Ultima era casa familiei Livădaru. După ce s-au întors de la munci din Rusia au cumpărat acest loc cu livadă şi viţă de vie pe care şi-au ridicat o casă de toată frumuseţea. La vremea aceea, cele două fete ale lor, crescute mai mult cu bunicii, erau deja mari. Iar teiul din fundul grădinii înflorea la fel de curat ca teiul copilăriei de la poarta bunicilor Ion şi Ileana.
Peste câţiva ani Margareta, fiica cea mare a soţilor Livădaru, din cale afară de îndrăzneaţă, s-a căsătorit foarte reuşit cu cel mai de seamă băiat din orăşel. De multe ori sora mai mică, Daria, care era foarte timidă, o surprindea pe soră-sa cuibărită la pieptul lui puternic de bărbat şi se întreba în sinea ei: “Oare când o să ajung şi eu să suspin la pieptul omului iubit?”
Se gândea ea la un băiat, Silviu, pe care îl cunoscuse într-o excursie şi pe care îl aştepta să-i vină într-o zi la geam călare pe un cal alb. Cu gândul la el mergea în fiecare vară la Cernăuţi, cutreierând locurile pe unde au păşit, mergând alături. Dar anii treceau şi Silviu nu-i mai ieşea în cale. A terminat facultatea, s-a întors în orăşel, muncea la spital. În pofida rugăciunilor fierbinţi, dragostea ei nu dădea semne. Trebuie să vă spun că Daria locuia împreună cu părinţii săi înstăriţi şi nu-i lipsea nimic. Avea tot ce-şi dorea, numai un partener de viaţă nu avea.
Vise spulberate
Într-o zi fiind la Cernăuţi, s-a oprit cu mirare lângă un gard frumos dintr-o periferie a orașului. Să vezi şi să nu crezi! Prin curte se plimba Silviu! “Doamne ce-mi văd ochii! Silviu ce faci?! ” a strigat cu vocea gâtuită de emoţie. Surprins, bărbatul s-a dat mai aproape de gard. La început nu a înţeles cine l-a strigat, dar când s-a uitat mai bine a recunoscut-o pe fata cu care a stat îndelung de vorbă cu 8-9 ani în urmă, în timp ce ea se afla în excursie în oraşul lor. Venise într-o zi de iunie cu profesoara de română şi colegii de clasă ca să păşească pe urmele lui Eminescu. Atunci elevul Silviu era printre elevii unui gimnaziu cu predare în limba română din Cernăuţi, care au recitat pentru elevii din Basarabia poezii de Eminescu la căsuţa dascălului Aron Pumnul. Vesel şi bun, Silviu i-a întrat în inimă Dariei. Au vorbit despre viaţa şcolară, despre Eminescu, au mers împreună la Universitatea din Cernăuţi, la statuia lui Eminescu, la mormântul lui Aron Pumnul. Acum, mirându-se grozav de întâlnirea neaşteptată, Silviu a poftit-o pe Daria să intre în curte cu cuvintele: „Bine o zis cine o zis că deal cu deal se ajunge, dară-mi-te om cu om”. I-a făcut cunoştinţă cu soţia, cu Mihăiţă, fiul lor de doi ani. Au stat cu toţii la umbra unui nuc din curte, răcorindu-se cu bere rece de la frigider. Ca-n vis picurau amintiri din acea zi de vacanţă. În sufletul Dariei era furtună, dar se străduia să nu dea pe faţă. S-au despărţit ca doi vechi cunoscuţi cu urări de sănătate şi de succese. Silviu i-a cerut numărul de telefon. „Nici nu știi cum vreo dată ajung și eu la Edineț”, i-a zis bărbatul. I-a oferit numărul de telefon. Ieşită după poartă, lacrimile au început să curgă şiroaie pe faţa ei frumoasă. Şi dacă i-ar fi dat voie inimii ar fi putut scufunda oraşul întreg într-o mare de lacrimi. Dar inima i s-a strâns de această neaşteptată emoţie şi nefericita îndrăgostită s-a îndreptat spre autogară total dezamăgită. Şi cât se pregătise ea pentru această întâlnire! Îi vorbea din tot sufletul în gând lui Silviu, se visa făcând dragoste pasională cu el! Într-o noapte i s-a părut că l-a auzit cum îi şoptea: “Daria eşti minunată! Te iubesc cu toată fiinţa! Viitorul ne aparţine.” Daria spera. Însă realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. O întâlnire de câteva clipe i-a spulberat toate visele, întreg universul ei s-a prăbuşit…
Timiditatea n-a ajutat-o să devină mireasă fericită…
În drum spre casă, Daria se gândea că nimic ciudat n-ar fi fost în povestea ei, dacă atunci când s-au cunoscut ar fi făcut schimb de adrese, ar fi ţinut apoi legătura şi, pas cu pas, fără grabă ar fi încercat să-l fascineze pe băiat cu gândurile ei curate, cu frumuseţea şi naturaleţea chipului. Şi poate s-ar fi măritat ea cu el şi ar fi făcut copil, dar nu alta. Înțelegea că timiditatea n-a ajutat-o să devină o mireasă fericită alături de Silviu, precum visa. După revederea cu Silviu, Daria s-a închis în sine. În această stare a stat câteva luni bune. Mama îi tot repeta: „Încetează, fata mamei, să te mai gândeşti la un bărbat însurat! Lasă timiditatea la o parte şi fii şi tu mai fermă în relaţiile cu bărbaţii. Şi eu am avut complexe de inferioritate, m-am simţit de multe ori nesigură pe mine. Dar m-am impus să devin mai comunicativă, să stabilesc relaţii cu cei din jurul meu, să leg discuţii cu ei şi astfel am căpătat mai multă încredere în mine. Tu nu vezi cum prietenii noştri se simt confortabil în compania noastră. Pune-ţi calităţile în valoare şi o să vezi ce dragă o să-ţi fie viaţa.”
O altă iubire, o nouă dezamăgire
Daria a ţinut cont de povețele mamei sale, şi-a luat inima în dinţi şi a început să privească cu alţi ochi în jurul său, a făcut tot posibilul ca să-l scoată din cap şi din inimă pe Silviu. În scurt timp s-a vindecat, nu mai suferea după bărbatul însurat. Când a împlinit 30 de ani, soarta i-a surâs. Atunci l-a cunoscut pe Georgel de 29 de ani, un flăcău chipeş şi bun de gură. Îl iubea din toată inima, parcă o iubea şi el. Mama se bucura că de când apăruse Georgel în viaţa ei, Daria se schimbase radical. Devenise mai comunicativă, mai drăguţă cu toată lumea. După aproape un an de iubire, fata simţea nevoia întemeierii unei familii, îşi dorea un copil. Dar când îi era lumea mai dragă, o nouă dezamăgire veni pe capul ei. Daria era omul care nu prea mergea prin baruri, însă în ziua ceea, după lucru, o colegă a invitat-o la un suc. Au intrat fetele pline de voie bună. S-au aşezat bucuroase la o masă şi, în timp ce aşteptau să li se aducă sucul, peste câteva mese, chiar în faţa Dariei, să vezi şi să nu crezi, Georgel cum se săruta cu una, aşa se săruta! Colega a întrebat-o ceva, dar ea nu auzea. În acele clipe nimic din frumuseţea lumii n-o mai putea atinge. Cu surâsul ei blând s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre cei doi. Georgel tocmai îşi scufundase mâna dreaptă în decolteul domnişoarei, care, ameţită de alcool îi încolăcea gâtul cu mâinile. „Cum nu ţi-i ruşine Georgele! De ce ai ales să-ţi baţi joc de mine în asemenea hal!” Bărbatul a tresărit, iar Daria s-a întors şi a plecat. Georgel a ajuns-o din urmă, încercând să-i spună ceva, ea însă, uitându-se în ochii lui cu priviri senine de Penelopă i-a zis pe un ton liniştit: “Nu vreau să te mai văd în viaţa mea. Pleacă.” Bărbatul a plecat. Iar fata, la fel de tristă ca-n ziua ceea de pomină de la Cernăuți, s-a îndreptat spre casă. A plâns toată noaptea şi câteva săptămâni în şir până s-a liniştit.
Vis împlinit
Apoi s-a dat în cititul cărţilor, mersul la teatru, duminica-la biserică, implicarea în diverse acţiuni de caritate. Nu a avut vre-o relaţie sentimentală şi nici nu a simțit nevoia câțiva ani. Dar în adâncul sufletului credea că o să întâlnească bărbatul cu care să trăiască iubirea pură şi împărtăşită. Nu a forţat lucrurile în niciun fel. Aștepta. Iar când teiul din fundul grădinii se împodobea cu flori, fără să vrea gândurile o purtau prin Cernăuți. La fel de curat şi parfumat era teiul și la începutul verii, 2020. Pe 3 iunie, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, un apel telefonic o făcu să-i pară că se naște a doua oară. Silviu venise la un prieten la Edineț și dorea să se întâlnească cu ea. A fost întâlnirea care i-a unit pentru tot restul vieții. (Silviu era divorțat. Soția îl părăsise de un an.) La nunta de bumbac (3 ani), Dumnezeu le-a oferit cel mai frumos dar – o Teie drăgălașă, cu păr de aur și ochi albaștri.
Nina Neculce
