În perioada 22–27 aprilie, orașul Limassol din Cipru a găzduit prestigiosul Campionat European de Sambo, unde au concurat 607 sportivi din 26 de țări europene. Competiția a adunat cei mai talentați luptători de pe continent, într-o adevărată demonstrație de curaj, tehnică și dăruire sportivă.
Republica Moldova și, în mod special, raionul Florești, a fost reprezentat cu mândrie, iar printre performanțele remarcabile se numără și cea a tânărului luptător Șura David, discipol al Școlii Sportive pentru Copii și Juniori din orașul Florești. Acesta a reușit să cucerească medalia de bronz la categoria 88 kg, disciplina combat sambo, cadeți, aducând un nou motiv de mândrie comunității locale.
Succesul său este rezultatul efortului susținut și al unei pregătiri riguroase sub îndrumarea atentă a antrenorului-profesor Zavidei Ghenadie, care continuă să formeze și să inspire tineri sportivi pasionați de arte marțiale.
La întoarcerea acasă, Șura David a fost întâmpinat cu entuziasm și căldură de colegii săi, antrenorii Școlii Sportive, dar și de susținători. Evenimentul a fost marcat de o atmosferă festivă, cu muzică, aplauze , transformând reușita sportivului într-o adevărată sărbătoare locală. Bucuria celor prezenți a confirmat cât de mult înseamnă o asemenea performanță nu doar pentru sportiv, ci și pentru întreaga comunitate care îl susține.
Această medalie europeană este o dovadă că, prin muncă, perseverență și pasiune, tinerii din Florești pot ajunge pe cele mai înalte culmi ale performanței internaționale.
Felicitări pentru David Șura, antrenorului Zavidei Ghenadie și întregii echipe de la Școala Sportivă Florești pentru acest rezultat de excepție!
Școala Sportivă Florești aduce multumiri Directiei Generale Educatie ,Cultură ,Tineret și Sport Florești pentru susținere.


























