Odiseea pedagogică – Lidia Melnic

0
456

Există mii de profesii în lume, toate sunt necesare și interesante. Dar fiecare persoană trebuie să o aleagă pe cea care i se potrivește cel mai bine abilităților și înclinațiilor sale naturale, adică, să își găsească chemarea. Din multele profesii de pe pământ, cea de educator este una din cele mai captivante și mai atractive.

Educatorul nu este nici măcar o profesie, ci un mod de viață, imaginea care se reflectă în oglinda vieții, oportunitatea de a fi constant în lumea copilăriei, în lumea basmelor și a fanteziei.
 Lidia Melnic din satul Țaul, raionul Dondușeni, a trăit cu grădinița în suflet peste 30 de ani, timp în care s-a dedicat profesiei de educator, pe parcursul a nouă ani fiind și directoare a grădiniței din localitate. Prin brațele dumneaei au trecut generații.
Ea a fost cea care de-a lungul activității sale a stimulat şi a întreţinut curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le-a modelat comportamentele sociale, le-a întărit încrederea în forţele proprii şi i-a ajutat să îşi găsească identitatea.

 Lidia Melnic a fost mereu de părerea că viitorul întregii noastre societăți depinde de ceea ce pune la bază educatorul. Odată cu această meserie a înțeles că scopul principal al educatorului este să dezvolte chiar și cele mai mici înclinații ale unui copil, să sesizeze în timp talentul, care este inerent fiecărui copil de la naștere. Astăzi, fiind deja de ani buni la odihna binemeritată, se bucură de copiii ei, dar și de fericirea că pe parcursul vieții a avut ocazia să vadă cum micii muguri altoiți din grija, dragostea și speranța ei, au răsărit și s-au întins spre soare, spre lume.

Studiile le-am făcut la Soroca

M-am născut în satul Vulpești, raionul Ungheni, în anul 1950, în familia țăranilor Ion și Maria Aramă. Când am finisat opt clase în satul natal, am citit anunț în gazetă că Școala Pedagogică din Soroca “Boris Glavan” primește la studii viitori învățători și educatori. Pentru că iubeam mult copiii m-am hotărât să încerc. Și profesorii îmi plăceau mult. Când învățam la școală admiram totul la ei, felul cum vorbeau, cum se purtau, până și cum își aranjau coafura. La Soroca documentele le-am trimis prin poștă, iar examenele de intrare le-am dat din prima.

Țaul-baștina soțului

Eram în anul doi și prima oară am mers la dansuri. Acolo m-am întâlnit cu viitorul soț, ne-am îndrăgostit și peste doi ani și jumătate ne-am căsătorit. Așa am ajuns în satul lui natal – Țaul. Când am venit aici jumătate de an am lucrat educatoare în satul Dondușeni, pentru că în Țaul nu erau locuri, după care am venit aici unde am lucrat 42 de ani, 31 în grădiniță, iar 11 ani am lucrat controlor la rețelele electrice. La grădiniță luam copiii de la vârsta de trei ani până îi petreceam la școală. Am educat foarte multe promoții, mai mult de jumătate de sat, fiind copii, pot spune că au fost educați personal de mine.

Am nimerit într-o poveste

Venind de la Ungheni, am observat că nordul trăiește diferit de partea de centru. Când am ajuns pentru prima dată la Țaul am avut impresia că am pășit într-o poveste. O curățenie cum nu mai văzusem, cu brazi sădiți de-a lungul străzii, când mergeam pe drum îmi părea că sunt prin rai, o frumusețe nemaipomenită. Când am ajuns la grădiniță, care era încă nouă pe atunci, vopsită în culorile copilăriei, credeam că sunt într-o poveste.

Cu copiii am fost și eu copil

În primul rând trebuie să iubești copiii, iar în al doilea rând profesia. Trebuie să te dedici întru totul educației copiilor. Când ai ieșit de acasă, odată ce ai închis ușa, nu mai există casa pentru tine și revii acasă, chiar și cu gândul, doar când se termină orele de lucru. Eu cu copii am alergat, am sărit, am cântat și am dansat. Copiilor le era interesant cu mine, iar mie cu ei. Trebuie să iubești ce faci, dacă nu iubești nu poți face nimic.

Cât am lucrat, am învățat

Pe parcursul perioadei în care am activat s-au schimbat cerințele și programa. De fiecare dată trebuia să învățăm, să studiem programa nouă. Ca să însușim totul mai ușor se organizau conferințe pedagogice, seminare, întruniri pedagogice, activități deschise și așa am făcut față lucrului, iar dacă aveam nevoie de careva îndrumări mereu apelam la direcția raională, unde întotdeauna am găsit suport.

Educatorul trebuie să lucreze cu copilul

Ultima schimbare a fost mai dificilă. Metoda “Pas cu Pas” li s-a dat mai greu copiilor, dar și nouă educatorilor, pînă am însușit-o și am intrat în conținutul ei. Când mi-am început activitatea se punea accent mai mult pe lucrul cu copiii, la fel ca acum, doar că astăzi este foarte mult de scris. Uneori educatorul nu reușește să lucreze cu copilul, să vadă cum a însușit materialul, pentru că are de scris. Poate o ușurare în acest sens este computerul astăzi, dar noi scriam.

Grădinița pregătește copiii

Școala trebuie să rămână școală, iar grădinița – grădiniță. Dar copilul, totuși, trebuie să fie pregătit de școală de la grădiniță. Copilul care nu frecventează instituția preșcolară diferă de cel care a mers la grădiniță. Aici el capătă cunoștințe, abilități de a comunica cu copiii, deprinderea de a asculta de pedagog.

Micuții trebuie iubiți

Chiar de la bun început când copilul pășește pragul grădiniței, educatorul emoțional pozitiv trebuie să se apropie de copil. Pedagogul trebuie să emane blândețe, să arate că-l iubește și să-l apropie pe micuț. Copilul este rupt dintr-un mediu, cel de casă, de la pieptul mamei, din brațele tatei și nimerește într-un mediu străin pentru el, aici trebuie mângâiat, apropiat și îndrumat.

Astăzi copiii sunt accelerați

Perioada de tranziție, cum se numea pe atunci, am depășit-o foarte greu. Grădinița era foarte rău finanțată, nu ajungeau bani pentru produse alimentare, de detergenți nici nu se vorbea, de la părinți nu colectam. A fost greu câțiva ani, motiv din care timp de un an instituția nici nu a activat. Atunci am și lăsat grădinița. Este o deosebire foarte mare între copii. Cândva copiii erau rușinoși, așa era educația de acasă. Astăzi copii sunt accelerați, nu reușești să le ții pasul, sunt foarte dezvoltați și super activi, în plus mai sunt și foarte deștepți. Au internet, acces la toate tehnologiile, cunosc telefonul, tableta. Cu toată situația și nejunsurile pe care le avem, e greu să faci educație în școală, dar mai ales online, învățământ la distanță.

Tot cu gândul la grădiniță

Am educat generații – părinții, apoi unul, doi și chiar trei copii ai lor. Îmi amintesc adesea de grădiniță, fiindcă am trăit cu ea în gând toți acești ani, nu în zadar o visez deseori. Am avut noroc de un colectiv foarte bun, educatori devotați lucrului, ajutor de educatori muncitori. Fiecare activitate din grădiniță era ca un nou examen, îmi făceam griji pentru tot ce se petrecea, pentru fiecare copil. Întreg colectivul pedagogic am trăit o viață furtunoasă în grădiniță.

Erau mulți copii

Cândva erau foarte mulți copii. Țin minte într-un an erau 6 grupe și o deschideam pe cea de-a 7-a în sala de festivități. S-au adunat 45 de copii în acea grupă, care era una pregătitoare. Cele mai mici grupe numărau 25 de copii și frecventau toți. Au fost timpuri grele, copiii dormeau pe paturi pliante care trebuiau așezate și strânse de fiecare dată. Un lucru enorm pentru ajutorul de educator.

Fiica, pe urmele mamei

Fiica la fel activează ca educatoare, în Grădinița nr.2 din or. Dondușeni. La ea s-a altoit dragostea pentru această profesie cu laptele de la mama. A fost alături de mine când era mică în grădiniță, pe urmă a și lucrat când era nevoie, ca mai târziu să meargă la fel la Școala Pedagocică din Soroca, iar ulterior la Universitatea “Ion Creangă” din Chișinău.

E nevoie de implicarea părinților

Fără ajutorul părinților nu este posibil. Educația copiilor nu trebuie să fie numai pe umerii educatorului. Părintele trebuie să se intereseze în fiecare zi de succesele copilului. Când vine seara la grădiniță trebuie să vadă ce a făcut acesta, să primească îndrumări de la educator, să știe unde mai este nevoie să lucreze. Dimineața, când aduce copilul trebuie să comunice pedagogului succesele fetiței sau a băiețelului, să-l informeze despre starea de sănătate, să spună dacă n-a dormit bine, ca educatorul să urmărească copilul pe parcursul zilei.

Nu regret nici o clipă

Cei care iubesc copiii și doresc să facă o alegere, pot alege această profesie, nu o să le pară rău, pentru că este foarte interesantă – înveți copiii și totodată înveți și tu, nu regret că am mers pe acestă cale. Astăzi și salariile diferă de cele de cândva, remunerarea e mai bună. E bine când îți trăiești viața între copii, între ochișorii cei mici care te urmăresc și te iubesc.

  • Doamna Lidia Melnic, fiind directoare de grădiniță, a pus bazele la ce este astăzi în instituție. S-a bucurat de stima părinților, a copiilor care o iubeau ca pe o mamă. Astăzi, fiind la odihna binemeritată, ne străduim cu diferite ocazii să felicităm și să mulțumim aceste persoane care și-au dedicat o viață educației copiilor.
  • (Andronii Mitrica, primar s. Țaul)
  • Mi-o amintesc pe doamna Lidia din primii ani de grădiniță până în anul 1983 când am mers în clasa întâi. Cele mai plăcute amintiri din grădiniță, copilărie sunt legate de dumneaei și de doamna Liuba Matviciuc. De la ele am învățat primele poezii, litere și cifre. Îmi amintesc cu nostalgie și admirație toate serbările, excursiile prin parc. Îi mulțumesc că și-a dedicat viața educînd tânăra generație și mă bucur că am făcut parte din discipolii ei.
  • (Corneliu Țâcu, locuitor s. Țaul, secretarul Consiliului local)
  •  Dumneaei a lucrat mulți ani în grădiniță de unde o și cunosc. A fost educatoarea copiilor mei, o doamnă stimată și apreciată, bună și calmă. (locuitoare s.Țaul)
PUBLICITATE