La Soroca a avut loc ședința extraordinară a Comisiei antiepizootice raionale, condusă de președintele comisiei, Iurie Tănase. Pe ordinea de zi a ședinței a fost întrebarea cu privire la focarul de gripa aviară, depistat în satul Cosăuți, acesta fiind al doilea caz în luna ianuarie, după cel din satul Parcani. În urma raportului prezentat de către reprezentanții Direcției raionale pentru siguranță alimentelor, Comisia a luat act de situația creată și a făcut un demers către Președintele Comisiei Situații Excepționale Soroca, Veaceslav Rusnac, de a convoca în regim de urgență ședința Comisiei. Comisia Situații Excepționale a fost convocată online de către președinte și la propunerea Comisiei noastre, a aprobat un șir de măsuri menite să localizeze și să lichideze focarul. Totodată, a fost aprobat un șir de măsuri de prevenire a răspândirii infecției în localitatea respectivă, dar și în localitățile din raion, comunică într-o postare vicepreședintele raionului, Iurie Tănase.
Sursa: facebook.com/IurieTanase