Autobuze școlare noi pentru elevii din Florești, Soroca, Drochia și Dondușeni

0
113

23 de microbuze școlare au fost transmise instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova. În cadrul unui eveniment oficial, cheile microbuzelor au fost înmânate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Noile unități de transport vor deservi elevii din mai multe raioane ale țării, inclusiv Florești, Drochia, Soroca și Dondușeni. Această decizie reprezintă un aport esențial în asigurarea accesului echitabil la educație, îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi și creșterea siguranței acestora, în special pentru copiii din localitățile rurale.

Patru autobuze școlare au ajuns la Florești. Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești adresează sincere mulțumiri pentru sprijinul acordat prin alocarea autobuzelor școlare destinate instituțiilor de învățământ din raion.

Apreciem deschiderea, implicarea și susținerea constantă a Ministerului Educației și Cercetării față de nevoile sistemului educațional din teritoriu și ne exprimăm recunoștința pentru parteneriatul eficient în beneficiul elevilor și comunității educaționale din raionul Florești, – precizează conducerea Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești.

Mijloacele de transport au fost achiziționate de Ministerul Educației și Cercetării și vor asigura transportul pentru aproximativ 700 de elevi. Autobuzele au câte 17 locuri, respectă standardele europene și sunt dotate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiționat, precum și cu treaptă specială pentru urcarea și coborârea copiilor.

Prezent la evenimentul de transmitere a autobuzelor, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat importanța investiției pentru asigurarea accesului echitabil la educație. „Fiecare copil trebuie să aibă șansa de a ajunge la școală în condiții sigure și decente, indiferent de localitatea în care trăiește. Aceste autobuze sunt o investiție directă în acces egal la educație de calitate și în siguranța elevilor noștri”, a declarat ministrul.

PUBLICITATE