate suferinţele ei, să alunece atât de neaşteptat în hău?! Să le spună părinţilor? Nu! O să le facă mare necaz şi o vor învinui că n-a avut grijă de copilă. S-a gândit cât s-a gândit, apoi şi-a zis: „Vremea dă şi vremea duce.” Întrebarea era cum să aranjeze lucrurile ca să nu afle satul că Irina e însărcinată. După o lungă discuţie cu nepoata, din care a aflat, că „vinovatul” e Igor şi că despre sarcină ştiu numai ei doi, a hotărât să stea de vorbă cu elevul dintr-a X-cea. A doua zi acesta s-a înfăţişat în faţa femeii de 50 de ani, încărunţită înainte de vreme. Stătea cu ochii în pământ şi nu putea rosti niciun cuvânt. Bunica s-a apropiat de dânsul, i-a pus mâna pe umăr şi i-a vorbit calm: „Cum aşa, măi băiete, ţi-ai pus mintea cu un copil?” N-a dovedit să termine gândul, că băiatul a izbucnit cu curaj: „Dacă eu o iubesc pe Irina şi sânt gata s-o iau de nevastă după examenele de absolvire!” „Până s-o iai tu de nevastă pe nepoata mea, vezi să nu ştie nici pământul că e însărcinată! Nu mă fă de ruşinea lumii! Numai eu ştiu câtă scârbă mi-aţi făcut!” Junele a făgăduit, că aşa va fi. A doua zi bunica a mers cu nepoata la doctor şi au întrerupt sarcina, iar când fiica cu ginerele au venit acasă, aceasta i-a rugat s-o ia şi pe Irina în Spania, că tot e mai bine să fie copilul lângă părinţi. Despre călcatul pe bec al fiicei lor – niciun cuvânt.

A uitat repede de sat şi de prima ei dragoste

Irina nu se dădea dusă de acasă. Se împotrivea, precum capra la târg. Îi venea greu să se despartă de Igor, de gaşcă, de sat. Plângea zile şi nopţi la rând. Dar de voie de nevoie, până la urmă i-a urmat pe părinţi. În toamnă a fost înscrisă la o şcoală din orăşelul în care munceau părinţii, situat nu departe de Madrid. A repetat clasa a VI-a, după care a fost înscrisă în clasa a VII la un colegiu, unde elevul primeşte şi o meserie.
Trecuse doi ani de şedere în Spania. Încet, încet durerile şi dorinţele din inima ei s-au stins. Avea 15 ani. La o petrecere l-a cunoscut pe Pablo, un tânăr cu 10 ani mai mare ca dânsa. Cânta şi acesta frumos. Numai că nu la acordeon, ci la chitară. S-au simţit cuprinşi de beţia dragostei chiar din prima clipă. Seara băiatul a condus-o acasă. La scară Irina şi-a rezimat capul de umărul lui. Pablo i-a simţit respiraţia caldă şi sânul mişcat de bătăile inimii. Cuprins de o plăcută tresărire, i-a spus că se simte bine în preajma ei. Şi ea se simţea bine. După aceasta s-au întâlnit jumătate de an. I s-a dăruit toată fără prea multe fasoane în garsoniera lui. Era fericită. Dar ştia că nu poţi fi fericită ani întregi şi într-o zi se va sparge şi acest bibelou. Şi s-a spart în ziua când Irina l-a văzut pe Pablo cu o altă domnişoară. De atunci i-a pierdut urma. Telefonul i-a muţit. Timp îndelungat s-a tot gândit la flăcău. Ar fi dorit să ştie unde este şi cum îşi petrece zilele. Şedea ore întregi cu capul prins în palme, fără ca să poată să-şi limpezească gândurile. Treptat şi această dorinţă s-a stins. Închidea ochii şi nu-l mai vedea ca altă dată. Dar zilele oricum i se păreau cenuşii, iar Pablo n-a mai apărut în viaţa ei.
Şi-a întâlnit dragostea cea mare

La 22 de ani l-a cunoscut pe Diego. Era studentă în anul II la psihologie, Universitatea din Barcelona. Inteligentă şi timidă, Irina s-a îndrăgostit lulea de acest tânăr frumos şi carismatic, ce studia la drept. O dragoste nouă înflorea în viaţa ei şi culorile zilelor nu mai erau şterse. Şi iată-i peste un an căsătoriţi. Au fost momente pline de adevărată fericire. Erau o familie frumoasă. Cu dragoste şi înţelegere îşi rânduiau zilele. Către sfârşitul studiilor a născut un băieţel. Bucurie mare pentru părinţi, bucurie pentru bunei şi străbunei. Dar într-o zi, când micuţul Alvario încă nu împlinise trei ani, tatăl a fost invitat la Londra pentru a ţine un curs la Universitate. Irina îl implora să nu plece. Dar el o ţinea morţiş, că trebuie să plece, motivând, că aceasta e o treaptă pe urcuşul carierei sale. Şi a plecat. Peste jumătate de an, Irina îl aştepta bucuroasă la sărbătorile de iarnă. Îşi imagina întâlnirea ca pe o zi de primăvară şi era cuprinsă de mii de fiori. Pe de o parte se simţea fericită, că peste puţin timp îşi vor da din nou sărutări şi se vor desfăta în farmecul privirilor şi îmbrăţişărilor, iar pe de alta, parcă ceva o rodea la inimă. Nu ştia şi nu înţelegea ce-ar însemna aceasta. Îmbrăcase rochia, care îi plăcea cel mai mult lui Diego şi-l aştepta privind pe fereastră, când acesta a telefonat-o, că a aterizat cu bine şi peste un sfert de oră va fi acasă. Dar n-a fost să fie. Un accident groaznic i-a curmat viaţa…
A suferit mult după aceea. Dusă de dorul celui plecat la Domnul şi de amarul din inimă, după doi ani, într-o zi de duminică, întorcându-se de la biserică cu Alvario de mânuță, surpriză! Dumnezeu i l-a scos în cale pe o stradă din Barcelona, pe Igor, care încă nu era căsătorit. Şi aşa cum viaţa e compusă din decizii ale minţii şi ale inimii, inimile lor le-au șoptit să lege firul dragostei rupt cândva. De 10 ani sunt împreună, iar de 5 ani muncesc în Germania. Cresc și educă 3 copii: pe Alavario și pe gemenii, Andrei și Cleopatra, veniți pe lume în primul lor an de căsătorie.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.