Sărbătoare festivă la Dondușeni de Ziua Autonomiei Locale și a lucrătorului din Administrația Publică Locală

0
373

Primarii din raionul Dondușeni, autoritățile și consilierii raionali au sărbătorit la data de 2 februarie Ziua Autonomiei Locale și a lucrătorului din Administrația Publică Locală. Evenimentul s-a remarcat prin prezența deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Chiorescu, care a ținut să-i felicite pe cei prezenți, să mulțumească primarilor și consilierilor pentru munca depusă în interesul cetățenilor. Cu un cuvânt de felicitare pentru primarii localităților din raion, consilieri și lucrătorii din administrația publică locală, a venit și președintele raionului, Vadim Lesnic, care totodatăa  oferit și diplome pentru merite deosebite în activitate.

Cei prezenți au avut parte și de un program festiv, care a fost susținut de către formațiile artistice de la Casa de Cultură din satul Dondușeni și orchestra de muzică populară ,,Rapsodia” de la Casa Raională de Cultură Dondușeni. În cadrul acestui eveniment cultural, cu o expoziție frumoasă s-a prezentat Școala de Arte ,,Mihai Bătrînu”.

PUBLICITATE