51 de hectare de terenuri ale companiei „Interagroinvest” SRL în satul Hădărăuţi, Ocniţa, sunt ocupate de o plantaţie de care nu mai găseşti în ţară. Aici, în câmp, au crescut circa 22 milioane de dovleci de diferite dimensiuni şi greutate.
– Cu bostănăritul ne ocupăm de şapte ani, – ne-a comunicat administratoarea întreprinderii agricole Svetlana Vacari, un agronom, ce şi-a făcut studiile chiar la Academia Timireazev din Moscova. – E o afacere unicală în Moldova. Cei ce au mai încercat, n-au reuşit, iar noi mergem înainte.
Bostănăria companiei „Interagroinvest”, director general Valeriu Ciubuc, are specificul ei. Se cultivă soiuri bulgăreşti şi se seamănă după o schemă bine probată. La hectar ajung circa 40 de mii de plante. Tufele nu se întind ca la dovlecii noştri moldoveneşti ci cresc ca cele de bostănei. Fiecare plantă dă 2-3 bostani. Greutatea unora ajunge şi până la 7 kilograme.
– Dar să ştiţi, aceşti bostănei sunt capricioşi, cer respectarea strictă a tehnologiei şi protecţiei lor de boli şi vătămători, – ne-a mai explicat Svetlana Vacari. – Bostănăriile noastre sunt destinate pentru producerea seminţelor mult solicitate pe piaţa externă.
Acum e în toi recoltarea bostanilor. Lucrările se execută mecanizat cu trei agregate. Ele sunt dirijate de tractoriştii Ilie Apostol, Anatol Pădureţ, Andrei Macovei şi combinerii Valentin Sîrbu, Vitalie Ciubuc, Marcel Melnic. Zilnic se strâng câte 18-20 tone de seminţe.
– Am putea aduna şi mai mult, dar aceasta e capacitatea uzinei noastre de uscat seminţele, – ne-a spus Svetlana Vacari.
Deja a fost recoltată roada de pe 140 de hectare – câte 2,2 tone de seminţe. La uscare ele pierd jumătate din greutatea lor. Strânsul bostanilor va dura încă vreo 2 săptămâni. Ele se depozitează. Apoi va urma calibrarea şi ambalarea lor pentru a fi exportate.
Seminţele au o formă specifică, sunt lunguieţe, se aseamănă cu unghia manichiurată a unei dame („Дамский ноготь”). La o uzină din Moldova s-a fabricat şi ulei din seminţe de bostan – „Lacrima de aur”. Astfel de ulei se foloseşte la tratarea eficientă a diferitor boli. Acum, însă, tot volumul de roadă e destinat exportului în alte ţări. E o afacere profitabilă, ce generează nu doar venit, ci şi promovează producţia şi imaginea ţării noastre peste hotare.