Un tînăr de 29 de ani din Soroca s-a înecat în rîul Nistru. Incidentul s-a produs la data de 4 august în regiunea podului Bekir.
Victima împreună cu alte rude se odihnea pe malul rîului. În timp ce se scăldau bărbatul a încercat să traverseze rîul Nistru în înot, din păcate, însă, nu i-a reuşit, tînărul s-a scufundat sub apă la aproximativ 6 metri de malul stîng. Potrivit inspectorului Protecției Civile a DSE Soroca, Eugeniu Doga, către Direcția Situații Excepționale Soroca au fost întreprinse măsuri de căutare şi recuperare a cadavrului, însă pentru că victima a traversat frontiera de Stat, lucrările au fost continuate de către autorităţile Ucrainene. Astfel, a doua zi în jurul orei 18.00 cadavrul a repatriat rudelor în Republica Moldova. Este de menţionat faptul că victima s-a scăldat în loc interzis pentru scăldat. Pe teritoriul municipiului Soroca sunt doar două zone special amenajate pentru scăldat, care sunt asigurate cu salvamari din cadrul staţiei de salvare pe apă Soroca.
Direcţia Situaţii Excepţionale Soroca atenţionează că perioada caniculară impune multe riscuri. Anume în această perioadă se majorează numărul cazurilor de înec. Numai de la începutul anului acesta pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 64 cazuri de înec dintre care 11 copii, iar pe teritoriul raionului Soroca s-au înectat 3 persoane, dintre care un copil.
Majoritatea cazurilor de înec este scăldatul în stare de ebrietate şi nesupraveghera minorilor atît în apă cît şi pe malurile bazinelor acvatice.