Inspectorii de mediu ai Inspecției pentru Protecția Mediului Drochia în comun cu Cojocaru Sergiu ofițer superior al IP Drochia și cu Codreanu Valeriu voluntar de mediu, au efectuat un raid de combatere a braconajului cinegetic. Au fost verificate 3 grupuri de vânători cu privire la respectarea regulilor de vânătoare, iar careva încălcări nu au fost depistate, a comunicat Ludmila Ataman, șef Direcția IPM Drochia.
În aceiași zi au fost efectuate și raiduri de contracarare a tăierilor ilicite a vegetației forestiere pe teritoriile localităților Baroncea, Baroncea Nouă, Pelinia. În Baroncea Nouă a fost depistat un caz de încălcare a modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului, de recoltare a răşinii. Pe acest caz a fost încheiat un proces-verbal de contravenție, cu aplicarea amenzii de 600 lei.