ADR Nord a desfășurat o sesiune de instruire în primăria mun. Soroca

0
41

Agenția de Dezvoltare Regională Nord a desfășurat o instruire, pentru specialiștii UIP din primăria mun. Soroca, în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor din Regiunea de Dezvoltare Nord, propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Accentual în cadrul instruirilor s-a pus pe orașele- poli de creștere și orașele care au aprobate Programe de revitalizare urbană (PRU) sau care sunt în proces de elaborare / actualizare a PRU. Concursul de proiecte a fost lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova în data de 1 noiembrie 2022, în contextul implementării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 916/2020 cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere.

Scopul Concursului de proiecte este de a susține accelerarea dezvoltării socio-economice a orașelor, în special a orașelor-poli de creștere, capabile să susțină dezvoltarea în zonele rurale proxime.

Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca

PUBLICITATE