În ziua de 9 mai – Ziua Victoriei, se sărbătorește capitularea Germaniei în cel de-al doilea război mondial și se comemorează eroii căzuți în acel cumplit război. Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile de istorie, ci și în soarta multor familii, în inimile buneilor şi străbuneilor noştri, în sclipirile focului veşnic, dar şi în sufletele celor care înţeleg tragedia acelor vremuri. Pentru noi sînt importante nu doar memoria acelor ani, ci si lecţiile dure, scrise cu sînge pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial.
Ţara noastră a plătit un preţ greu pentru realizarea Victoriei. Circa 600 de mii de moldoveni au luptat în acest război. Peste 70 de mii de soldaţi şi-au dat viaţa pentru eliberarea Moldovei. Nu este vorba de o simplă statistică, este vorba de zeci de mii de suflete, destine, planuri de viitor şi speranţe înăbuşite de negura războiului.
Și la Drochia, ca și în toată țara, s-a desfășurat un miting de comemorare la Monumentul Eroului Necunoscut, pentru a venera memoria jertfelor fascismului, la care au fost prezenți Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia, Vitalie Josanu și Igor Grozavu, vice președinții Consiliului raional, Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Repubicii Moldova, Nina Cereteu, primarul de Drochia, funcționarii aparatului președintelui raionului și primăriei, conducătorii serviciilor descentralizate şi disconcentrate, veterani ai celui de-al doilea Război Mondial și locuitori ai oraşului.
După cuvîntările și mesajele de felicitare, aduse de oficialități, a urmat un concert, prezentat de copii de la instituțiile preșcolare și elevii liceului ”M.Boiarnițchi” din oraș, a fost oficiată o slujbă divină, după care a urmat depunerea de flori în cinstea eroilor, care și-au sacrificat viața pentru eliberarea Moldovei. Manifestăm profund respect pentru eroismul buneilor şi a străbuneilor noştri, căzuți pe cîmpul de luptă, dar și pentru cei, care au reuşit să supravieţuiască în timpul de restrişte al ocupaţiei fasciste.
Veșnică amintire eroilor!