Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor la Antoneuca (ediția a II-a)

0
503

Artiști locali, meșteri populari, expoziții cu tot felul de bucate tradiționale „ca la mama acasă” împodobeau duminica trecută curtea primăriei satului Antoneuca. Lume bună adunată la cea de-a II-a ediție a Festivalului Plăcintelor și Sarmalelor prindea frumusețea clipei. O făcea urmărind parada Portului Popular, evoluările colectivelor artistice, gustând din sarmale, plăcinte, alte bucatele expuse, dar și din mămăliga cu friptură și din frigărui – bucate servite de primărie. Evenimentul a fost binecuvântat de invitatul de onoare, părintele Vasile Șevciuc, care locuiește și slugește la Catedrala ”Sfântul Alexandru Nevschi” din Paris. Mesaje de salut au rostit: primara satului Antoneuca, Svetlana Vacaru, pri- marul satului Țarigrad, Petru Bărbieru, liderul din agricultură, promotor al valorilor culturale,Vasile Țurcanu. Pe post de prezentator s-a aflat șefa Direcției Cultură, Tinret și Sport, Cristina Țurcanu. Doamna Cristina a menționat că satul Antoneuca este un sat mic, dar cu suflet mare, cu oameni gospodari, fumoși la chip și la suflet, o mână de oameni care mai păstrează valorile noastre naționale și le pun în cap de masă pentru a le transmite tinerei generații. Dumneaei a apreciat inițiativa doamnei Svetlana Vacaru de a organiza acest Festival, doamnă care de-a lunul anilor a știut să promoveze, să dezvolte, să susțină comunitatea care a ales-o să stea în fruntea satului. „Scopul principal al acestui Festival este de a păstra tradițiile și obiceiurile strămoșești, a nu uita de bucatele noastre tradiționale. Mă bucur foarte mult să văd aici ceea ce am moștenit de la strămoșii noștri: costumul național, covorul moldovenesc, cântecul și dansul popular, bucatele moldovenești”, a menționat doamna primar.

Au dat start sărbătorii membrele ansamblului folcloric din localitate „Tălăncuța”, care au interpretat Imnul Satului. Au urmat evoluările colectivelor artistice: ”Răuțel” din satul Miciurin, „Busuiocul”, „Buciumul” de la Drochia, „Busuiocul” din satul Pelenia, artiști de la Țarigrad. Iată și câteva impresii despre sărbătoare. Vasile Țurcanu, tatăl actorului, interpretului Nicu Țurcanu: „Din 1989 sunt lider în această gospodărie. Primăria Antoneuca are 800 de hectare. Am fost pe parcursul anilor și președinte de colhoz, și primar. Îmi place să promovez frumosul și am organizat și eu multe evenimente culturale. Sărbătoarea de azi cred merge la sufletele tuturor. E foarte bine or- ganizată. Mulțumim primăriei și Direcției cultură pentru colabora- re!” Nina Râciu, conducătoarea ansamblului „Busuiocul”, Pelenia: „Venim cu foarte mare drag la toate sărbătorile care se orga- nizează în raion la noi. Respec- tăm și prețuim foarte mult aceste activități culturale prin intermeduil cărora păstrăm și promovăm tradițiile și obiceiurile populare. Și evenimentul de la Antoneuca e foarte bine organizat, la fel cum au fost organizate un șir de spectacole din cadrul proiectului „Nici un sat fără concert”. Felicitări organizatorilor!”.

Nina Neculce

Foto – Natalia Vrancean

PUBLICITATE