De la muncă în străinătate la antreprenor de succes. Povestea lui Maxim Pleșco din Otaci

0
39

La Otaci, povestea unui localnic a devenit exemplu de succes pentru comunitatea romă din zonă. Maxim Pleșco, după ani de muncă peste hotare, a ales să se întoarcă acasă și să-și construiască propriul drum.
Bărbatul a început modest, ca maturator în oraș, însă ambiția l-a împins să-și inițieze propria afacere. Astăzi, serviciile pe care le oferă se extind: este mediator, antreprenor și proprietar al unei locații tip fast-food sau cafenea, chiar la intrarea în Otaci. Proprietarul și-a dorit ca localul să iasă în evidență, așa că l-a amenajat după modelul unei căruțe tradiționale cu coviltir.

Maxim Pleșco crede că mulți romi întâmpină dificultăți în a se angaja sau a-și deschide propria afacere, fie din lipsă de studii, fie din teamă. Exemplul său însă demonstrează că se poate.

Antreprenorul nu se oprește aici: pe lângă cafenea, amenajează o frizerie, o sală de calculatoare și o atracție inovatoare menită să motiveze romii să-și urmeze visurile.

Povestea lui Maxim Pleșco nu este doar despre succes personal, ci și despre deschiderea unor noi oportunități pentru comunitatea romă, demonstrând că inițiativa și curajul pot schimba vieți.

Reportajul a fost realizat în cadrul Proiectului „Moro Mahalajiu: voci, chipuri, povești din comunitatea romă” implimentat de Ziarul Nostru și finanțat de Ministrul Culturii al Republicii Moldova.

PUBLICITATE