La data de 22 aprilie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a tracta o autocisternă ce transporta bitum, inversată pe traseu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:30 de minute. Potrivit informațiilor cisterna s-a inversat în urma unui accident produs pe traseul R-14, în apropierea localității Grigorăuca a raionului Soroca. La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție. Ajunși, pompierii au stabilit că autocisterna ce transporta 23 tone de bitum a derapat de pe traseu și s-a răsturnat într-un șanț. Salvatorii au separat-o de autocamion după ce au efectuat lucrări de tractare, evitînd scurgerea petrolului. Totodată, salvatorii au asigurat securitatea antiincendiară la locul incidentului. În urma accidentului nimeni nu a avut de suferit și scurgeri de bitum nu au fost înregistrate. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 35 situații de risc.