Inspectorii de mediu din Soroca monitorizează desfășurarea legală a vânătorilor la mistreț

0
159

Inspectorii de mediu din Soroca, în comun cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Soroca, Sectorului Poliției de Frontieră, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Întreprinderii pentru Silvicultură Soroca, au desfășurat acțiuni de instruire și control a echipelor de vânători la mistreț.

Vânătoarea s-a desfășurat în fondul forestier al Ocolului Silvic Șolcani, unde inspectorii au verificat respectarea regulilor stabilite de legislația cinegetică.

În urma verificărilor, nu au fost depistate încălcări, iar participanții au fost informați suplimentar despre regulile de protecție a fondului cinegetic și importanța respectării acestora.

Totodată, inspectorii de mediu din Șoldănești au desfășurat acțiuni similare de verificare a corectitudinii efectuării vânătorii.

În cadrul controalelor, a fost depistat un caz de încălcare a prevederilor actelor normative privind folosirea și protecția fondului cinegetic, fiind întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție.

Conform Codului contravențional al Republicii Moldova, încălcarea prevederilor privind folosirea și protecția fondului cinegetic, vânatul și alte modalități de utilizare a resurselor cinegetice se sancționează cu amendă de la 600 la 1500 lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 6000 la 12000 lei aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

PUBLICITATE