Fără cravată cu Grigore Policinschi

0
892

„Iubesc și respect, oamenii care își fac lucrul cinstit și profesionist”
CARTE DE VIZITĂ

funcţia: Director General „HIDROINPEX”SA
Născut: 25 ianuarie, 1966, în satul Doroțcaia, raionul Dubăsari.
Familie: Soție, 2 fiice și 3 nepoți.
Zodie: Vărsător.
Culoarea preferată: Albă.
Mâncarea preferată: Plăcintele cu bostan și cu verdeață.


„Un lider bun, nu te naști, dar devii. Eu și astăzi învăț.”
— Cât de des purtați cravată?
— Așa mi-a fost dat, ca să port cravata. Toată viața mea, practic, am activat în administrația publică. Am reprezentat localitatea mea de baștină pe parcursul a 8 ani, în calitate de primar și am condus raionul Dubăsari, pe parcursul a 16 ani, în calitate de președinte de raion. Am avut ocazia să reprezint republica Moldova, atunci când am mers cu o delegație în Strasbourg. Iată în acești 24 de ani, în garderoba mea, s-au strâns multe cravate.

— Fără cravată, cine este Grigore Policinschi?
— Chiar și fără cravată, muncesc. Totuși iubesc să petrec timpul liber la natură, iubesc râul Nistru, fiindcă sunt născut pe malul lui. Îmi place sportul, îmi place să organizez mereu ceva și sunt foarte responsabil.

— De unde începe firul vieții?
— M-am născut într-o familie de oameni simpli, care au muncit în colhoz. Oameni gospodari, iubitori de muncă, disciplină și de oameni. Părinții mei, au avut o viață grea, deoarece au crescut practic doar de mamă. Bunelul meu, din partea tatălui, a murit pe front, iar din cei 7 copii rămași acasă, au supraviețuit doar 2, restul murind de foame. În familia mea, ne-am născut 5 copii, eu fiind al doilea. De copii, am fost educați prin muncă, am mers la ferma de porci, de vaci, știu ce înseamnă să dormi pe câmp. Mergeam și cu brigada școlărească, unde făceam și bani. Întotdeauna m-am străduit, ca să nu fiu o povară pentru familie.
— Primii bani făcuți și pe ce i-ați cheltuit?
— Primii bani, i-am făcut la câmp. Pe atunci scriam și să lipeam etichete pe coșurile cu producție care plecau spre Federația Rusă. Primii bani grei, au fost 20 de ruble, pe care i-am adus acasă, și i-am cheltuit pentru uniforma școlară.

— Cine vă citea povestea de seară?
— Povestea de seară, mi-o citea sora mai mare, dar totuși cele mai multe povești le-am auzit de la bunica Eudochia. Țin minte, cum o ajutam la creșterea viermilor de mătase. Mergeam după frunze departe, la vreo 5-7 km, și iată pe drum, bunica îmi spunea multe chestii interesante. Țin minte poveștile de la gura sobei și mai țin minte plăcintele cu bostan, verdeață și varză, ale bunicii, care mi le făcea la cotlon și în fiecare zi.

— Ce ați deprins de la bunica?
— Respectul pentru oameni și dragostea pentru muncă.

— Dar de la părinți, ce ați învățat?
— De la tata – disciplina. În familia mea, niciodată, nu s-a înjurat. Am învățat respectul pentru oameni și pentru sine, să nu răspundem cu rău, la rău și am învățat să iubim viața.

— Dumneavoastră, cum v-ați crescut fetele?
— Fetele mele au fost crescute de mama lor, eu eram permanent la servici. Toată viața m-am dedicat muncii, știu că nu este corect, dar așa sunt eu, așa a fost și tatăl meu. Știu și așa trebie să fie, familia pe primul loc, pentru că ei sunt cei care te iubesc, care-ți sunt alături la greu.

— Ați fost un copil șotios?
— Da, am fost un copil șotios, și nepoții mei sunt așa, pentru că toți spun că îmi seamănă leit. Am făcut multe șotii, iubeam să urc sus în vișin și să cânt. Mai țin minte și râdem, atunci când ne vedem cu frații, despre faptul, cum nu doream nici în ruptul capului, să-i spun surorii mai mari, „lelea”, așa era pe atunci, din respect pentru cei mai mari. Ca într-o zi să-I zic „lelea Claudia” în schimbul că ea, să-mi zică „badea” mie. Apropo și până astăzi am rămas „badea Grișa”. Paradoxal, dar noi nu am fost niciodată la grădiniță, cu toate că, aceasta, activa nu departe de casa noastră, noi ne-am crescut unul pe altul. Eu nu știu ce înseamnă tabăra de odihnă pentru copii. Toată vara o petreceam la fermă și cu brigăzile școlare.

— Ați fost un elev exemplar?
— Da, am învățat foarte bine. În clasa a 8, chiar de ziua mea de naștere, am fost primit în rândurile „Consomol-ului”, a fost o cinste enormă pentru mine. La fel, a fost o onoare pentru mine, atunci când am fost ales în calitate de președinte a Comitetului Consomolist a școlii Doroțcaia. În școală am organizat și o trupă de muzicanți, făceam discoteci. Țin minte cum am strâns maculatură și fier uzat, iar din banii primiți, am cumpărat aparate muzicale.

— Anii de studenție, se spune că sunt cei mai frumoși, ai dumneavoastră, cum au fost?
— Pe atunci foarte puțini mergeau la studii superioare, majoritatea făceau școli profesionale. După absolvirea școlii, colegii mei, mi-au propus să mergem la muncă, la construcția unei magistrale. Atunci am zis, că dacă nu reușesc la Universitatea Politehnică, merg cu ei. N-a fost să fie, pentru că am fost acceptat la facultatea de mecanică, la Universitatea din Chișinău. Vreau să spun că anii de studenție, au fost minunați. După primul an de studii, am mers la armată, 2 ani, unde am căpătat o experiență colosală. Părinții mei au primit de acolo și o scrisoare de mulțumire. Fotografia mea, a fost și în ziarul rațional, pentru mine și părinții mei, a fost o onoare.

— Grigore Policinschi – lider, cum este?
— Cred că sunt sever, cu toate că cei care mă cunosc zic că sunt blând și foarte credul. În momentul în care eu sunt o fiere responsabilă, cer asta și subalternilor mei.

— Ce calități trebuie să aibă un lider bun?
— În primul rând trebuie să fie comunicabil, să posede elementele de cultură, să fie un organizator bun, profesionist, să fie disciplinat, să nu uite că nu este unicul și poartă răspundere pentru angajați. Un lider bun nu te naști, dar devii. Eu și astăzi învăț.

— Ce semnifică Doroțcaia pentru dumneavoastră?
— Baștina, patria mea, acolo unde știu toate cărărușele, acolo unde m-am îndrăgostit, acolo unde cresc copii mei, cimitirul străbuneilor mei. Doroțcaia, este localitatea de unde mi-am luat zborul.

— Cum vă pare orașul Soroca?
— Când am primit propunerea să vin la Soroca, am rămas uimit, pentru că este departe, dar am acceptat. Am acceptat ,ca pe o provocare, dar și din respect pentru regretatul Anatolie Prisăcari, pe care l-am cunoscut ca pe un adevărat lider. Și iată-mă aici, în postura de director general al Uzinei Hidroinpex din Soroca. Pentru mine, Soroca, este un oraș frumos, pitoresc și curat. În luna septembrie, fac un an de când sunt în Soroca și îmi doresc mult, ca oamenii de aici, să simtă o schimbare, cât de mica, dar să fie spre bine.

— Cea mai fericită zi din viața dumneavoastră?
— Atunci când s-a născut prima nepoțică. În general, atunci când s-au născut nepoțeii mei, să nu fie cu supărare pentru copii mei.

— Scopul vieții?
— Ca copii să se mândrească de tatăl lor, iar prietenii să aibă o bucurie de faptul că mă cunosc.

— Sunteți un om fericit?
— Da. Am copii, nepoți, am sădit zeci de hectare de pădure, am ridicat mai multe biserici, am ridicat raionul Dubăsari, practic de la zero, am promovat imaginea satului meu, acum imaginea Uzinei Hidroinpex, am prieteni pe care mă pot baza. Da, sunt un om fericit.

PUBLICITATE