AVERTIZARE DE COD GALBEN: Pericolul excepțional de incendiu de vegetație

0
6

În perioada 11–14 august 2026, pe întreg teritoriul Republicii Moldova se menține pericolul excepțional de incendiu de vegetație, în condițiile temperaturilor ridicate și umidității reduse.
Incendiile de vegetație se pot extinde rapid pe suprafețe mari, fiind un pericol pentru viața și sănătatea oamenilor, gospodării, terenuri agricole, păduri și infrastructura din apropiere.


Pentru prevenirea izbucnirii și răspândirii incendiilor, IGSU atenționează cetățenii să respecte următoarele măsuri de siguranță:
•Nu aprindeți focul în apropierea lanurilor de cereale, pădurilor, fâșiilor forestiere și a altor terenuri cu vegetație uscată;
•Nu utilizați focul deschis pentru arderea vegetației uscate, crengilor sau a resturilor menajere;
•Nu aruncați chibrituri, mucuri de țigară sau alte obiecte care pot provoca incendii în zonele cu vegetație uscată;
•Nu lăsați focul nesupravegheat și nu permiteți copiilor să se joace cu focul;
•Nu încercați să interveniți de unul singur pentru lichidarea focarelor;
•În cazul în care observați un focar de ardere, îndepărtați-vă de zona afectată și apelați imediat Serviciul 112.


IGSU îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate și prudență, întrucât o simplă scânteie poate provoca un incendiu de proporții.

PUBLICITATE