Când dă „râia” peste tine…

0
131

„E fără ruşine. Tot ceea ce ştie să facă mai bine este să se culce cu oricine îi cade în cale.
De câte ori am scos-o de sub tractoriştii de la brigadă…”
Lucian are 56 de ani şi este un bărbat atrăgător și la această vârstă. Un băiat extraordinar de frumos era şi atunci la 16 ani, când a cunoscut-o pe Rodica. Se întâmpla aceasta cu 40 de ani în urmă. Fata venise dintr-un sat de lângă Chişinău la nişte rude de la nordul republicii. Iubirea i-a lovit pe amândoi brusc într-o discotecă din Soroca. Ea era niţel mai mare – avea 17 ani.

Patimă, dor, aşteptare

Dragoste la prima vedere. A început frumos ca un suspin, ca o nebunie fulgerătoare dintre doi adolescenţi, i-a învăluit într-un dulce parfum şi i-a ţinut aşa nouă luni până a venit pe lume un bebe. Nu erau pregătiţi pentru a deveni părinţi. S-au stresat. Au înregistrat doar copilul pe numele tatălui, nu însă şi căsătoria. Peste un an Lucian a plecat în armată. Rodica, ajutată de fraţii şi surorile mai mari îşi creştea băieţelul. Mama o sfătuia să-l uite pe Lucian, considerând că şi-a bătut joc de ea, că a minţit-o. Prietenele o consolau, surorile se gândeau la ea cu admiraţie, amestecată cu invidie. Iar Rodica ţinea legătura prin scrisori cu iubitul şi aştepta. Aşteptare febrilă de îndrăgostită. Adormea cu gândul la el, se trezea dimineaţa în zori culegându-l din noaptea cu vise frumoase, pline de speranţă. Aceste vise îi luminau iubirea şi, fericită tânăra mamă începea o nouă zi. Dar zilele treceau greu, dorul de Lucian îi punea inima pe jar. Într-o dimineaţă s-a sculat şi nici nu a mai stat mult pe gânduri, a început să se pregătească de drum. A lăsat copilul în grija surorilor şi, mândră a plecat la iubit în armată, în oraşul Gorkii (aşa s-a numit în perioada sovietică oraşul Nijnii Novgorod). I s-a părut grozav de lung drumul, parcă nu mai avea răbdare să ajungă să-l strângă la piept pe Lucian. Întâlnirea, cum şi era de aşteptat, a fost plină de patimă. Trebuie să vă spun că în cei doi ani de armată Rodica a avut curajul acţiunilor sale şi i-a mai făcut câteva vizite, care au fost la fel de pătimaşe. Au fost cele mai frumoase pagini de dragoste din viaţa lor.

Dragostea nu are nevoie de certificat

Anii de armată au trecut şi, frumosul, mult aşteptatul ei mire s-a întors acasă. Ambiţia de a fi mâine mai mult decât eşti astăzi, l-a făcut să încerce să susţină examenele de admitere la facultate. A reuşit. O nouă viaţă a început alături de iubită şi fiu. Scânteia dragostei îi încălzea în fiecare zi, dar nu se grăbeau să oficieze căsătoria. Considerau că dragostea lor nu are nevoie de certificat. Se simţeau destul de bine ca doi iubiţi, dând frâu liber sentimentelor. Şi poate că ar fi conviețuit ei aşa mult şi bine, dacă după 10 ani nu i-ar fi rugat nişte prieteni să le fie naşi de cununie. Atunci au oficiat şi ei cununia civilă şi cununia religioasă. Şi viaţa lor a prins a se completa cu plăcute momente de nuntă şi cumătrie. Azi erau invitaţi la biserică în calitate de naşi de cununie, mâine – în calitate de naşi de botez. Au cununat până în prezent cinci cupluri şi au botezat o mulţime de prunci. Încrederea şi susţinerea reciprocă i-au ajutat să ducă la împlinire multe şi promiţătoare planuri. Pentru că Dumnezeu le-a dat doar un singur copil, au mai adoptat şi două fete, crescând astfel şi educând trei copii. I-au dat pe toţi deja pe la casele lor, le-au făcut nunţi mari şi frumoase, se bucură de ei.

Idilă cu năbădăi

Dar viaţa, ştiut lucru, întotdeauna vine cu surprizele ei. Acum aproape nouă ani după ce au făcut nunta fiului, Rodica a plecat la Moscova la câştig. Aveau de întors nişte datorii. Deci ea a plecat la muncă, iar pe soţ l-a trimis la sanatoriu. A făcut-o din mare grijă pentru sănătatea lui. ”Că mai bine nu ştiu ce făceam decât mă duceam să-i cumpăr acel bilet de tratament. Dacă ştiam ce-o să urmeze… Off… dar s-au întâmplat lucruri la care nu m-am așteptat niciodată!”, povesteşte femeia disperată. Vorba e că la sanatoriu, soţul ei s-a bucurat de succes. Chiar din prima seară l-a invitat la dans o femeie, care a pus ochiul pe el de cum l-a văzut. În timp ce dansau, i-a şoptit: „Am înţeles că suntem din acelaşi raion…Eşti atât de atrăgător şi miroşi foarte frumos…” Ce a urmat mai departe unul Dumnezeu ştie. Lucian a susținut și susţine că n-a călcat strâmb, că totul s-a redus la acel dans. Însă Rodica care a avut deplină încredere în el, era pusă între ciocan şi nicovală. Pentru că luni în șir, apoi chiar câțiva ani la rând femeia ceea nu o lăsa în pace. Îi trimitea tot felul de mesaje prin telefon, repetându-i mereu că s-a iubit cu Lucian pe toată durata şederii la sanatoriu, că e un visător cum n-a mai întâlnit, că încă îl mai iubeşte şi o s-o facă mereu etc. A avut tupeul şi a venit la Rodica la serviciu ca să-i spună cât de vesel s-a distrat cu Lucian în restaurant şi cât de dulci i-au fost mângâierile. S-a lăudat la toate colegele de lucru ale Rodicăi că uite ce tare este ea, a putut să-i fure inima unui soţ ce părea de neclintit, pe care deja şi l-a făcut amant. După atâtea vorbe, Rodica care este o fire echilibrată, s-a năpustit asupra soţului ca o leoaică răpusă de durere şi de deznădejde. Iar soţul continuând să nege tot, în prezenţa ei a telefonat-o pe ”înamorata fără de leac” a numit-o cu cele mai urâte cuvinte şi a rugat-o frumos să-i lase familia în pace şi să-şi vadă de soţ, de copii şi de nepoţică, căci este deja bunică şi nu-i stă bine să strice casa cuiva. După aceea Rodica şi Lucian au mers la biserică. Lucian s-a jurat în faţa icoanelor că nu a păcătuit cu ea. Dar nici după aceasta femeia nu s-a potolit. Rodica s-a văzut nevoită să apeleze la soţul dânsei, avertizându-l că o să plătească slujbe la biserică dacă nu încetează să-i lase familia în pace. Bărbatul a rugat-o frumos să nu mai aprindă lumânări pe la biserici, căci nevastă-sa a mai făcut şi alte rele cu naşa de cununie şi aceea a plătit slujbe şi acum se necăjesc cu un copil bolnav. La finalul convorbirii a adăugat că aşa este feleşagul nevestei sale: „E fără ruşine, se leagă de bărbați ca „râia”. Tot ceea ce ştie să facă cel mai bine este să se culce cu oricine îi cade în cale. De câte ori am scos-o de sub tractoriştii de la brigadă. De câte ori se prefăcea că moare, când mă vedea că vin acasă, dar de cum plecam, îşi făcea de cap aşa cum voia. Am fost gata de mai multe ori să divorţezi, dar m-am oprit de fiecare dată, gândindu-mă la copii…”
Convinsă că a scăpat de „râie”, Rodica s-a împăcat cu Lucian şi îşi vedeau liniştiţi de familie ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Au ales să fie fericiţi în continuare cu greşeli şi cu clipe frumoase, cu temeri şi cu gelozii. Însă „râia” a mai căutat-o de câteva ori la locul de muncă. N-a găsit-o. Odată a întâlnit-o în stradă şi i-a strigat: „Ce-am să-ţi fac eu ţie, n-o să fii bucuroasă! Ai să vezi că Lucian tot al meu o să fie.”
Dar n-a fost să fie. Cu trei ani în urmă, într-o zi de toamnă târzie, după aproape o lună de la plecarea ei de acasă, femeia a fost găsită fără suflare nu departe de casa Rodicăi și a lui Lucian fără urme de moarte violentă. La fața locului, soțul ei a declarat: „Nu trebuie să învinuim pe nimeni. Dumnezeu a vrut să ne scape de „râia” pusă pe rele.”

Nina Neculce

PUBLICITATE