„Iubesc și respect, oamenii care își fac lucrul cinstit și profesionist”
CARTE DE VIZITĂ
Funcţia: Femeie de afaceri, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Născută: 4 iulie, 1972, în orașul Soroca.
Carieră: 18 ani de activitate.
Familie: Soț, doi copii.
Culoarea preferată: Culorile pastelate.
Mâncarea preferată: Bucatele tradiționale.
— Scurt autoportret.
— Consider că un autoportret, poate să-l facă o altă persoană și nu persoana în cauză. Mi-am amintit o poezie a unui poet, care scria, că pe crucea de la mormânt, sunt înscrise două dăți, de la naștere și moarte. Între aceste dăți, stă o liniuță, uite acea liniuță și este, autoportretul omului. De-aceia omul trebuie să-și trăiască viața în așa fel, ca fiecare, care ar veni mai apoi la mormântul lui, să-l pomenească de bine.
— De unde începe firul vieții?
— Rădăcinile mele sunt de aici, din Soroca, oraș la care țin foarte mult. M-am născut într-o familie de ucraineni. Eu și sora mea, mai mică cu 5 ani, am crescut într-o familie prietenoasă și iubitoare, din păcate părinții nu mai sunt în viață. Tata și mama au muncit toată viața. Tata la 27 de ani, deja ocupa funcția de director la „Fabrica de covoare”, iar mama a lucrat în administrarea restaurantului „Alun”.
— Faptul că ați fost sora mai mare, presupunea și anumite responsabilități?
— Așa cum părinții munceau, deseori, sora mea mai mică, rămânea sub supravegherea mea. Eu am fost cea, care a învățat-o cum se ține o mătură în mână, făceam lecțiile împreună, iar munca în gospodărie o împărțeam, lucru învățat de la părinți. La fel, i-am insuflat pasiunea pentru sport.
— Primele amintiri ale copilăriei?
— Copilăria mea este legată de Soroca, de curțile pline de copii, aveam multe jocuri, activități împreună, eram foarte uniți. Ziceam mai sus că am crescut într-o familie iubitoare, dar și severă, în același timp. Atât eu, cât și sora mea, am fost învățate de mici, să fim responsabile și descurcărețe, lucru, ce ne-a prins bine-n viață.
— Ați fost un copil șotios?
— Am fost un copil foarte activ, participam la toate competițiile școlare, dar și la cele din mahala. În copilărie, mă gândeam la un moment dată, că trebuia să mă nasc băiat, pentru că eram foarte activă. Eram curioasă, și doream să cunosc tot ce mă înconjură.
— O șotie pe care nu o veți uita niciodată?
— Au fost multe șotii, dar totuși una din ele, este cea din care am primit și o lecție bună. S-a întâmplat pe timpul când aveam lumină pe ore, conștientă de faptul că încurând se v-a stinge lumina, am plecat la o prietenă , lăsând-o pe sora mea, acasă. În momentul în care m-am întors, deja era întuneric, copil fiind, am înțeles, că nu am procedat corect, am avut și mustrări de conștiință . Acest lucru, m-a schimbat, devenind și mai unite cu sora mea. E foarte important, ca să ai un om pe care te poți baza, eu am asemenea om, este sora mea.
— Ați fost o elevă bună?
— Am fost o elevă bună, am învățat pe note înalte, lucru ce îi făcea mulțumiți și mândri pe părinții mei. De fiecare dată, când eram lăudată de părinți, primeam un stimul să ajung și alte culmi. Cel mai iubit de mine cabinet din școală, a fost sala sportivă. Adoram baschetul, la un moment dat, am și predat elevilor din clasele mai mici.
— Ați luat note de 2?
— Sincer, nu țin minte, dar consider că nu există elev, care să nu primit un 2.
— Studenția unde a fost?
— Am făcut 8 clase, la Școala Nr.3, ca mai apoi să merg și să absolvesc 10 clase, la Școala Nr.7. După finisare, am mers în Ucraina, unde am devenit studenta Institutului Agrar din Cervonograd. După absolvirea cu succes, m-am stabilit cu traiul acolo, pentru 15 ani. Cu siguranță pot spune că anii de stundenție, au fost cei mai frumoși ani. Ei au zburat repede, mi-am făcut mulți prieteni, cu care țin legătura și în prezent.
— Prima zi de muncă?
— Am pășit în câmpul muncii devreme, dar totuși pentru mine, prima zi de muncă o consider, ce-a când am pășit la ”Debut Sor”. O zi grea, fiindcă a fost după moartea tatălui. O zi, complicată, cu mari responsabilități, în fața mea, aveam un colectiv mare de 130 de muncitori. Acea zi, a trecut ca un an.
— Aliona Pelipețcaia – soție?
— Este o întrebare mai mult pentru soțul meu, dar pot să vă spun că ador familia mea, ador rutina zilnică. Fericirea este casa și familia mea. Iubesc să gătesc ceva gustos, sunt grijulie, primitoare și iubesc oaspeții.
— Aliona Pelipețcaia – mamă?
— Merg pe ce am deprins de acasă, de la părinții mei. Îmi iubesc enorm copiii, și le ofer toată iubirea mea, dar în același timp, sunt o mama severă, cer copiilor mei, să răspundă pentru ce fac, să fie descurcăreți. Recunosc, că țin totul sub control, și posibil sunt prea multă în viața lor, dar alt fel nu poate fi. Copii mei, sunt diferiți ca și caracter, iar atunci când suntem împreună, suntem un tot întreg.
— Aliona Pelipețcaia – șefă?
— S-ar părea ca omul care ocupă o postură de manager, ar trebui să fie sever, ceea ce nu pot spune despre mine. La întreprinderea pe care o administrez, am și o ”poreclă”- ”mama”. Atunci când intru pe coridoare, aud ”mama a venit”, lucru ce confirmă, că nu sunt severă. Nu am semnat nici o cerere de eliberare, nu pot concedia, îndeosebi bărbații, care sunt sursa de venit a familiei. Ca și lider, eu interacționez cu fiecare muncitor și în cazuri când se mai comit greșeli, ofer posibilitatea de a se corecta. Pentru mine, ca șef, contează mult, starea de bine a angajaților, de-aceia când am timp, intru pe la fiecare, întreb cum se simt și dacă le merge bine.
— Aliona Pelipețcaia – deputat?
— Să fie politician este foarte greu, pentru că răspunzi pentru tot, ce faci, cum te îmbraci, ce vorbești. E greu, dar prin efort și muncă, reușești. Mă deranjează falsurile și tot felul de știri, care nu-și au locul.
— Ce calități trebuie să posede un deputat bun?
— În viziunea mea, un deputat bun, trebuie să fie între oameni, să le audă problemele și să-i ajute.
— Ce calități apreciați la oameni?
— Devotamentul, să fie cinstit și responsabil.
— Cea mai fericită zi din viață?
— Atunci când s-au născut copiii mei, băiatul și fetița mea.
— Cel mai trist moment din viață?
— Atunci când mi-am înmormântat părinții.
— Ce vă liniștește?
— Mă liniștește familia mea.
— Hobby?
— Îmi place să cresc găinușe, de diverse specii. Eu le cresc, îngrijesc, le înmulțesc, chiar au și nume. Poate e un hobby straniu, dar cred că această pasiune o am de la tata, care la fel iubea păsările. Îmi place grădinăritul. Grădina, ograda casei mele, toate sunt amenajate de mine, copacii, florile, iarba, sunt sădite de mine.
— La ce visați?
— Nu-i om să nu viseze, dar visul meu, încă din copilărie, este ca oamenii să trăiască mult, să fie fericiți și sănătoși. Deseori mă întrebam, de ce pierdem pe cei dragi? Acesta este visul meu, ca nimeni să nu-și piardă aproapele.
— Regrete?
— Cel mai greu este atunci când pierzi pe cineva și atunci când ești trădat. Să le depășesc pe toate, îmi ajută familia, și timpul.
— Aliona Pelipețcaia, iubește jurnaliștii?
— Iubesc și respect oamenii, care își fac lucrul, cinstit și profesionist. Ca și orișicare profesie, și jurnalismul este complicat și merită respectat.
— Sunteți o femeie fericită?
— Da. Am un soț grijuliu, copii bravi, am familia surorii în preajmă, prieteni. Suntem sănătoși și foarte uniți, acest lucrul mă face fericită!
