Elevii și profesorii cu performanțe din raionul Soroca au fost premiați

0
1897
Foto: Dorina Zabolotnîi

Elevii și profesorii care au obținut performanţe pentru anul de studii 2016-2017 au fost premiați în cadrul  unui eveniment festiv. Dacă în anii precedenți premierea avea loc în instituțiile de învățământ sau la Palatul de Cultură din Soroca, în acest an evenimentul s-a desfășutrat într-un restaurant din Soroca.  Circa 120 de elevi și 50 de cadre didactice au primit diplome și premii bănești pentru rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare. Atât elevii, cât și dascălii lor spun că acesta este rezultatul unei munci commune și continue.

– Am fost premiat pentru locul întâi la etapa raională la informatică, locul III pentru zona de nord și diplome de mențiune la concursul internațional CIP Vaslui, trebuie să depui o muncă enormă și să ai un scop spre care să tinzi mereu, a spus Cătălin Garbuz, elev la liceul din Vîsoca.

–Sunt premiantă la concursul de fizică, profesor Victor Ciuvaga, de la Constantin Stere, mi-a plăcut foarte mult evenimentul, este organizat foarte bine și cred că elevii din raionul Soroca merită, a menționat Vladlena Sârghi, elevă a liceului ,,Constantin Stere”.

– Pentru prima dată am asistat la o astfel de sărbătoare. Pe viitor aș dori să nu fie accentuate diferența aceasta, copii de la sat de la oraș, peste tot merită să fie menționați, a precizat Lilia Pocitari, director al Gimnaziului „Schineni”.

Elevii din raionul  Soroca pe lîngă rezultatele frumoase la olimpiade, au obținut reușite și la concursurile republicane, precum ,,Galileo” , ,,Genius”, ,,Tânărul creator”, ,,La izvoarele înțelepciunii”, ,,Ars Adolescentina”, ,,Unitate prin diversitate”, etc. Pentru prima dată în acest an la propunerea consilierilor raionali,  au fost premiați și copii  din localitățile rurale.

– O idee susținută de consiliul raional a fost și premierea copiilor din sate, astfel 18 copii din localitățile rurale au fost menționați în cadrul evenimentului. S-au văzut aici rezultatele unui an de muncă, le doresc și în acest an să aducă cât mai multe premii, pentru că ne dorim ca în raionul Soroca să avem performanțe și mai mari, a declarant Ghenadie Muntean, președintele raionului Soroca.

– Sărbătoarea a pus în valoare cei mai buni elevi și profesori, acesta este scopul principal, motivarea lor ca să avem rezultate și mai mari. A fost și o surpriză, o adresare din partea consiliului elevilor către conducerea raionului, pentru a pune bazele unui Centru de Excelență pentru elevi, pentru pregătirea lotului olimpic. Ideea plana demult, dar astăzi a fost enunțată și s-au făcut și angajamente publice din partea conducerii raionului și a mea că vom depune tot efortul ca acest vis al elevilor și a profesorilor să devină realitate, a precizat Ghenadie Donos, șef Direcția Învățământ Soroca.

Atmosfera festivă a fost întreținută de cântece și dansuri prezentate de copii de la Centrul de Creaţie a Copiilor și Adolescenţilor „Speranţa” .

Festivitatea a fost organizată de Direcția Învățământ și Consiliul Raional Soroca.  Pentru premiere și organizarea evenimentului din bugetul raional s-au alocat în total circa 110 mii lei.

Foto: Dorina Zabolotnîi

 

Vedeți aici lista elevilor și profesorilor care au fost premiați :

 1.1. Premiul de 2400 lei elevilor :

1.1.1. Lupașco Andrei, LT C. Stere

Locul I la olimpiada raională la științe (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Locul I la concursul republican ,,Surse de energie” (800 lei)

Locul II la concursul republican ,,Galileo” (600 lei)

Locul II la concursul republican la fizică M. Marinciuc (600 lei)

1.1.2. Rusu Iulian, LT C. Stere

Locul I la olimpiada raională la informatică (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la fizică (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Mențiune la olimpiada republicană la fizică (600 lei)

Locul I la concursul republican la matematică V. Belousov (800 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

 

1.2. Premiul de 2200 lei elevului :

1.2.1. Guzun Dmitrii, LT C. Stere

Locul I la concursul republican ,,Tânărul creator” (800 lei)

Locul II la concursul republican ,,Mold SEF” (1000 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Genius” (200 lei)

 

1.3. Premiul de 2000 lei elevilor :

1.3.1. Cebotari Leonid, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la biologie (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la fizică (200 lei)

Mențiune la olimpiada republicană la fizică (600 lei)

Locul I la concursul republican la fizică P. Medvețchi (800 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

1.3.2. Burlacu Dumitru, LT ,,C. Stere”

Mențiune la olimpiada republicană la fizică (600 lei)

Locul I la olimpiada raională la fizică (200 lei)

Locul I la concursul republican ,,Surse de energie” (800 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

 

1.4. Premiul de 1400 lei elevului :

1.4.1. Dubciuc Cătălina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la fizică (200 lei)

Locul I la concursul republican ”Gutuia de aur” (800 lei)

 

1.5. Premiul de 1200 lei elevilor :

1.5.1. Rusnac Natalia, LT ,,A. Pușkin”

Locul III la olimpiada republicană la limba și literatura rusă (800 lei)

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura rusă (200 lei)

1.5.2. Zăbreanu Andrei, LT ,,C. Stere”

Mențiune la olimpiada republicană la matematică (600 lei)

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

1.5.3. Cernatînschi Dan, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la fizică M. Marinciuc (600 lei)

Locul III la concursul republican ,,Galileo” (400 lei)

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

1.5.4. Baș Crisitina,  LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

Locul II la concursul republican ”Gutuia de aur” (600 lei)

1.5.5. Mîțu Laura, LT ,,I. Creangă”

Mențiune la concursul internațional ,,La izvoarele înțelepciunii” (400 lei)

Locul I la concursul republican ,, La izvoarele înțelepciunii” (800 lei)

 

1.6. Premiul de 1000 lei elevilor :

1.6.1. Gatman Robert, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la fizică P. Medvețchi (600 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

1.6.2. Armaș Mihaela, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

Locul I la concursul republican la matematică „In memoriam Valentin Belousov” (800 lei)

1.6.3. Dudnic Eugeniu, LT Visoca

Mențiune la concursul internațional la informatica aplicată (400 lei)

Locul II la concursul republican ,,Aspirații informatice”, (600 lei)

1.6.4. Andrianov Damian, LT Visoca

Locul I la concursul internațional ,,Paint Artist” (1000 lei)

 

1.7. Premiul de 800 lei elevilor :

1.7.1. Panas Jale, LT ,,A. Pușkin”

Mențiune la olimpiada republicană la limba și literatura română (600 lei)

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

1.7.2. Nicolai Vlada, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican ,,Galileo” (600 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică ,,Impuls” (200 lei)

1.7.3. Malachii Mihail, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

Locul II la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (600 lei)

1.7.4. Ranga Andreea, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

Mențiune la concursul internațional la matematică D. Pompeiu (400 lei)

1.7.5. Ursu Vlada, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

Locul II la concursul republican la limba engleză (600 lei)

1.7.6. Garbuz Cătălin, LT Visoca

Locul I la olimpiada raională la informatică (200 lei)

Mențiune la concursul internațional la informatica aplicată (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Aspirații informatice”, (200 lei)

1.7.7. Mîțu Nicoleta, LT ,,P. Rareș”

Locul I la concursul republican ,, Ars Adolescentina” (800 lei)

1.7.8. Radu Vlada, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la fizică P. Medvețchi (600 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

1.7.9. Chiriac Andreea, LT ,,C. Stere”

Locul I la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

 

1.8. Premiul de 600 lei elevilor :

1.8.1. Ilieș Ilinca-Paraschiva, LT ,,P. Rareș”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.8.2. Colița Ana, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.8.3. Focșa Andreea, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.8.4. Tarlev Călin, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul internațional la matematică D. Pompeiu (400 lei)

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

1.8.5. Mîra Nichita, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

Mențiune la concursul internațional la limba engleză (400 lei)

1.8.6. Bordian Cristi ,,P. Rareș”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.8.7. Cetulean Maxim, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la matematică „In memoriam Valentin Belousov” (600 lei)

1.8.8. Serbulenco Daniela, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la limba engleză (600 lei)

1.8.9. Movileanu Bianca, gimnaziul Vărăncău

Locul II la concursul republican ”Chantons amis” (600 lei)

1.8.10. Dobrovolschi Cristian, LT ,,C. Stere”

Locul III la concursul republican la fizică P. Medvețchi (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

 

1.9. Premiul de 400 lei elevilor :

1.9.1. Ilco Eugen, LT ,,P. Rareș”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

1.9.2. Vizitiu Nicoleta, LT ,,P. Rareș”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

1.9.3. Rotaru Ciprian, LT ,,P. Rareș”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

1.9.4. Focșa Ion, LT ,,P. Rareș”

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.9.5. Sîli Milena, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul internațional la matematică D. Pompeiu (400 lei)

1.9.6. Bruma Medina, LT ,,C. Stere”

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

1.9.7. Ranga Mădălina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

Mențiune la concursul republican ”Gutuia de aur” (200 lei)

1.9.8. Bătrînu Evelina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.9.9. Roșca Roberto, LT ,,C. Stere”

Locul III la concursul republican la fizică P. Medvețchi (400 lei)

1.9.10. Sîrghi Doina, gimnaziul Vărăncău

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

1.9.11. Dabija Valentin, LT Visoca

Mențiune la concursul internațional la informatica aplicată (400 lei)

1.9.12. Țapu Tatiana, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul internațional la limba engleză (400 lei)

 

1.10. Premiul de 200 lei elevilor :

1.10.1. Roșca Ion, LT C. Stere

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

1.10.2. Romașcan Valeria, LT ,,P. Rareș”

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

1.10.3. Morari Laura, LT ,,P. Rareș”

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

1.10.4. Țaulean Mihaela LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

1.10.5. Alexandrov Victor, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

1.10.6. Mîțu Mihaela, , LT ,,P. Rareș”

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

1.10.7. Zmeu Romana, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

1.10.8. Rudei Călin, LT ,,P. Rareș”

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

1.10.9. Ciubuc Vlada, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la ecologie (200 lei)

1.10.10. Sîrghi Tatiana, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

1.10.11. Vacari Ana, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

1.10.12. Sinovscaia Irina, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

1.10.13. Șehovțova Marta, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

1.10.14. Halilov Dmitrii, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

1.10.15. Secară Anastasia, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

1.10.16. Cuznețova Alexandra, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

1.10.17. Ruban Anastasia, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura rusă (200 lei)

1.10.18. Curmanschii Artiom, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la biologie (200 lei)

1.10.19. Guțu Vlada, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

1.10.20. Porcescu Ana, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

1.10.21. Casco Alexandru, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,Galileo” (200 lei)

1.10.22. Alexandrov Andreea, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii” (200 lei)

1.10.23. Andriuța Andreea, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii” (200 lei)

1.10.24. Glebov Alexandrina, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.10.25. Seredenco Adriana, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

1.10.26. Coliban Dana, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

1.10.27. Jitniuc Anastasia, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura rusă (200 lei)

1.10.28. Agatii Irina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la matematică (200 lei)

1.10.29. Mușchinschi Nicoleta, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

1.10.30. Burlacu Felicia, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.10.31. Coșeru Cătălin, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la informatică (200 lei)

1.10.32. Zăbreanu Daniel, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică M. Marinciuc (200 lei)

1.10.33. Ocerednîi Anastasia, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

1.10.34. Sîrghii Vladlena, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.10.35. Rusu Irina, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.10.36. Ciumac Victor, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

1.10.37. Bevza Cristian, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican la fizică P. Medvețchi (200 lei)

1.10.38. Rusu Elena, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

1.10.39. Railean Alexandru, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la biologie (200 lei)

1.10.40. Florea Doina, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

1.10.41. Popescu Vanesa, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

1.10.42. Deșan Cristina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

1.10.43. Dragan Marinela, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ”Gutuia de aur” (200 lei)

1.10.44. Cilipic Cătălina, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la educația fizică (200 lei)

1.10.45. Mihalcean Diana-Marina, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ”Gutuia de aur” (200 lei)

1.10.46. Ursu Cătălin, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la educația fizică (200 lei)

1.10.47. Guțu Cristina, gimnaziul Vărăncău

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

1.10.48. Bîcu Cătălin, LT Visoca

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

1.10.49. Vlas Dumitru, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la informatică (200 lei)

2. A acorda pentru performanțe la olimpiadele și concursurile școlare :

 2.1. Premiul de 12700 lei:

2.1.1. Ciuvaga Victor, profesor de fizică, LT ,,C. Stere”

8 Mențiuni la concursul republican la fizică P. Medvețchi (1600 lei)

Locul I la concursul republican la fizică P. Medvețchi (800 lei)

Locul II la concursul republican la fizică P. Medvețchi (600 lei)

Locul III la concursul republican la fizică P. Medvețchi (400 lei)

Locul II la concursul național de științe și inginerie ,,Mold SEF”(1000 lei)

Mențiune la concursul național ,,Genius” (200 lei)

Locul I la concursul republican ,,Tânărul creator” (800 lei)

2 Locuri II la concursul republican ,,Galileo” (1200 lei)

4 Mențiuni la concursul republican ,,Galileo” (800 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică ,,Impuls” (200 lei)

3 Locuri I la olimpiada raională la fizică (600 lei)

Locul II la concursul republican la fizică M. Marinciuc (600 lei)

4 Mențiuni la concursul republican la fizică M. Marinciuc (800 lei)

Locul I la olimpiada raională la științe (100 lei)

2 Locuri I la concursul republican ,,Surse de energie” (1600 lei)

2 Mențiuni la olimpiada republicană la fizică (1200 lei)

Mențiune la concursul republican la fizică ,,Impuls” (200 lei)

 

2.2. Premiul de 4000 lei:

2.2.1. Roman Rodica, profesor de fizică, LT ,,C. Stere”

Mențiune la olimpiada republicană la fizică (600 lei)

Locul I la olimpiada raională la fizică (200 lei)

Locul II la concursul republican la fizică P. Medvețchi (600 lei)

Locul III la concursul republican la fizică P. Medvețchi (400 lei)

4 Mențiuni la concursul republican ,,Galileo” (800 lei)

Locul III la concursul republican ,,Galileo” (400 lei)

2 Mențiuni la concursul republican la fizică M. Marinciuc (400 lei)

Locul II la concursul republican la fizică M. Marinciuc (600 lei)

 

2.3. Premiul de 3200 lei:

2.3.1. Țaulean Ema, profesor de informatică, LT Visoca

Locul I la olimpiada raională la informatică (200 lei)

Locul I la concursul internațional ,,Paint Artist” (1000 lei)

3 Mențiuni la concursul internațional la informatica aplicată (1200 lei)

Locul II la concursul republican ,,Aspirații informatice”, (600 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Aspirații informatice”, (200 lei)

 

2.4. Premiul de 2800 lei:

2.4.1. Baș Ludmila, profesor de matematică, LT ,,C. Stere”

Mențiune la olimpiada republicană la matematică (600 lei)

3 Locuri I la olimpiada raională la matematică (600 lei)

Locul I la concursul republican la matematică V. Belousov (800 lei)

Locul II la concursul republican la matematică V. Belousov (600 lei)

Mențiune la concursul republican la matematică din Durlești (200 lei)

 

2.5. Premiul de 2200 lei:

2.5.1. Zgardan Nelea, profesor de limba și literatura română, LT ,,P. Rareș”

2 Locuri III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

4 Mențiuni la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

3 Mențiuni la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (600 lei)

 

2.6. Premiul de 1800 lei:

2.6.1. Bunescu Lucia, profesor de limba și literatura română, LT ,,P. Rareș”

Locul I la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

2 Locuri III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

2.6.2. Ceban Valentina, profesor de matematică, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la matematică (400 lei)

2 Mențiuni la concursul internațional la matematică D. Pompeiu (800 lei)

3 Mențiuni la concursul republican la matematică din Durlești (600 lei)

2.6.3. Bulat Vladimir, profesor de limba engleză, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la limba engleză (400 lei)

2 Mențiuni la concursul internațional la limba engleză (800 lei)

Locul II la concursul republican la limba engleză (600 lei)

 

2.7. Premiul de 1600 lei:

2.7.1. Hanganu Valentina, profesor de limba franceză, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la limba franceză (400 lei)

Locul I la concursul republican ”Gutuia de aur” (800 lei)

2 Mențiuni la concursul republican ”Gutuia de aur” (400 lei)

 

2.8. Premiul de 1400 lei:

2.8.1. Popa Maria, profesor de limba și literatura română, LT ,,A. Pușkin”

Mențiune la olimpiada republicană la limba și literatura română (600 lei)

4 Locuri I la olimpiada raională la limba și literatura română (800 lei)

 

2.9. Premiul de 1200 lei:

2.9.1. Clobuțcaia Raisa, profesor de limba și literatura rusă, LT ,,A. Pușkin”

Locul III la olimpiada republicană la limba și literatura rusă (800 lei)

2 Locuri I la olimpiada raională la limba și literatura rusă (400 lei)

2.9.2. Florea Aliona, profesor de limba și literatura română, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Locul I la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (800 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

2.9.3. Baltă Rodica, profesor de matematică, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la matematică (400 lei)

Locul I la concursul republican la matematică V. Belousov (800 lei)

2.9.4. Cebotari Diana, profesor de limba franceză, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la limba franceză (400 lei)

Locul II la concursul republican ”Gutuia de aur” (600 lei)

Mențiune la concursul republican ”Gutuia de aur” (200 lei)

 

2.10. Premiul de 1000 lei:

2.10.1. Iavorschi Maria, profesor de limba și literatura română, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

2.10.2. Vovc Mihai, profesor de limba și literatura română, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (600 lei)

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

 

2.11. Premiul de 600 lei:

2.11.1. Prisacari Cristina, profesor de limba și literatura română, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Unitate prin diversitate” (200 lei)

2.11.2. Gânga Sergiu, profesor de informatică, LT ,,C. Stere”

3 Locuri I la olimpiada raională la informatică (600 lei)

2.11.3. Serbulenco Carolina, profesor de limba engleză, LT ,,C. Stere”

Locul II la concursul republican la limba engleză (600 lei)

2.11.4. Tașnic Alla, profesor de limba franceză, gimnaziul Vărăncău

Locul II la concursul republican ”Chantons amis” (600 lei)

2.11.5. Grăchila Cristina-Cătălina, dir. adj. educație, gimnaziul Vărăncău

Locul III la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (400 lei)

Mențiune la concursul republican ,,Ars Adolescentina” (200 lei)

 

2.12. Premiul de 400 lei:

2.12.1. Revenco Natalia, profesor de matematică, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul internațional la matematică D. Pompeiu (400 lei)

2.12.2. Golub Lidia, profesor de chimie, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la chimie (400 lei)

2.12.3. Braniște Nicolae, profesor de educația fizică, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la educația fizică (400 lei)

2.12.4. Untura Stela, profesor de chimie și biologie, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la biologie (200 lei)

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

2.12.5. Ciubuc Lilia, profesor de geografie, LT ,,P. Rareș”

2 Locuri I la olimpiada raională la geografie (400 lei)

2.12.6. Ghergheligiu Olga, dir. adj, educație, LT ,,I. Creangă” (400 lei)

2.12.7. Usatîi Angela, profesor de limba și literatura română, LT ,,I. Creangă” (400 lei)

2.12.8.Cveatcovschi Ariadna, bibliotecar, LT ,,I. Creangă” (400 lei)

Mențiune la concursul internațional ,,La izvoarele înțelepciunii”

Locul I la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii”

2.12.9. Bujor Lucia, profesor de biologie, LT ,,C. Stere”

2 Locuri I la olimpiada raională la biologie (400 lei)

 

2.13. Premiul de 300 lei:

2.13.1. Manea Valeria, profesor de biologie/ chimie, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la științe (100 lei)

Locul I la olimpiada raională la chimie (200 lei)

 

2.14. Premiul de 200 lei:

2.14.1. Zasmenco Liliana, profesor de limba franceză, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

2.14.2. Lipovanciuc Silvia, profesor de istorie, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

2.14.3. Hanganu Petru, profesor de engleză, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

2.14.4. Seredovschi Nadejda, profesor de istorie, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

2.14.5. Bucătari Angela, profesor de limba și literatura română, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

2.14.6. Purici Maria, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii” (200 lei)

2.14.7. Tonconog Ala, profesor de limba engleză, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba engleză (200 lei)

2.14.8. Știrbu Natalia, profesor de limba rusă, LT ,,C. Stere”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura rusă (200 lei)

2.14.9. Marica Ina, profesor de limba franceză, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la limba franceză (200 lei)

2.14.10. Ignatov Raisa, profesor de biologie, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la ecologie (200 lei)

2.14.11. Cobîlaș Zinaida, profesor de istorie, LT ,,P. Rareș”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

2.14.12. Lisnic Valeriu, profesor de istorie, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la istorie (200 lei)

2.14.13. Andon-Spinei Marina, profesor de geografie, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

2.14.14. Cuțuruba Svetlana, profesor de limba și literatura română, LT ,,A. Pușkin”

Locul I la olimpiada raională la limba și literatura română (200 lei)

2.14.15. Codreanu Valentina, profesor de geografie, LT Visoca

Locul I la olimpiada raională la geografie (200 lei)

2.15. Premiul de 100 lei:

2.15.1. Cociurca Elena, DÎ

Mențiune la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii” (100 lei)

2.15.2. Oreșina Olga, LT ,,C. Stere”

Mențiune la concursul republican ,,La izvoarele înțelepciunii” (100 lei)

 

  1. A acorda premii de încurajare (150 lei) pentru următorii elevi :

 

3.1 Sotnic Sabina, gimnaziul Racovăţ, locul II la olimpiada raională la istorie

32 Guțu Cristina, gimnaziul Vărăncău, locul II la olimpiada raională, l. română

3.3 Cojocari Olga, gimnaziul Schineni, locul II la olimpiada raională l. română

3.4 Andronic Maria, gimnaziul Bădiceni, locul II la olimpiada raională la limba franceză

3.5 Vânagă Carolina, gimnaziul Bădiceni, locul II la olimpiada raională la limba franceză

3.6 Guțu Cristina, LT Visoca, locul II la olimpiada raională la limba franceză

3.7 Chirica Xenia , gimnaziul Volovița locul II la olimpiada raională la limba rusă (șc. națională)

3.8 Druța Galina LT Visoca, locul II la olimpiada raională la biologie

3.9 Derenov Vadim, gimnaziul ”Grigore Vieru”Vasilcău, locul II la olimpiada raională la ecologie

3.10 Coțaga Livia, gimnaziul ”Grigore Vieru”Vasilcău, locul II la olimpiada raională la ecologie

3.11Rusu Roxana, gimnaziul ”Grigore Vieru”Vasilcău, locul II la olimpiada raională la ecologie

3.12 Sotnic  Sabina, gimnaziul  Racovăț, locul II la olimpiada raională la geografie

3.13 Chirica Xenia, gimnaziul. ”A. Lupașco” Volovita, locul II la olimpiada raională la geografie

3.14 Socolov Alin, gimnaziul ”V. Burduja” s. Septelici, locul II la olimpiada raională la geografie

3.15 Dudnic Eugen, LT Visoca locul II la olimpiada raională la informatică

3.16 Baraneţchi Maxim, gimnaziul ”A. Porcescu”, Căinarii Vechi locul II la olimpiada raională la educaţia fizică

3.17  Secorschi Tudor, gimn.Cerlina, locul II la olimpiada raională la educaţia fizică

3.18  Dobrovolschi Doina, gimnaziul ”Dinastia Romanciuc”, Vădeni, locul II la olimpiada raională la educaţia fizică

 

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code