L-am sunat să-l felicităm, cu ocazia zilei de naștere. A fost un motiv în plus să realizăm un interviu cu o persoană care are în spate 27 de ani de experiență de primar. Și are ce spune. Pornind de la motiv, am vorbit și de “cadoruile” primite, și de viața de primar și despre localitățile pe care le conduce. Istoria lor. Și despre multe altele. Am aflat și mesajul pe care dl. primar, Sveatoslav Hîncu, îl are adresat tinerilor care vor drum liber, inclusiv în administrația publică locală…
Prezentarea de rigoare:
Sveatoslav Hîncu
Primarul c. Prodănești, r-nul Florești
Născut la 18 septembrie, 1958, în s. Prodănești. Местный.
A absolvit Institutul Agricol din Chișinău. Atunci așa se numea. Specialitatea – doctor veterinar. Doctor pe găini, ouă, purcei, vaci și restul, cum specifică dânsul.
Este căsătorit, are doi copii și cinci nepoți.
Un buchet de flori și un pupic
- În primul rând, primiți felicitările noastre, urările noastre și cele mai frumoase cuvinte cu ocazia zilei de naștere, care tocmai a trecut… Cum vă simțiți și ce gânduri v-au vizitat pe 18 septembrie?
- Mulțumesc frumos pentru urări. Tot normal. Să nu fie mai rău.
- Ce cadouri ați primit? Ceva special și emotional… Sau, traditional, un buchet de flori și o sticlă de spumant, să nu-i zicem șampanie?…
- Am stat oleacă la masă, așa cum se obișnuiește la zilele de naștere, în colectiv. Când e ziua cuiva, avem motiv să aniversăm – așa a fost și acum. O șampanie, o tartină, un tort – o facem traditional. Un buchet de flori, un pup pe obraz – iată cadourile.
A pus degetul în carte și așa a ieșit Sveatoslav
- De unde vine numele Sveatoslav? Istoria apariției…
- Tata s-a dus cu băieții la Sovetul sătesc, “selsovet”, adică, să mă înscrie. Mama era, încă, la spital… Atunci se serba cu căldarea, nu cu suta… Deci, a fost întrebat ce nume vrea să-i pună. Nu știa, așa că secretarul i-a deschis o carte de nume și a zis să pună de gegetul – pe care nimerește, acela era să fie. Tata a dat cu degetul în Sveatoslav. Așa și m-au scris.
- Vă amintiți de anii copilăriei? Care erau ocupațiile obișnuite și care erau bucuriile acelor ani?
- Era frumoasă. Eram băiat de treabă, jucam fotbal și alte ocupații, caracteristice vârstei. Am învățat mai întâi la Ciutulești, apoi am trecut aici, la Prodănești, la școală. Tata era medic veterinar, iar la ei e ca la armată – unde te îndreaptă, acolo te duci, când și unde se întâmpla vreun “focar”. Și acolo, și acolo, m-am simțit bine – erau ani frumoși.
Кишиневский Самый Хороший Институт
- Ce a fost în viața Dvs. până în 1999 și cum s-a schimbat aceasta după? După ce ați devenit primar, acum 27 de ani…
- Am făcut serviciul militat trei ani de zile, la marină. După care am intrat la Institutul Agricol – “selihoz”, cum i se spunea atunci… Era КСХИ – Кишиневский Самый Хороший Институт…
- Кишиневский Сельскохозяйственный Институт. Da nu vă stric povestea că sună mai bine varianta Dvs…
- Așa. Era Facultatea de Veterinărie și acolo am învățat. Nu știu dacă mai este și acum că s-a stricat totul.
- Este, la UTM…
- După care am lucrat în colhoz, “Drujba” se numea, ca și medic veterinar, apoi am condus clinica veterinară, după care, în 99, am fost ales primar.
- Cum ați ajuns primar? V-a rugat cineva anume sau din inițiativă proprie?
- A fost o adunare de partid – Partidul Comunișitilor, organizația locală de partid înaintându-mă în calitate de candidat la primărie. Apropo, nu am schimbat partidul, cum am fost acolo, așa și am rămas acolo.
- Vă amintiți de ziua în care ați intrat în primărie în calitate de primar? Care au fost senzațiile, emoțiile?
- Am nimerit într-o perioadă tare complicată, ca după război. Eram după reforma administrativ-teritorială, pe timpul județelor. Aveam energie electrică două ore pe zi, învățătorii aveau întârzieri enorme la salarii, la pensii – la fel… Era un dezastru complet. Sediul primăriei – pe-o parte, pragurile risipite… În școală erau niște “burjuici” care încălzeau… Era jale mare… Atunci nu se vorbea de proiecte de infrastructură, drumuri, iluminat stradal… Adunam anvelope și făceam focul să nu înghețe sistemul de încălzire în școli. Trebuia de găsit bani de pâine și de foc. Așa erau timpurile. Încetul cu încetul, situația s-a îmbunătățit. A venit Vladimir Nicolaevici, Voronin, Președinte, după care, de-odată, s-a aprins și lumina în sat, s-a rezolvat situația și cu salariile, am început să ne ocupăm de drumuri, să gazificăm – începând cu 2005. Când le ziceam de gazificare, se uitau oamenii urât la mine. Acum avem vreo șaizeci la sută din sat gazificat…
Acum nu mai știi unde e Căprești, unde e Prodănești
- Ce trebuie să știe lumea despre comuna Prodănești? Prin ce este vestită?
- Din punct de vedere geografic, e plasată pe un loc pitoresc. Ani, buni, aici era locul de întâlnire pentri cei care făceau comerț. De fapt Căpreștiul e mai vechi, de la el a început totul. A fost fondat de evrei, după care aici s-a stabilit o comunitate ucraineană, loc în care s-a și format satul Prodănești. Comunitatea evreiască se ocupa cu comerțul, aveau fierărie, farmacie… Bazarul de la Căprești este și acum și era vestit departe de hotarele satului. Partea cealaltă era ocupată de “pravoslavnici” – ucraineni, erau și ruși, care trăiau din agricultură, viticultură și vinifiucație. Se ocupau cu prelucrarea pământului, erau și plantați mari de vița de vie… A intervenit războiul și se întâmpla ca moldovenii și ucrainenii să ascundă localnicii de etnie evreiască prin beciuri…
- Se mai fac iarmaroace?
- Duminică, mereu bazarul se face mare. Se vinde de toate, de la magazine cu ofertele lor până la animale domestice de tot felul. Înainte se făcea și mare, ce-i drept – veneau de prin toată Moldova, venau și din Odesa…
- Care e distanța dintre sate? Dintre Prodănești și Căprești?
- Acum nu mai știi unde e Căprești, unde e Prodănești – s-au făcut case lângă case, iar satele sunt împreună…
- Ne ajută indicatoarele rutiere să înțelegem unde începe și unde se încheie unul și celălalt… Apropo de sate – cum ieșiți din amalgamare?
- Eram categoric împotrivă la toate chestiile astea, dar dacă tot au început-o… Am început și noi încă în martie toată amalgamarea asta, am avut decizie de amalgamare voluntară. Trebuia să ne unim cu Ordășei, Rogojeni, Domulgeni și Ștefănești, cu primăria la Prodănești… Până la urmă, ce-au dres și ce-au decis ceilalți, am rămas cu Ștefănești – restul au sărit din schemă. Acum a venit o hârtie de la Cancelaria de Stat ca noi să mergem la Ghindești, iar Ștefăneștii, la Ciutuleni. Ștefăneștii au făcut adunare și nu vor să se ducă nicăieri, vor cu Prodănești…
- Adică vor să vă amalgameze normativ sau cum?
- Eu nu știu ce vor ei… Noi am făcut toată procedura pentru amalgamarea voluntară iar ei o țin că nu ne ajung oameni… Eu le-am spus că primăria Prodănești a fost aici tot timpul și nu a plecat nicăieri, că era pe timpul “rușilor” sau “românilor”. Primărie sau Soviet Sătesc. Unde e Ghindești și unde suntem noi. Suntem centru de care vreți, comercial, al forței de muncă, avem suficienți agenți economici, ne descurcăm din punct de vedere economic. Acuma, na – cu partidele astea, au înnebunit toți. Le zic: măi băieți, nu vă uitați la partie de diferite culori – uitați-vă la oameni să le fie lor bine. Pe ei nu-i interesează asta – taie în carne vie. Am lucrat pe timpul județelor și am văzut că unde se închide primăria, satul moare – toți se străduiesc să se ducă acolo unde e centrul. Și școală, și grădiniță… Oamenii din Ghindești nu ne știu și nici noi nu-i știm, sunt alte caractere, altfel e planificată comunitatea. Dacă sunt 20-30 de oameni rămași în sat, înțeleg să faci reforme. Dar să lași fără primărie un sat cu perspective de dezvoltare, nu e bine deloc. Da, eu nu mă las…
- După 6 vine 7. Vă mai băgați pentru un mandat? Al șaptelea. Care ar fi motivația?
- Nu. Ajunge. Motivația e dimpotrivă – să mă las. Am dus povara destul timp – vor fi 28 de ani, anul viitor. Sănătatea, știți cum, am și o vârstă de pensionare. Sunt, deja, la pensie, am 68 de ani…M-am cam săturat – eu nu văd perspective în tot ce fac “ei” acum. Dacă va veni vreo ofertă pentru a candida în consiliul local, voi examina varianta, că avem organizație locală de partid care, poate, mă va înainta… Dacă vă trebui să fie și “bunelul” pe liste, nicio problemă. Dar la primărie, nu.
Timpul primarilor tineri
- A apărut o părere, inclusiv în “Ziarul Nostru”, cum că cei mai experimentați, să nu le zicem bătrâni, ar trebui să se dea la o parte, să le lase drum liber tinerilor. Inclusiv primarii. Cică e timpul primarilor tineri…
- Să le Dumnezeu sănătate, dar ei nu înțeleg sensul acestei activități. Ei vin cu ideile lor și se gândesc că în primărie este un safeu mare, plin cu bani, din care primarul alocă cum vrea și cui vrea. Da, eu nici nu am safeu… Când am intrat eu în primărie era o Lege care spunea că primarul trebuie să aibă nu mai puțin de 25 de ani, studii superioare și să locuiască în localitatea pentru care candidează, nu mai puțin de cinci ani. Acum, poate fi primar acela care vorbește mult și pe care l-a ales lumea. Că are studii, n-are studii – nu contează. Poate veni din Chișinău să conducă o localitate.
- Eu nu pot lua partea cuiva, doar urez success primarilor indiferent de vârstă. Și nu doar primarilor. Și, încă o data: La mulți ani!
Marcel Toma
PUBLICITATE
