Zeci de oameni au celebrat pacea și unitatea în întreaga Europă, la 16 mai, la Cetatea Soroca. Evenimentul a fost organizat de către Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Soroca, unde s-au desfășurat activități culturale, interactive și educaționale dedicate valorilor comune ale păcii, democrației, libertății și prosperității.
La solemnitate a fost prezent vicepreședintele raionului dl Iurie Tănase și primarul municipiului dna Lilia Pilipețchi, care au adresat un mesaj de felicitare participanților și cetățenilor.
În mesajul său dl Iurie Tănase s-a adresat tuturor celor prezenți și a specificat că valorile europene, precum solidaritatea și unitatatea ne permit să trăim împreună, să devenim și mai puternici și mai uniți, contrar diferențelor de limbă, cultură, religie și obiceiuri. Mai mult ca atât a reiterat rolul considerabil a Uniunii Europene în dezvoltarea raionului Soroca.
Primarul Lilia Pilipețchi, a vorbit despre proiectele municipale realizate împreună cu partenerii europeni, din domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor, datorită cărora oraşul se dezvoltă.
Evenimentul a continuat cu un spectacol de muzică și dans, care au adus pe scenă formații și artiști cu adevărat talentați cât și cu expoziția instituțiilor de învățământ, agențiilor de turism și meșterilor populari. Participanții au fost decernați cu Diploma Președintelui raionului Soroca.
Sursa: Consiliul Raional Soroca








