L-am cunoscut în luna august, 2022 la o frumoasă sărbătoare a satului Antoneuca, raionul Drochia. Un bătrân plin de virtute, cu priviri deștepte, ce are la suflet frumosul. Am tresărit, când mi-a răsărit în fața ochilor. Mi se părea că-l văd pe regretatul meu tată. Cu duioșie curată își rostea vorbele, acompaniate de artiștii din scenă, ce transmitau spre urechile noastre melodii din folclorul drochian. Razele soarelui fierbinte din acea zi răzbătau prin frunzișul copacului sub care ne oprisem, amplificând căldura sufletului bătrânului din fața mea. Am trăit alături de el câteva clipe sfinte de regăsire sufletească… Este vorba de moș Mihail Țurcanu, cel mai bătrân locuitor al satullui Antoneuca.
„Sânt bunelul artistului Nicu Țurcanu. Acolo unde este cântec și poezie, acolo este și viață”
Nina Neculce: Bănuiesc că sunteți cel mai în vârstă locuitor din Antoneuca. Câți ani aveți?
Mihail Țurcan: Am oleacă de ani, am ajuns la 92.
N.N.: Mulți înainte! N-a mai rămas mult până la 100. Domnul să vă ajute să ajungeți până acolo.
M.Ț.: Mulțumesc! Nimeni nu știe unde și când se rupe ața. Până mâine e mult.
N.N.:Cunoașteți cumva istoria satului, de unde i se trage numele?
M.Ț.: Satuln-are încă 200 de ani. Aici a avut moșie un boier pe care îl chema Stașcu. Boierul se trăgea de la Mândâc. Primii locuitori ai satului au venit din Grinăuți, Bârlădeni, până și de la Nimereuca. Boierul avea un fecior Anton și a hotărât ca sătucul nou format să-i poarte numele.
N.N.: Sunt pentru prima dată în satul dumneavoastră și asist la o sărbătoare foarte frumoasă. Au mai fost asemenea sărbători la Antoneuca?
M.Ț.: Au mai fost în ultimii ani. Cât am fost cu rușii nu se făceau așa sărbători. Da mata din ce sat ești, unde te-ai născut?
N.N.: M-am născut în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia. Acum locuiesc în satul Racovăț, raionul Soroca.
M.Ț.: Se fac și prin părțile neavoastre așa sărbători?
N.N.: Se fac, cum să nu? Se fac și prin sate, și la Soroca, așa cum se fac și la Drochia. Dacă ziceți că aveți 92 de ani, înseamnă că v-ați născut în anul 1930. Aici, în acest sat ați văzut pentru prima oară lumina zilei?
M.Ț.: Da, sânt de aici. Părinții au fost țărani. Tatăl meu a murit de foame în anii ceea de foame organizată. Rușii i-au luat tot din hambar. Când au venit rușii, ne-au înjugat. Ne-au luat pământul și ne-au pus jugul după cap. Ne dădeau norme de sfeclă, de tutun, de popușoi la toți. Da amu lumea-i liberă. Noi am fost ocupați în 1940. Eu aveam 10 ani, pășteam vacile la părinții mei acasă. Și țin minte a venit un avion, iaca acolo, pe Valea Răutului. Eu dacă mă duceam dimineața, seara veneam acasă cu vacile. Și vine avionul cela pe la amiază și a început a arunca afișuri. Și zburau afișurile celea, ca un roi de fluturi mari. Am alergat și am prins unul.
N.N.: Ce era scris acolo, vă amintiți?
M.Ț.: Dacă era scris în rusește și eu nu înțelegeam ce e scris.Tata știa rusește, că făcuse carte la Țarul Neculai. Seara când i-am arătat afișul a citit și a aflat că vin rușii să ne ocupe.
N.N.:Ce vă mai amintiți din anii copilăriei?
M.Ț.: Tata avea 9 hectare de pământ și eu de la 6 ani țineam calul de căpăstru la arat și semănat. Acasă țineam porci, oi, câteva vaci, buhai. Mergeam și cu vitele la păscut, cum îți spuneam. Părinții m-au crescut cu dragoste, m-au deprins cu de toate. Am 7 ani de acasă. Așa mi-am crescut și eu copiii.
N.N.:Câți copii ați crescut?
M.Ț.: Numai doi. Am copii buni, mulțumesc Domnului!
N.N.: Și sunt în sat, pe lângă dumneavoastră?
M.Ț.: Unu-i în sat, da unu-i în Chișinău. Vasie Țurcanu, care a vorbit de pe scenă, e fiul meu. El conduce cu agricultura în sat, a făcut și face mult pentru sat. Băiatul meu a gazificat satul, a făcut moară, oloiniță. A fost și președinte de colhoz, și primar, este ctitor la biserică.
N.N.: Cât de frumos! Să-i dea Dumnezeu sănătate! Biserica e nouă?
M.Ț.:Nu-i nici nouă, dar nici tare veche. În 1992 s-a început construcția și s-a terminat în 1994. Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Ne păstorește părintele Adrian. Suntem bucuroși că avem și preot și biserică în sat.
N.N.: Da matale ce ați făcut toată viața, cu ce v-ați ocupat?
M.Ț.: Eu am lucrat combainer. Antoneuca a fost împreună cu Pervomaiscul. Până în 1989 am fost în componența Pervomaiscului. În 1989 locuitorii satului au hotărât ca să formeze o gospodărie aparte. Și l-au chemat pe fiul meu să le fie conducător. Și iată din 1989 el este conducătorul gospodăriei agricole din sat. Primăria Antoneuca are la 800 de hectare de pământ arabil.
N.N.: Cum au fost anii de muncă în colhoz?
M.Ț.: Așa ca la colhoz, cu comuniștii în frunte. În Pervomaisc erau mulți comuniști. Dacomuniștii pe moldoveni nu-i prea iubeau. Țin minte strângeam într-o vară grâul pe deal și a venit un comunist din Pervomaisc. Nu știu ce nu i-a plăcut și m-a coborât de pe combină. Am încercat să-l pun la punct cu vorba, iar el m-a lovit. Eram voinic atunci și i-am dat și eu o stângă de a văzut stele verzi. Mai mult nu m-a mai atins. Am lucrat 45 de ani cu tractorul și combainul.
N.N.:Dar care e secretul că ați ajuns la această vârstă onorabilă?
M.Ț.: Muncă, muncă și iar muncă. Eu nu m-am cruțat. Am muncit și acasă și la colhoz. Acasă țineam păsări, porci, 20 de oi, două vaci, doi buhai. Îmi plăcea să muncesc să nu duc lipsă de nimic.
N.N.: Soția mai este în viață?
M.Ț.: Nu. A trecut la Domnul cu 11 ani în urmă.
N.N.: Și cine are grijă acum la anii aceștea de matale?
M.Ț.: Fiul și nora. Ei stau peste drum de casa mea. Eu am și casă, și sarai, gospodărie.
N.N.: Și cu ce vă mai ocupați la bătrânețe?
M.Ț.: Aproape cu nimica. Am un câine și o pisică și cu ei mă mai mângâii. Mai privesc televizorul, ascult radioul, citesc câte ceva din gazetă, vara mai dau cu sapa prin grădină.
N.N.: Aveți o pensie bunișoară, moș Mihail?
M.Ț.: Mi-o furat comuniștii pensia. Au făcut economie din munca mea. Și am rămas cu 2500 lei. Nu prea îmi ajunge. O cheltui mai mult pe medicamente. La mine e distrus organizmul. Tractorul m-a zguduit și m-a hrentuit 45 de ani.
N.N.: Ce ne puteți spune despre vremurile pe care le traversăm?
M.Ț.: Da ce să vă spun? Am crezut că după 1989 vor veni vremuri mai bune, dar tot comuniștii au rămas să ne conducă, chiar dacă se dau că-s cu alte partide.
N.N.: Mi-a spus colega jurnalistă, Valentina Cebotari că fiul Vasile nu numai că e priceput în conducerea gospodăriei agricole, dar cântă, recită frumos. Îi place Eminescu. Știe pe de rost „Luceafărul” și încă multe poezii ale acestui mare poet.
M.Ț.: Ai auzit și neata cum a mulțumit strămoșilor care au știut să păstreze cu sfințenie toate lucrurile frumoase! Prețuiește frumosul. Așa l-am educat. Dumnezeu i-a dat mai multe daruri: cântă și cu vocea și la acordeon, recită poezii, a organizat multe sărbători în sat. Singur s-a învățat să cânte la acordeon. Și feciorii lui tot cântă. Are doi feciori. Artistul Nicu Țurcanu e fiul lui, e nepotul meu. Sunt bunelul artistului Nicu Țurcanu.
N.N.: Nu mai spuneți! Ce surpriză! Nu-mi vine să cred că-l am în față pe bunelul actorului, prezentatorului Nicu Țurcanu, vocea Radio Moldova!
M.Ț.: E și Artist Emerit nepotul meu. Mă mândresc cu el. Da cum să nu fii mândru de un copil bun, un copil talentat?! Și mie îmi plac poeziile. Până la anii iștea le țin minte pe toate câte le-am învățat la școală în cele câteva clase românești. Și cântecul îmi place. Acolo unde este cântec și poezie, acolo este și viață. Și nepoții au înțeles aest lucru, mai cu seamă Nicușor.
N.N.: Și apoi, vorba ceea, surcica nu sare departe de trunchi. Am înțeles că sunteți o familie care prețuiește și păstrează valorile, care are mare drag pentru cuvântul românesc. Multă sănătate matale, copiilor și nepoților dragi!
M.Ț.: Să te audă Dumnezeu! Îți mulțumesc că m-ai ascultat! Sănătate la toată lumea!
