Schimb de practici pentru antreprenorii din turism, textile și confecții

0
56

Un grup de oameni de afaceri din Republica Moldova din sferele turism, textile, confecții și îmbrăcăminte s-a aflat într-o vizită de studiu în orașele Vilnius, Ignalina și, respectiv, Kaunas, Republica Lituania, în cadrul proiectelor „Sustainable Tourism: study visits Lithuania-Moldova” și „Study visits – a way to sustainable fashion (SV-SF)”, susținute financiar de către Uniunea Europeană.

Delegația cu profil turistic a avut posibilitatea să viziteze Agenția oficială de dezvoltare a orașului Vilnius și Agenția națională a Turismului „Lithuania Travel”, care activează în subordinea Ministerului Economiei și Inovării al Republicii Lituania, unde au făcut un schimb de practici și opinii pe domeniul de interes, inclusiv, despre potențialul, metodele de promovare, cooperarea și implementarea unor proiecte de viitor.

Grupul din sfera textile, confecții și îmbrăcăminte au vizitat o serie de întreprinderi din Kaunas (Kauna Baltija, LTP Group, Eustilija), unde au avut oportunitatea să ia cunoștință de varietatea de produse, noi tehnici de confecționare, tipuri de stofă, utilaje, ș.a. De asemenea, delegația a participat la Expoziția internațională „Made in Lithuania 2022”, unde a avut oportunitatea de a contacta direct potențiali parteneri de afaceri.

La 9 octombrie curent, grupul oamenilor de afaceri s-au aflat în vizită la ambasadă unde a fost primit de ambasadorul agreat E. Druc. Șeful misiunii a asigurat interlocutorii de sprijinul deplin al ambasadei în promovarea businessului și produselor autohtone pe piața statului de acreditare.

PUBLICITATE