Satul Popeștii de Sus, Câmpia Sorocii au dat un Sfânt în Cămările Raiului –pe Avva Ioan Guțu
Părintele Ioan Guţu a fost unul dintre marii părinţi români basarabeni vieţuitori în Sfântul Munte Athos, din secolul XX. Născut în anul 1906, în Popeștii de Sus din Câmpia Sorocii, Avva Ioan Guţu a vieţuit în Muntele Athos de la vârsta de 19 ani. Viaţa monahală a început-o la Schitul Lacu, iar din anul 1951, vreme de 45 de ani, Părintele Ioan a trăit într-o smerenie desăvârşită la Chilia Sfântul Ioan Botezătorul – Colciu. A trecut la cele veşnice în ziua de 5 decembrie 1996. Pământeanul nostrum astăzi este cinstit ca Sfânt de toți monahii de de toate naționlitățile de pe Sfântul Munte. Chiar dacă încă nu e trecut în „Viețile Sfinților” e considerat Sfântul tuturor.
Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatoped, Mănăstire de care depindea și chilia în care s-a nevoit Sfântul Ioan Guțu, spunea că viața lui duhovnicească trebuie vestită cu glas tare, de pe acoperișurile caselor, cu nădejdea că lumina chipului său ne va mișca inima împietrită de atâta părere de sine, aducându-ne lacrimile bucuriei întâlnirii cu un om sfânt.
A fost una din surprizele sfârșitului de an 2021. Pe pagina grupului Popeștii de Sus de pe Facebook aveam să descopăr că satul meu de baștină a avut un mare duhovnic la Muntele ATHOS! O adevărată comoară de suflet – pe părintele IEROSHIMONAHUL IOAN GUȚU, care doar bănuiam că s-o fi născut în mahalaua Ponorii în care am copilărit și eu. Mai apoi chiar aveam să aflu că a alergat și el desculț prin Ponoarele noastre, că a băut apă din fântânile din care am băut și eu. Respiram cuvintele din textele postate cu emoții de nedescris, întrebându-mă: „Cum de nu mi-a vorbit taică-meu, care cunoștea atâtea lucruri din istoria și despre oamenii satului, despre acest Sfânt? Cum de nu am dat mai devreme de paginile din cărțile Arhimandritului Ioanichie Bălan în care se vorbește despre avva Ioan Guțu? Cum de nu mi-a căzut sub mână cartea „Ieroschimonahul Ioan. O viaţă dăruită lui Hristos”, lucrare alcătuită de Nicodim Monahul? Întrebări, întrebări…” Citeam și aveam impresia că aud Clopotele Athosului, liniștea deplină a păcii cerești, ce domnește în Cetatea Sfântă, blânda voce a călugărului, care la sigur și de acolo din veșniciii trimite mesaje de iubire către Dumnezeu pentru noi…
La începutul anului 2022 am publicat pe o pagină de ziar mărturii despre popeșteanul nostru ales de Dumnezeu pe care le-am descoperit pe internet. Am respirat atunci cuvintele scrise de cei care l-au cunoscut, cuvinte ce mângâie și răcoresc.
Peste un an, la sfârșitul lui februarie, 2023, Părintele Mihail Milea lansa romanul „Prescura” la Biblioteca „Basarabia”, filială a Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”din Buzău. Venise însoțit de procurorul Nicolae Marin, care tocmai se întorsese din Sfântul Munte. Plin de impresii, domnul procuror a povestit că a vizitat mai multe chilii, inclusiv și chilia Colciu, unde s-a nevoit Avva Ioan Guțu. „Am înțeles că Avva Ioan se trage de pe aceste locuri. Să știți că a fost un sfânt. Am avut o discuție cu un înalt ierarh al bisericii și poate cu ajutorul lui Dumnezeu va fi canonizat”, ne-a spus atunci oaspetele de la Buzău.Când le-am mărturisit că Sfântul se trage din satul meu de baștină, chiar din mahalaua în care m-am născut și am crescut și eu, atât părintele Milea cât și domnul procuror m-au îndemnat să merg în sat și să culeg informații despre familia, neamul din care se trage acest mare râvnitor. În vara anului 2023 am pornit investigațiile. Mă pregăteam spre toamnă să încep a publica din ceea ce reușisem să culeg, dar a venit marele necaz – boala fiului nostru drag MIHAI care m-a obligat să-i fiu alături timp de un an până în ultima clipă de viață pămânească, și obiectivul meu a rămas nerealizat.
La începutul acestui an am stat de vorbă cu Marina Gutium din Popeștii de Sus, a cârei bunică a vost verișoară dreaptă cu Avva Ioan Guțu și am decis să revin la interviul pe care l-am înregistrat atunci, actualizându-l.
Din amintiri despre familia care l-a dat pe Sfântul Ioan Guțu și drama prin care a trecut
( „…După ce l-au omorât, l-au tăiat în bucăți și l-au dat în cuptorul de copt pâine…”)
Nina Neculce:Dragă Marina Gutium, unde, cum și când ai aflat despre Avva Ioan Guțu, popeșteanul nostru de la Muntele Athos?
Marina Gutium: Prima informație pe care am auzit-o a fost în anul 1975. Aveam 12 ani. Mă jucam prin ogradă, când de poarta casei noastre s-a apropiat un bărbat și a strigat: „Ștefană!” ( Așa o chema pe mâca, Dumnezeu s-o ierte!) Mă dau la poartă. Da acolo ce-mi văd ochii- o fată înaltă, frumoasă cu păr ca pana corbului și o doamnă mai josuță care era leit mâca mea. Doamna mă întreabă: „Aici trăiește Stepanida?” Vorba era curat românească. Mă uitam nedumerită. Pe bărbatul care le însoțea l-am recunoscut, era din sat. El îmi zice: „Ce nu înțelegi că pe mâca ta Ștefana femeile acestea așa o numesc? Este acasă?” Le-am spus că-i acasă, dar până a mă duce s-o chem pe mâca, o sorbeam din priviri pe doamna în vârstă și am întrebat: „Da, spuneți-mi cine sunteți?” Bătrâna mi-a răspuns. „Eu sunt ca o soră pentru bunica ta.” Prima dată auzeam atunci cuvântul bunică, la noi în sat bunicelor le spuneam la vremea aceea mâcă. Domnișoara, care era fiica ei, să fi avut vreo 22-23 de ani, sau poate mai mult, a adăugat: „Da, da! E rudă apropiată cu bunica ta”. Am alergat în casă și le-am spus să iasă la poartă că sunt niște femei străine și nu înțeleg ce spun. Mama a luat-o repede la picior, bunica mai greu a venit din casă. Nici mama nu înțlegea cine sunt musafirele. Iar bărbatul îi spune: „ Iaca asta-i Olișca. A venit s-o vadă pe Ștefana.” Între timp s-a apropiat și mâca și le-a poftit în ogradă. Bătrâna s-a uitat la mâca și i-a zis: „Ce casă frumoasă ți-ai făcut, Ștefană!” „Nu e a mea, e a băiatului.” Iar ea cu un fel de nostalgie în glas: „Ce noroc ai că băiatul e lângă tine. Văd că te uiți la mine iscoditor. Nu mă cunoști, așa-i? Eu îs Olișca.” Mâca a scos un oftat, apoi a strigat: „Doamne, Dumnezeule! Tu ești Olișcă! Erai o copilă când te-a luat mama și te-a dus departe. Să fi avut vreo 7-8 ani.” S-au îmbrățișat, au început să plângă amândouă și au tot plâns cât au vorbit. Eu până atunci n-am văzut atâta lacrimă și nu am auzit atâta oftat.Olișca era sora mai mică a lui Avva Ioan și verișoara dreaptă a mâcăi. După acea întâlnire cât a trăit mâca așa zicea atunci când o durea ceva: „Ei, mă doare pe mine, dar prin ce chinuri a trecut Olișca noastră să nu ajungă să sufere nici puiul cel de șarpe”.
N.N.: Aveai doar 12 ani, ți-au permis să stai să le asculți confesiunile?
M.G.: Nu. Am stat doar oleacă cu ele, apoi m-au trimis la joacă. Dar într-o zi tătuca care era un foarte bun povestitor, m-a luat pe genunchi și mi-a spus să stau cuminte și să ascult o istorie de viață așa cum a fost. Și a povestit cum părinții lui Avva Ioan și frații lui aveau pământ mult. Aveau din Râpa lui Ionel până în șosea la Zgurița și de la șleahul Chetrosului până la Odaie în Ghica Vodă, azi Miciurin. La Odaie țineau pământ popeștenii din neamul guțenilor. Iar povestea despre drama familiei Guțu a început așa: Era în luna august. Părinții lui Avva Ioan după ce au strâns grâul,trei zile l-au cărat la Drochia la gară și l-au încărcat în vagoane. Familia Achilinei și a lui Andrei Guțu se mutaseră la Drochia. Au lăsat casa în Popeștii de Sus și au cumpărat casă la Drochia pentru că le mureau copiii.
Părintele Ioan s-a născut în luna august, 1906 în casa din Popeștii de Sus și a avut numele de botez Gheorghe. Au locuit în mahalaua unde v-ați petrecut copilăria, în saraiul cela mare în care au trăit nașii de cununie ai părinților matale. Mâca spunea că a fost primul sau al patrulea copil din cei 7 câți se născuse în familia lui Andrei și a Achilinei Guțu ( În sat îi ziceau Aglaia). Dintre ei 5 au murit de mici. Când s-a născut Olga, dezmierdată Olișca, au hotărât să se mute din sat ca s-o scape, pentru că ziceau ei că locul nu e bun și de atâta le mor copiii și s-au dus la Drochia. Familia lor atunci când au vândut grâul era urmărită de niște tâlhari care voiau să le fure banii. (La vremea aceea Gheorghe se afla la o mănăstire în România. Plecase la vârsta de 16 ani.) Ca să nu nimerească banii în mânile tâlharilor, toți frații lui Andrei Guțu (erau 6 și toți buni gospodari, harnici și pricepuți la toate) au hotărât s-o trimită pe Achilina cu Olișca în România. Atunci Achilina i-a cusut fetei buzunare pe cămașă, au pus banii de pe urma vânzării grâului în acele buzunare, au îmbrăcat-o deasupra cu o rochie largă, au încins-o cu un brâu, au ieșit pe o ușă secretă din casă și au plecat la gară. Casa pe care o cumpărase la Drochia era chiar lângă gară. Tătuca redând vorbirea directă a Olișcăi îmi spunea cum povestea ea: „Ne-am suit într-un marfar. Trenul a ajuns noaptea la Iași. Așa prin întuneric ne-am pornit spre mănăstire. Am ajuns cu ajutorul Domnului, am povestit ce ni se întâmplă acasă, că suntem urmăriți de tâlhari și am rugat să fim adăpostite. Atunci obștea mănăstirii a hotărât să ne ascundă în subsolul mănăstirii…” Și au stat în subsolul acela doi ani. Eșeau numai noaptea afară. După aceea Achilina a ieșit la lumină și făcea ascultare, lucra la bucătărie, iar Olișca a ieșit în oraș, a învățat la școală. Când i-a venit vremea s-a căsătorit. A avut doi copii. După ce i-a dat la casele lor a plecat la mănăstire, devenind monahia Onufria. Fiul ei Mihai a murit de cancer câțiva ani în urmă, iar Victoria cu care venise atunci la poarta casei părintești locuiește până în prezent în Iași.
N.N.: Dar mama părintelui, doamna Achilina s-a întors în Basarabia?
M.G.: Nu. A rămas la mănăstire. La insistența fiului s-a călugărit. Acolo când i-a venit ceasul și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
N.N.: Cred că bunelul ți-a povestit cum a ajuns Gheorghe Guțu la Muntele Athos?
M.G. Mama lui Gheorghe avea o soră măritată la Cotova, o familie care era tare cu credință. Băiatul ei, precum și alți tineri din Cotova aleseseră deja Athosul. Acolo mai era și un călugăr bătrân care se trăgea tot din Cotova. Aflați cu treburi prin locurile natale, acelui grup de monahi li s-a alăturat și Gheorghe cu încă un verișor din Popeștii de Sus. Au plecat spre sfârșitul anului 1925. Au pornit cu vaporul din Galați spre Pireu( principalul port maritim al Atenei). Atunci când au ajuns în port, un monah grec l-a acoperit pe Gheorghe cu rasa. (Tinerii fără barbă și copiii nu aveau voie să intre în Muntele Athos. Așa era legea.) Au urcat pe vapor și au plecat spre Sfântul Munte. Verișorul din Popești nu a rezistat, s-a întors în sat. Gheorghe, însă, având chemarea de Sus a rămas acolo „să fie mai aproape de Dumnezeu”, cum spunea chiar dânsul când a hotărât să plece. La un an după plecarea lui l-a vizitat moș Andrei, tatăl său,care i-a poruncit: „Ai grijă să îți rămână oasele aici!”. Și Gheorghe a ținut la cuvântul tatălui până în ceasul cel de moarte. Numele Ioan l-a luat când a fost tuns în monahism, a ales numele Sfântului protector al chiliei în care s-a adăpostit –Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
N.N.: Despre plecarea lui Gheorghe la Sfântul Munte, iată ce scrie ntr-un articol publicat pe 31 octombrie, 2024 Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhepiscopiei Buureștilor: «Când tânărul Gheorghe avea 16 ani, a refuzat propunerea monahilor de a merge împreună cu ei în „Grădina Maicii Domnului”. Însă, după trei ani, s-a hotărât și s-a îndreptat către Muntele Athos, cu gândul de a rămâne acolo pentru totdeauna. După un an, tatăl său, auzind de la ceilalți călugări basarabeni că se afla acolo, a venit să-l vadă. A vândut din agoniseala lui câteva perechi de boi pentru lunga călătorie către Elada. Când l-a întâlnit, l-a rugat să revină, dar nu a reușit să-l convingă. În cele din urmă, înainte de a se despărți, cu lacrimi, tatăl său i-a spus: „Dacă vrei să rămâi, îngrijește-te să mori aici!”».
M.G.: În fragmentul pe care l-ați citit e vorba de acei monahi care poposeau adeseori în casa părinților, printre ei și călugări basarabeni ce slujeau în Muntele Athos și care veneau la vatră pentru a mai colecta ajutoare pentru mănăstirile de acolo. Familia Achilinei și a lui Andrei Guțu îi primea cu drag. Era o familie cu frică și dragoste de Dumnezeu și erau oameni bogați…
N.N.:În vara anului 2023 am stat de vorbă cu Elizaveta Coadă, nășica Liza,cum am numit-o eu, căci mi-a fost nașă de botez. A decedat anul trecut la o vârstă înaintată, Dumnezeu s-o odihnească la Limanul cel Liniștit și Fericit! Ea îmi spunea că aflase de la tatăl ei, Filip Neculce că Andrei Guțu, tatăl părintelui Ioan a avut o moarte năprasnică.
M.G.: Da, așa este. Tătuca mi-a povestit că erau vremuri tulburi. Prin anii 1937-1938, într-o noapte moș Andrei Guțu dormea liniștit în casa lui, cu ușile încuiate și obloanele închise la ferestre. Ferestrele erau cu gratii. Vrăjmași din partea stângă a Nistrului, bolșevici care vedeau în oamenii mai înstăriți dușmani de clasă, au întrat noaptea în casă prin acoperiș. Ei l-au tot persecutat pe moș Andrei, venind de mai multe ori pe cai călare la casa lui. Veneau noaptea și îi cereau bani. El le spunea că nu are bani și le propunea pământ. Dar în noaptea ceea de pomină au spart acoperișul și au pătruns în casă și l-au omorât. După aceea l-au tăiat în bucăți, au făcut focul în cuptorul de copt pâine și l-au aruncat acolo. Când au văzut frații că nu se arată trei zile la moșia lui din Popeștii de Sus s-au dus la el acasă să vadă ce s-a întâmplat. S-au dus în frunte cu Patrache Guțu care era cel mai înalt și mai voinic dintre toți frații.
N.N.: Moș Patrache Guțu, tatăl lui Simion Guțu, care aveau casă nu departe de casa părinților mei în Mahalaua Ponorii?
M.G.: Da. E vorba de bunelul Anei a Panaghiței și a lui Simion Guțu.
N.N.:Cred că era fratele mai mic al lui Andrei Guțu și o fi murit poate la aproape o sută, sau peste suta de ani, dacă l-am apucat și eu Parcă îl văd moș bătrân cu barbă albă, stând pe un scăunel în fața casei, sprijinit într-un baston.
M.G.: Așa o fi fost. Și iată când au ajuns frații la casa lui Andrei din Drochia au găsit ușile încuiate, ferestrele închise. S-au învârtit prin jurul casei, iar vecinii le-au spus că trei zile a ieșit fum pe hogeag și mirosea a carne arsă. Patrache și-a aruncat ochii spre acoperiș și a văzut că acoperișul e spart. Atunci frații s-au dus la postul de jandarmi, s-au întors cu trei jandarmi, care au stricat lacătul și au întrat în casă. În casă aveau să găsească mare tărăboi și doar oasele gospodarului casei în cuptor. Făptașii nu au mai fost găsiți. Frații au lăsat oleacă să se mai liniștească vremea și s-au dus și au strâns oasele celea într-un sac și le-au adus și le-au îngropat la noi în cimitir. Toată rânduiala cu preotul satului au făcut-o noaptea în taină. Aveau frică. Se temeau să nu vină bandiții să-i chinuie și pe ei. Este mormântul lui Moș Andrei într-o margine de cimitir. Iată fotografia cu crucea de pe mormânt.
N.N.:Dar nu scrie nimic pe cruce. Cum ai aflat că anume e Crucea de pe mormântul lui Andrei Guțu?
M.G.:Tot de la tătuca. N-am povestit la nimeni istoria aceasta, fiindcă doar în familie s-a vorbit, n-a fost răspândită. Istoria aceasta a fost ținută în taină mulți ani. Abia atunci când Simion Guțu și-a înmormântat părinții și a descoperit sacul cu osemintele lui Moș Andrei a mărturisit rudelor apropiate despre cele întâmplate. Și uitați-vă semnul acesta pe cruce, crucea aceasta care e unica la noi în cimitir, e pentru cei care au pătimit tare, așa mi-a spus tătuca. Atunci rudele care știau că Gheorghe stă în România la o mănăstire, au aflat că el este de fapt la Muntele Athos și se roagă pentru noi, că a luat numele Ioan în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.
N.N.: Dragă Marina, iată un citat pe care l-am găsit într-un text pe internet cu o altă versiune: „Pe la mijlocul veacului trecut, părintele a reușit să ia legătura cu câteva rudenii. Acestea l-au înștiințat de moartea cumplită a mamei sale Achilina, care, în timpul foametei de după al Doilea Război Mondial, a fost omorâtă, tăiată în bucăți și pusă într-un cuptor de pâine pentru un sac de grâu. Tatăl său, Andrei, reușise să plece în România cu fiica sa Olga și familia acesteia, dar a murit un deceniu mai târziu, suferind de cancer la stomac.”
M.G.: Nu este adevărat! Mama lui Avva Ioan, Achilina, așa cum v-am spus a rămas la Mănăstire. Acolo în România a și murit și acolo a fost înmormântată. Toate acestea eu le-am auzit cu urechile mele atunci când ne-a vizitat Olișca. S-a mai vorbit la noi în casă ceva timp despre drama prin care a trecut această familie și eu am reținut cele auzite. După aceea cât a mai trăit mâca încă 12 ani această temă nu a mai fost pusă în discuție. Poate că cei care au scris nu au înțeles bine cine a ars în cuptor –mama sau tata.
N.N.: În afară de tatăl care-l vizitase la un an după plecarea în Cetatea Sfântă, l-a mai vizitat cineva din cei apropiați acolo la Athos?
M.G.: Au mai fost. Atunci când Olișca a trecut pe la noi a povestit că chiar ea a fost în Grecia în 1969 cu întreaga familie. S-au întâlnit pe peronul gării din Tesalonic. Părintele Ioan Guțu îi aștepta cu poza ei în mână. O lăsase acasă micuță, pe când ea avea doar șapte ani. Au stat câteva zile împreună la niște credincioși din Tesalonic. Într-una din zile părintele Ioan și-a dus nepotul și cumnatul în Sfântul Munte Athos. Peste trei ani, în 1972 Olga a mers în Grecia doar cu soțul ei care era bolnav. S-au întâlnit din nou la Tesalonic. Soțul a plecat cu el la Mănăstire. Și el i-a dat tămâie și cruciulițe ca să aducă la toate neamurile. Când s-au despărțit el le-a fluturat dintr-o batistă roșie. „Așa mi-a rămas în memorie fratele meu pe care nu am mai avut prilejul să-l mai revăd, stând în port, privind spre noi și fluturând dintr-o batistă roșie”- a mărturisit în 1975 Olișca. Atunci sora părintelui i-a adus și mâcăi cruciuliță și tămâie de la Athos. Era tămâie așa ruptă de pe copac și mâca când ajungea la sărbători, rupea o bucățică de tămâie și o aprindea lângă candelă să miroase în casă a Gheorghe, a Munte Sfânt, așa zicea ea.
N.N.: Ce îți mai amintești din cele povestite de bunelul despre această familie?
M.G.: Tătuca îmi povestea cum se ducea și îl ajuta pe tatăl părintelui Ioan, care era un om bogat. Avea vreo 100 hectare de pământ. Povestea că moș Andrei avea o caleașcă la care erau înhămați niște armăsari așa frumoși, împodobiți cu motocei și clopoței. Caii erau potcoviți și când ajungeau la Movilă la Chetrosu, tropăitul și clinchetul clopoțeilor se auzea până în Popești și rudele ziceau: „Iată vine Andrei al nostru cu armasarii lui frumoși.” De la tătuca am aflat că părinții lui Avva Ioan erau foarte credincioși, puneau multă smerenie și rugăciune în rânduiala zilelor.
N.N.: Îmi spunea tanti Maria Gutium că au fost pe la ea niște jurnaliști din România, care au dorit să cunoască mai multe despre locul nașterii și familia în care a crescut Avva Ioan Guțu, că și din Canada s-a interesat cineva.
M.G.: Da. În primăvara anului 2023 soția primarului din Popeștii de Jos, doamna Silvia Gusacinschi împreună cu doamna Valentina Chiosa mi-au adus iată aceste două icoane. Icoanele sunt de la un preot român din Canada. Doamna Valentina, care este doctor în domeniul chimiei, e căsătorită cu un cetățean roman și locuiesc în Canada. Sunt o familie de oameni râvnitori, cu credință în Dumnezeu, merg la Biserică. Și iată acolo la biserică au auzit despre Avva IOan Guțu și despre minunile lui. Soțul Valentinei a fost la Sfântul Munte. Acolo a aflat că părintele Ioan este din Popeștii de Sus. I-a spus preotului că Avva Ioan e din satul soției sale. Preotul a rugat-o să afle mai multe despre obârșia lui, despre neamul din care se trage. De Paștele Blajinilor doamna Valentina a venit acasă și i-am spus și ei tot ce știu despre familia lui Avva Ioan. Am fost cu ea pe locul unde s-a născut, la Fântâna lui Andrieș cum îi zicea satul, iar noi îi ziceam Fântâna lui moș Andrei de pe Râpa lui Ionel.
N.N.: Vai, câtă apă am băut și eu din acea fântână când eram o copilă și mergeam cu vitele la păscut! Știu că ți-ai împlinit un vis. Ai adus în ordine fântâna și ai înălțat acolo o răstignire cu ajutorul Domnului și a oamenilor cu dare de mână – o răstignire în amintirea lui Moș Andrei, dar mai cu seamă, a părintelui Ioan Guțu de la Athos, a Sfântului Ioan Guțu.
M.G.: Cred că Sfântul Ioan Guțu m-a ajutat s-o fac.
N.N.: Punem punct aici. Despre acest gest de cinstire și credință vorbim într-un alt material.
