Ciudata poveste a unei căsnicii dintre un frate şi o soră

0
1402

A văzut-o la o serbare studenţească. Iulian era student la drept, iar Niculina – la istorie. A pus ochiul pe ea. Îi plăcuse că era îmbrăcată foarte îngrijit. A privit-o o dată, de două ori, de trei. Cu coada ochiului încerca să surprindă vre-o reacţie şi din partea ei. Nimic. O privire absentă şi atât, printre genele lungi, ce împodobeau doi ochi mari, căprui. La ultimul vals şi-a luat inima în dinţi şi a invitat-o la dans.

L-a respins, motivând că nu e pregătită psihologic

Fata dansa foarte frumos. Iulian ar fi vrut ca dansul să nu se mai termine niciodată, dar valsul se încheia şi pe ultimele acorduri flăcăul i-a sărutat ceremonios mâna frumoasei dansatoare, cerându-şi permisiunea s-o conducă acasă. Afară ningea liniştit şi fulgii pufoşi se topeau pe genele ei. El era cuprins de emoţii, dar ea nu arăta nici o tulburare. Chipeş, timid şi romantic, cu lipici la fete, Iulian se îndrăgostise lulea la prima vedere. Niculina era o persoană deschisă la minte, interesantă. Era una la părinţi. Tatăl său lucra la căile ferate, iar maică-sa – asistentă medicală. Iulian nu-şi cunoştea părinţii, crescuse la orfelinat. Când şi-a deschis inima în faţa fetei şi i-a cerut prietenia, ea l-a respins, motivând că nu e pregătită psihologic, tocmai se despărţise de băiatul pe care îl mai iubea. Dar Iulian nu s-a lăsat învins, a tot bătut la poarta inimii ei până nu i-a deschis. Într-o noapte de primăvară, cu miros de liliac, buzele lui s-au atins de buzele Niculinei şi mâinile ei l-au cuprins de gât neiertătoare. Să vezi şi să nu crezi! Niculina cea rece şi distantă se transformă pe loc într-o duioasă alcătuire. Şi dintr-odată frunzele uscate de sub bătrânul stejar care îi adăpostea, s-au prefăcut în pat moale. Acolo aveau să-i prindă zorii înlănţuiţi, nebuni de fericire…

Purta pruncul până la 5-6 luni în pântece şi-l pierdea

A trecut primăvara, a trecut vara. Veni toamna din ultimul an de studii. Îndrăgostiţii se topeau în uitare. Au hotărât să se căsătorească. Viitorii socri, cuceriţi de buna cuviinţă, buna creştere şi respectul arătat de viitorul ginere le-au promis tinerilor că le vor face cea mai frumoasă nuntă din oraş. Şi s-au ţinut de cuvânt. Iulian a declarat că va avea grijă de costumul de mire şi rochia de mireasă. Zis şi făcut. Priceput la tencuit, a tencuit toată luna septembrie câteva case într-o suburbie a Chişinăului. Cu banii câştigaţi şi-au cumpărat cele mai frumoase haine de mire şi mireasă. În ziua nunţii Iulian a îmbrăcat pentru prima dată un costum. Îi stătea foarte bine, aşa îmbrăcat şi aranjat, era atât de frumuşel, încât Niculinei mai că-i venea să-l mănânce de drag ce-i era. O mânca din ochi şi el pe ea, căci era nespus de frumoasă.
Porniţi cu dreptul în viaţa de familie, au absolvit cu succes facultatea, Iulian a obţinut un loc bun de muncă la procuratură, iar Niculina – la şcoală. Apoi, ajutaţi de părinţi şi-au durat nu o casă, ci un castel frumos ca din poveste. Aveau de toate, le mergea bine în aspect profesional, un lucru însă îi întrista şi-i necăjea – nu puteau avea copii. Rămânea însărcinată biata femeie, purta pruncul până la cinci-şase luni şi-l pierdea. Trecuse de trei ori prin astfel de suferinţe sfâşietoare. Obosită de tratamente pe la medici şi de rugăciuni pe la mănăstiri, au hotărât în cele din urmă să înfieze un copil.

Niculina află că părinţii care au crescut-o nu sunt părinţii ei…

În acele clipe de compasiune şi revoltă, maică-sa cu lacrimi în ochi avea să-i deschidă o taină: „Draga mamei, nu ţi-am spus-o până acum, dar vreau ca tu să ştii că şi eu te-am înfiat pe tine. Eu nu sunt mama ta biologică. Aveai 6 luni când părinţii tăi au murit într-un accident de maşină. Noi, după 10 ani de căsnicie, exact aşa ca voi, hotărâsem să înfiem un copil, căci încercasem toate apele tămăduitoare şi toate ierburile, dar degeaba. Căutam tocmai unul mic, care încă nu înţelege nimic, îmi doream foarte mult o fetiţă şi Dumnezeu ne-a îndreptat paşii spre spitalul, unde stăteai tu şi fratele tău de doi ani…”. Niculina cu ochii mari de uimire, n-a mai aşteptat ca maică-sa să-şi termine vorba, a izbucnit ca o explozie: „Cum? Am un frate de care nu ştiu nimic?! Nu voi sunteţi părinţii mei?! Dumnezeule! Nu se poate!” „Ba se poate, scumpa mamei, se poate. Nu ți-am dezvăluit secretul mai devreme, tot aşteptând momentul potrivit. Acum când aţi hotărât şi voi să înfiaţi un copil, am considerat că momentul adevărului a sosit”, i-a spus mama pe un ton liniştit. „Bine, dar fratele? Unde e fratele?”, a întrebat Niculina. Şi maică-sa i-a răspuns că nu ştie nimic de el, că atunci când a înfiat-o pe ea, altcineva era gata să-l ia într-o familie.

Încă un adevăr şocant

Şi dintr-o dată Niculina a hotărât ca a doua zi să meargă cu maică-sa la spitalul cela din oraşul Bălţi. Acolo aveau să afle încă un adevăr de-a dreptul şocant. Pe fratele Niculinei îl chema Iulian şi a fost dus de la spital la orfelinatul, în care crescuse şi soţul ei. Au pus cap la cap lucrurile şi Niculina a înţeles imediat că s-a îndrăgostit, fără să ştie, de fratele ei cu care e căsătorită de nouă ani… S-a tulburat foarte tare. Sugrumată de emoţie, când s-a întors acasă i-a comunicat noutatea soţului. Totuşi nu le venea să creadă. În încercarea de a alunga acest gând au hotărât să facă testul ADN. Pe atunci la noi nu se făcea acest test şi au plecat tocmai la Petersburg. I-a costat foarte scump, în schimb testul le-a spulberat îndoielile – erau cu adevărat frate şi soră! Muţi de uimire s-au întrebat ce să facă, cum să meargă mai departe? După lungi dezbateri şi analize, până la urmă au hotărât să rămână împreună, cu toate că în canoanele bisericeşti acest lucru este interzis. Cei doi consideră că aşa a fost voia Domnului şi nu fac niciun păcat. Sunt convinşi că Dumnezeu a vrut să-i arate Niculinei cum e să porţi un copil în pântece, dar nu l-a lăsat să se nască cu modificări genetice. „Nici nu vreau să-mi imaginez că alta ar fi fost situaţia dacă am fi ştiut acest lucru dinainte. Aşa ne-a fost scris. Avem atâtea lucruri de făcut împreună! Am înfiat o fetiţă şi vrem să mai înfiem şi un băieţel. Nimic nu poate să ne despartă, poate numai moartea, care vine nechemată”, mi-a spus Iulian, iar Niculina a adăugat: „Indiferent de ce ne va mai rezerva viitorul, legătura dintre noi va rămâne puternică pentru totdeauna”.
Toate acestea frații, soț și soție, mi le-au povestit în 2014. Între timp legătura dintre ei s-a cimentat și mai mult. Au înfiat încă trei copii: o soră și un frate geamăn și un băiețel, toți trei abandonați de aceiași mamă. Procedura de adopție a fost dificilă, dar deja a rămas în urmă. Gemenii aveau câteva luni, iar frățiorul lor -1an și 6 luni. Toți cei patru copii adoptați sunt crescuți în spiritul frăției, cu multă grijă și dragoste părintească, cu recunoștință pentru mamele care i-au născut. Niculina și Iulian, spun că instinctele materne și paterne s-au deșteptat în ei imediat după adopție. Nu ascund de copii identitatea lor, despre care le vorbesc ori de câte ori apare ocazia. Sunt fericiți că toți patru se iubesc enorm, țin unul la altul, știu să împartă frățește un măr, o bomboană, ori un biscuit. Iar cel mai important lucru care li se întâmplă este că alături de copiii lor, Iulian și Niculina, se simt importanți și fericiți.

Nina Neculce

PUBLICITATE