Unul din domeniile prioritare de activitate ale Institutului de Administrație Publică îl reprezintă acordarea asistenței metodologice și informaționale autorităților și instituțiilor publice.
În acest context, recent Institutul de Administrație Publică a semnat Acorduri de colaborare cu 7 autorități publice locale: Consiliul raional Sîngerei, consiliul raional Strășeni, primăria orașului Drochia, primăria orașului Rîșcani, primăria comuna Cîrnățenii Noi (Căușeni) primăria satului Tomai (UTA Gagauzia), primăria satului Chiriet-Lunga (Ceadîr-Lunga, UTA Gagauzia).
La eveniment au participat dna Larisa Voloh, Președinta Comisiei parlamentare administrație publică și dezvoltare regională şi dna Diana Chiriac, consiliera Prim-ministrului în domeniul administrației publice, care au salutat această inițiativă și și-au exprimat convingerea, că, de comun, vor fi realizate mai multe acțiuni menite să sporească calitatea actului de guvernare la nivel local.
Acordurile prevăd realizarea de activități de asistență metodologică și expertiză în procesul de administrare a comunităților locale, oferirea suportului în consolidarea managementului instituțiilor publice, efectuarea studiilor de cercetare-dezvoltare-transfer tehnologic și inovare în/pentru administrația publică, formarea și dezvoltarea profesională a angajaților din administrația publică locală, managementul proiectelor de dezvoltare locală etc.
Pe final, s-a decis asupra analizei periodice a rezultatelor implementării prevederilor Acordurilor încheiate, în vederea ajustării foilor de parcurs în funcție de necesitățile reale ale autorităților publice locale.


