Ciupercile otrăvitoare se înmulțesc tot mai mult în ultima perioadă, iar unele specii sunt greu de apreciat dacă sunt otrăvitoare sau nu. Oamenii trebuie să fie mai prudenţi și să nu mănînce ciuperci procurate din locuri neautorizate, să nu le culeagă din pădure, dacă nu sunt siguri de proveniența acestora.
Specialiștii de la Direcţia Situaţii Excepţionale Soroca au emis avertizări. Este recomandat ca în această perioadă să fie evitat consumul ciupercilor, deoarece, cu toate că au multe proprietăţi benefice, există riscul ca ele să devină dăunătoare sănătăţii şi chiar toxice provocînd intoxicaţii grave. Din nefericire, an de an, consumul de ciuperci face victime chiar şi în rîndul celor care pretind că sînt imbatabili cunoscători ai speciilor comestibile. Nu de puţine ori, intoxicarea se produce chiar şi cu ciuperci comestibile, atunci când se recoltează în stare prea avansată de maturizare, când ciupercile nu se prepară imediat după recoltare, când se consumă cantităţi prea mari, acestea fiind greu digerabile. Este foarte important să se înţeleagă că nu există metode speciale de deosebire a ciupercilor otrăvitoare de cele neotrăvitoare sau comestibile, iar cea mai eficientă măsură pentru evitarea intoxicării, este cunoaşterea caracterelor morfologice şi biologice, cum ar fi: forma, culoarea gustul, mirosul, habitatul, perioada de creştere. În caz de intoxicare cu ciuperci trebuie anunţat imediat medicul.
Simptomele intoxicaţiilor cu ciuperci pot apărea, în dependenţă de specia ciupercii toxice, între 2 – 15 ore. Pot apare stări de greaţă, vomă, creşterea ritmului respiraţiei, transpiraţie, salivaţie abundenta, ameţeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree puternica uneori cu sînge şi mucozităţi. Desigur existenţa acestor simptome şi gravitatea lor depind de specia de ciuperci şi de fiecare organism în parte. La copii simptomele sînt mai puternice, adeseori instalîndu-se coma hepatică de multe ori cu sfîrşit letal.
Acordarea ajutorului:
Dacă se constată apariţia de simptome descrise mai sus se cheamă salvarea deoarece este nevoie de internare urgentă. Este indicat ca pînă la sosirea medicului să se înceapă spălarea stomacului provocîndu-se vărsaturi. Persoana trebuie sa bea 2-3 litri de apă pe care o va vomita. Procedura se repetă pînă ce iese din stomac apa curată. După aceasta se poate face o clismă sau se poate da un purgativ salin (sare amară sau sulfat de sodiu ). Se vor da apoi 4-5 pastile de cărbune medicinal şi un ceai rece ( preferabil din trifoi roşu sau coada calului). Deplasarea la spital se face numai după ce stomacul a fost curăţat şi toxinele eliminate căci altfel ele sunt absorbite uşor în sînge.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale recomandă:
– Ciupercile se consumă tinere şi în stare foarte proaspătă.
– Procurarea ciupercilor din locuri autorizate.
– Nu consumaţi ciuperci crude.
– Nu consumaţi ciuperci care au bază piciorului în formă de bulb.
– Ciupercile culese pe timp ploios se strică repede.
– Ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice.
– Se aruncă toate ciupercile bătrîne, degradate şi viermănoase. În ciupercile bătrîne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insecte.
– Ciupercile se păstrează în frigider.
– Ele se curaţă (tăind partea inferioară murdară a piciorului), se spală de 2-3 ori şi se ţin în apă sărată 30 minute pentru înlăturarea viermilor. Trebuie remarcat faptul ca larvele şi insectele consumă atît ciuperci comestibile, cît şi ciuperci otrăvitoare.
– Se va evita conservarea îndelungată a ciupercilor.
– Nici păstrarea îndelungată a mîncărurilor cu ciuperci nu este benefică.
– De asemenea, păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc este dăunătoare.
– Tot dăunătoare este şi păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier. Este bine ca în locul capacelor să se pună mai multe rînduri de hîrtie.
Inspector al Serviciului Protectie Civilă a DSE Soroca, căpitan al s/intern, Eugen Doga