Inspectorii de mediu din Dondușeni au desfășurat razii de control pentru prevenirea și contracararea încălcărilor legislației de mediu, în urma cărora au fost depistate trei cazuri de tăiere și sustragere ilegală a masei lemnoase din fondurile forestiere gestionate de primăriile Tîrnova, Briceni și Țaul.
Unul dintre cazuri a fost depistat în flagrant, iar persoanei vinovate i-a fost întocmit, la fața locului, un proces-verbal cu privire la contravenție, în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova.
În total, au fost identificate 21 de cioate ale arborilor de diferite specii, tăiați ilegal, inclusiv de către persoane necunoscute. Volumul masei lemnoase tăiate ilegal constituie 7,806 m³, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 25.060 de lei.
Cioatele arborilor tăiați ilegal au fost evaluate și marcate cu ciocanul de marcaj al Inspecției, în vederea documentării cazurilor constatate.
Totodată, în cadrul raziilor, inspectorii de mediu au întocmit alte trei procese-verbale cu privire la contravenție pentru încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va continua acțiunile de control și prevenire a încălcărilor legislației de mediu, pentru protejarea fondului forestier și menținerea unui mediu curat și sănătos.






















