Am scris multe texte în memoria celor plecați la stele. N-am crezut nici n-am gândit că o să vină vremea să așez în cuvinte gânduri în amintirea fiului nostru drag MIHAI. Am vărsat multe lacrimi atunci când scriam despre alții, dar ceea ce aș vrea să scriu acum e mai presus de lacrimă și de cuvânt. Și cred că n-o să pot exprima prin cuvinte trăirile noastre sufletești. Nicio limbă, cred că nu are cuvinte să se potrivească cu durerea părinților care-și pierd copiii. Durerea trece dincolo de os, iar lacrimile curg și curg… Oricum prin cuvintele limbii noastre, apelând la amintiri, o să încerc să evoc chipul dragului nostru drag, scumpului nostru scump, MIHĂIȚĂ-MIHAI. Închid ochii și amintirile încep să deruleze firul vieții rupte la 43 de ani…
Ai venit pe lume în zorii zilei de joi, 26 august, 1981, ora 3 și 30 min. Neobișnuit de proaspătă și dătătoare de viață era acea dimineață. În timp ce domnul doctor, care a primit nașterea, mi te-a adus la sân, de la geamul maternității din Drochia, unde te-ai născut, vedeam răsăritul plin de speranță și iubire. Soarele răsărea pentru tine și pentru noi, iar primele frunze ruginii, care se desprindeau de pe ramurile copacilor de dincolo de geam, anunțau o primă toamnă din viața ta, MIHĂIȚĂ, copil minunat! Și a fost o toamnă, așa cum sunt toamnele în Moldova – cu roade bogate și culori vii, delicate…
Ai bucurat cu venirea ta pe lume –o lume. Bucuroși erau părinții noștri de la Schineni că deveniseră bunei, bucuroși părinții de la Popești că aveau al treilea nepot, bucuroase toate rudele, bucuroși prietenii. Pentru noi, părinții tăi, viața a căpătat un nou sens – aveam lângă noi un sprijin viu în creștere. Într-un moment de teamă, ca nu cumva să afle autoritățile, te-am încreștinat nu în biserică, ci în casa verișorului meu de pe mamă, Constantin Grosu din Popeștii-de-Jos.( Erau timpurile sovietice de tristă pomină.) La botez ai primit numele Mihail, iar în acte te-am înscris MIHAI cu gândul la Mihai Eminescu. Noi credeam că ursitoarele au fost blânde cu tine la naștere și ți-au prezis viață lungă și fericită, așa cum ți-au prezis și nanii și nanele de botez…
Creșteai ca în poveste. Ne mângâiai cu chipul tău angelic, cu vorbușoarele tale cu tâlc, inspirate de la bunica Pășunea. La școală ai mers cu bucurie. Respectuos, iubitor, grijuliu, cu simțul umorului înăscut ne surprindeai mereu cu rezultate bune la învățătură, cu locuri de frunte la olimpiadele școlare pe obiecte, cu pasiunea ta pentru fotbal, cu șotiile pe care le făceai cu prietenii. Un pic rebel în clasele mari, ai absolvit școala cu note bune și foarte bune. La facultate ai fost un student bun.
Frumosul din jurul tău se înmulțea. În primul an de studenție ai cunoscut-o pe Cristina. După 7 ani de relație ați format o familie. Dumnezeu v-a binecuvânt cu doi copii minunați. Totul era frumos și firesc în viața ta, în viața familiei tale. Aveai serviciu, familie frumoasă, prieteni buni, vă permiteați vacanțe de poveste, călătorii…
Dar a venit o zi urâtă, 11 noiembrie, 2023, când Cerul s-a prăbușit peste tine și peste noi toți, rude și prieteni, iar Soarele și-a pierdut strălucirea – ai fost diagnosticat cu cea mai agresivă tumoră cerebrală, un cancer devastator, numit glioblastom. Cu nădejdea la Dumnezeu și la priceperea medicilor, ai început lupta cu boala. Cum ne rugam la Preacurata și la atâțea sfinți, făcători de minuni să-i îndrume, să-i lumineze și să-i înțelepțească pe medicii, care au încercat să te facă sănătos! Și cât de mult credeam în izbândă! Dumnezeu te-a îndreptat spre medici buni, te-a ajutat să treci cu demnitate prin boală. Două intervenții chirurgicale – una la Chișinău și alta la București. Operație destul de reușită la București, care ne dădea speranță și promitea un pronostic favorabil. Cu mare nădejde ai urmat radioterapia și chimioterapia sub observația medicilor de la București, regimul alimentar, recomandat de Centrul de Prevenție Pronutriție din Târgu Mureș. Te însuflețeau rugăciunile atâtor preoți și oameni de bine, care îți dădeau încredere și curaj și te ajutau să treci prin suferință cu gândul la victorie. Cât de mult ai crezut în ajutorul Sfântului Ierarh Nectarie, tămăduitorul de boli, mare făcător de minuni! Erai convins că Sfântul Nectarie și Arhanghelul Mihail vor mijloci la Bunul Dumnezeu și printr-o minune te vei vindeca…
Îți făceai planuri de viitor. Voiai să mergi să mai faci o facultate. În timp ce cu gânduri senine te pregăteai să serbezi cu noi ziua ta de naștere la Racovăț, în ajun, pe 25 august, starea sănătății tale brusc s-a înrăutățit. Din acea zi, încet-încet, ai început să te stingi ca o lumânare. Stăteai întins pe pat ca Iisus răstignit pe cruce. Părinții Cristinei și medicii la care apelau, făceau tot ce le stătea în puteri ca să-ți ușureze chinul și suferința cu tratamente medicale. Prietenii, colegii, rudele te încurajau cu mesaje pline de optimism. Din America buna și adorata ta cumnată, Năstica care este medic neurolog, îți alimenta încrederea că vei învinge boala. Și tu, cu nădejde la Doctorul Ceresc, prin mâna doctorilor pământești încercai să-i opui morții, care se apropia, puterea unei vieți generoase, așa cum o meritai. Doamne! Cum îți ascundeai suferința și neliniștea! Cât de mult credeai că minunea se va întâmpla și Dumnezeu îți va mai da câțiva ani ca să-ți vezi copiii mai mărișori, să mai fii alături de Cristina ta dragă! Ai luptat până în ultimile zile și erai gata să mai primești încă o doză de chimioterapie administrată intravenos, foarte greu de suportat pentru tine. Erai gata, dar n-a fost să fie. Dumnezeu a hotărât altfel – să te ia acolo Sus la El…
Ai venit pe lume în zi de joi, 26 august, 1981 și în zi de joi, 24 octombrie, 2024 ai plecat. De ce oare, de ce Dumnezeu ni te-a luat așa de repede, lăsându-ne cu inimile frânte în bucăți și sufletele răvășite de durere? Tu, copilul nostru drag și bun, care ne-ai înmulțit mereu bucuriile și ne-ai crescut speranțele, de ce-ai plecat atât de repede dintre noi? De ce n-ai mai rămas să ne petreci tu pe noi la cimitir?! De ce?! De ce?! De ce?! Ai fost pentru noi cel mai bun copil din lume! Prezența ta degaja mereu lumină. Cu firesc, fără aroganță îi tratai pe cei din jurul tău. Unde ești acum Mihăiță? De ce nu ești cu noi cei care te iubim și dincolo de moarte? Îmi apari în fața ochilor în ultimile secunde ale vieții. Momentul mi s-a așezat adânc în suflet, arzându-l, răscolindu-l, sfâșiindu-l… Iartă-ne, Mihăiță, am fost neputincioși, nu te-am putut ajuta, nu te-am putut salva!…
Astăzi se împlinesc 40 de zile de la plecarea ta din viața pământească. Așa cum spun unii duhovnici, cu sufletul mai ești printre noi, iar cu trupul odihnești în cimitirul satului Racovăț, satul tău de baștină de care ai fost atașat. Îți mulțumim pentru tot ce ne-ai oferit pe parcursul scurtei tale vieți, pentru clipele fumoase ale vieții petrecute împreună, pentru bucuriile senine ale inimii, pentru că o avem pe Cristina, pe Daniel și Gabriel, care îți vor duce la realizare planurile tale!
Dumnezeu să te ierte, să te așeze în loc luminat și să te ocrotească mereu cu Dreapta Lui cea Iubitoare!
Nina Neculce
