Elevi din Soroca, inspirați de povestea de viață a Moldovencei din Madagascar

0
242

Mai mulți elevi din cadrul Consiliilor de Elevi din raionul Soroca au participat recent la o întâlnire cu Elisoa Cynthia, cunoscută și ca Moldoveanca din Madagascar. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca.

În cadrul întâlnirii, invitata le-a vorbit tinerilor despre propria sa experiență de viață, marcând momentele dificile ale copilăriei, dar și reușitele care au urmat datorită perseverenței și încrederii în sine. Întâlnirea, organizată de Natalia Vrancean, director și redactor-șef al publicației “Ziarul Nostru”, a fost apreciată de participanți, care au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute despre motivație, curaj și viitor.

La finalul evenimentului elevii au primit în dar din partea muzeului câte o carte scrisă de Nicolae Bulat.

Astfel de întâlniri motivaționale nu se opresc aici, organizatorii anunță că vor continua să aducă în fața elevilor persoane cu povești de viață inspiraționale, care să-i motiveze să creadă în propriul potențial și să-și urmeze visele cu încredere și curaj.

PUBLICITATE