Primăria comunei Gura Căinarului, raionul Florești, continuă eforturile pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos pentru locuitori. Recent, administrația publică locală a procurat 300 de tomberoane destinate depozitării deșeurilor menajere la gospodăriile casnice.
Inițiativa este susținută și finanțată de primărie, iar scopul acesteia este de a îmbunătăți procesul de colectare a deșeurilor și de a reduce poluarea din localitate. Astfel, toți cetățenii din satele comunei care au contracte valabile cu Întreprinderea Municipală „Cristalica Prosper” sunt invitați să se adreseze la Primărie pentru a ridica tomberonul oferit gratuit.
Totodată, administrația locală anunță că, în decursul unei luni, urmează să fie procurat și un încărcător special pentru ridicarea tomberoanelor, ceea ce va face procesul de colectare mai eficient și mai sigur.
Primarul comunei subliniază că acest proiect reprezintă un pas important spre o comunitate mai responsabilă și un mediu mai curat, îndemnând toți locuitorii să se implice activ în păstrarea curățeniei.
De asemenea, persoanele care nu au încă un contract de salubrizare cu „Cristalica Prosper”, dar doresc să beneficieze de tomberon și să participe la programul de colectare a deșeurilor, sunt încurajate să se adreseze la Primărie pentru încheierea formalităților necesare.

            
		


















