„Cu și fără cravată, sunt o persoană deschisă la suflet, spre semenii mei”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: Guvernatorul Districtului 2023-2024 RID 2241, România & Republica Moldova
Născut: 17 octombrie 1969, comuna Stoenești, județul Vâlcea
Carieră: 29 ani de activitate
Familia: soția Elisabeta, fiica Teodora Maria și feciorul Petru Adrian
Zodia: balanță
Culoarea preferată: albastru
Mâncarea preferată: bucatele tradiționale
— Cât de des purtați cravata?
— Port în fiecare zi cravata, e o notă de eleganță. La universitate, în mediul de afaceri, dar și în spațiu public-port cravata. Le am destul de multe în garderobă, cred că am o sută de cravate.
— Fără cravată cine este Ovidiu Constantin Bunget?
— Cravata o scot în zilele de weekend, atunci când mă simt în largul meu. Fără cravată îmi place să fac sport, să merg pe munte, să călătoresc sau să lucrez în grădină. Îmi place să cred că sunt o persoană deschisă la suflet, spre semenii mei.
— De unde începe firul vieții?
— Deși poate sună ciudat, m-am născut într-o familie de țărani, mama muncea la pământ, fiind și îngrijitoare, iar tata muncea la combinatul chimic. M-am născut în județul Vâlcea, într-un sat de munte – Stoenești.
Deși am plecat de aproape 40 de ani din sat, mă reîntorc de fiecare dată cu multă bucurie, mai ales că și părinții îmi sunt în viață. Am un frate mai mic, care locuiește la Râmnicul Vâlcea. Am fost crescuți și educați, prin muncă. Aveam multe animale pe lângă casă: oi, capre, vite, porci, cal și peste o sută de găini, curcani, gâște și rațe. Cu siguranță am avut o copilărie frumoasă.
— Faptul că ați fost fratele mai mare, vă responsabiliza cumva?
— Trebuia să fiu băiatul model, astfel în cât și cel mic să se i-a după mine.
— Cum a fost copilăria pe ulițele satului natal?
— Sunt multe lucruri și dacă spun acum, că așa a fost… se pare că spun povești. Întotdeauna mi-a plăcut iarna. Pentru că e sat de munte, îmi plăcea să mă dau cu sania. Cred că am fost printre primii copii, care îmi construiam singur schiuri din scânduri.
Iar vara, ne luptam cu mingea, mergeam pe terenul de sport de lângă școlă. Dacă eram cu vitele, arcul cu săgeți era arma noastră preferată, mai puneam și celofan în vârf, după care îi dădeam foc. Se mai întâmpla să dăm foc și la fân, pe câmp.
— Ați fost un copil șotios?
— Nu. Am fost un copil serios, dar am reușit să fac și multe șotii. Scoteam elasticul de la pantalon și făceam praștii. Pentru a scoate guma din elastic, i-am dat cu barda și am nimerit și peste deget. Din fericire, i-am luat doar vârful, o șotie care putea avea sfârșit urât.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Se spune că bătaia e ruptă din rai. Aveam și am, un respect făță de părinții mei, care m-au crescut, indiferent că m-au ”ciufulit” sau nu. Se mai întâmpla ca și dascălul meu, care era fantastic, din păcate nu mai este printre noi, să ne mai ”ciufulească”. Te responsabilizează, pentru că atunci când ești mic, nu conștientizezi toate lucrurile importante.
— De ce finanțe și contabilitate?
— Inițial îmi doream să fiu pădurar, mama își dorea să fiu medic, iar tata militar. Până la urmă am ales să fac finanțe-contabilitate la Timișoara, deoarece îmi plăceau cifrele. Se spune că matematica, contabilitatea și carnea de porc, sunt grele…așa că am ales-o pe cea din mijloc. E o muncă care te responsabilizează.
— Ce amintiri vă leagă de anii de studenție?
— Amintire fantastică. Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă din viață. Atunci cresc și prieteniile de oameni maturi. A fost o perioadă interesantă pentru că am început facultatea înainte de Revoluție și dacă în primii doi ani, am învățat că ceva nu-i bun, atunci în ceilalți doi, am învățat că deja acelaș lucru, este bun. Este o etapa în care profesional, am acumulat, mult. Sunt bucuros că am făcut contabilitatea la Timișoara, una dintre cele mai puternice școli din România.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost contactul cu studenții, evident că am parcurs toate gradele didactice. Am intrat la niște studenți, cu care poate cu o oră înainte am băut un suc împreună, sau am jucat fotbal. A fost emoționant. O oră de predare, poartă în spate poate și zece ore de pregătire.
— Prima dragoste?
— Prima dragoste a fost la liceu, dar dragostea adevărată este soția mea, cu care suntem împreună de aproape 30 de ani. Avem o casă, doi copii, o fată și un băiat.
— Unde ați jucat nunta?
— Am jucat două nunți, una la mireasă și alta la mine acasă. Nunta de la sat, a durat trei zile și trei nopți. Probabil a fost ultima nuntă tradițională din sat. Nelipsit a fost brad, furatul miresei, adusul apei de la fântână, obiceiuri care din păcate nu se mai practică. Îmi aduc aminte cu multă bucurie, de acele momente.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Bunget?
— Duminica perfectă este atunci, când copii vin la masă, mai și povestim, pentru că în cursul săptămânii, ne vedem doar.
— La ce visați?
— Vizes ca familia și prietenii să fie sănătoși, lucru care are cea mai mare valoarea și îmi propun să am mai mult timp și pentru mine.
— Un mesaj pentru cititorii ”ZN”.
— Să fie întotdeauna conectați cu realitatea pe care o oferă ”ZN” și dincolo de știrile care ar fascina sau ar șoca, să faceți și știri pentru suflet.
