Odiseea pedagogică – profesoara Ana Bejan

0
442

   Orice activitate a omului este darul lui Dumnezeu. Trebuie s-o faci din suflet. Din dragoste pentru copii se naște munca pedagogică. De acest lucru a ținut cont în activitatea sa profesională Ana Bejan. A activat mulți ani în învățământ: la Direcția de Învățământ Soroca, în mai multe școli în calitate de profesoară, director adjunct pe educație, director. A deținut și funcții în domeniu public – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, prefect al județului Soroca. De la începutul anilor 90 s-a încadrat activ în viața politică, promovând valorile democratice și naționale. Are convingerea fermă ca unica șansă a acestei „așchii de pământ”,  acum este Unirea cu România.

Sămânța a căzut în sol fertil

 Rădăcinile mele sunt implantate într-un sol adânc și fertil, asemenea semințelor din Cartea Sfântă. Rădăcinile mele sunt din Căinarii Vechi, fostul județ Soroca. Părinții doreau și-mi creau toate condițiile să învăț. Cartea m-a însoțit toată viața.

La alegerea profesiei mi-au dat libertate sfântă.

Este important să crezi în copil și să-l ajuți să zboare în direcția favorabilă.

Alma mater a mea a fost Universitatea de Stat din Chișinău

Am absolvit școala de opt clase în 1963 în satul de baștină Căinarii Vechi. Era o școală bună, dar nu era școală medie.

Mi-am continuat studiile la Frumușica. Era o școală medie regională. Învățau copii din opt sate. O școală foarte puternică: cu elevi selectați, cu profesori bine pregătiți.

Școala au absolvit-o multe personalități: Mircea Snegur, frații Capcelea, unul din ei a fost Ministru al Mediului, scriitori, regretatul Nicolae Vieru, Iulian Uncuță și foarte, foarte mulți medici, profesori cu renume.

Mă mândresc cu școala mea. În 1966, (am fost ultima promoție de 11 clase) mi-am continuat studiile la Universitatea de Stat ( era “V.I.Lenin”) și unica Universitate din Moldova.

Cuvântul este Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul. Am intrat la facultatea de filologie română (pe atunci moldovenească).

Am nimerit într-un mediu intelectual deosebit. N-am lipsit nici o oră de la orele marilor profesori: Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Ion Osadcenco, Vitalie Marin, Gheorghe Dodiță, profesorii de literatură universală Kaț, de latină Nicova și mulți alții.

Le sunt recunoscătare și astăzi.

Am avut la facultate niște colegi bine instruiți de la care puteam învăța multe: Nicolae Dabija (Ciobanu), Leonida Lari (Liuba Tuchilatu), Vasile Romanciuc, Aurelian Silvestru, Constantin Dragomir (Ciobanu), Ion Vicol.

Am primit o bază, o pregătire științifică foarte bună.

În anul 1971 am absolvit Universitatea.

La Tudora, Ștefan Vodă (atunci Suvor), am învățat a fi învățătoare

Cu recunoștință îmi amintesc de colectivul de învățători, elevi, părinți, săteni. Un sat deosebit de alte sate de la nord, cu oameni respectuoși și cu atitudine frumoasă față de intelectuali.

În colectiv erau profesorii cu școli românești din perioada interbelică.

Cariera frumoasă și rodnică

După Tudora, am revenit acasă, la Soroca și am lucrat în comuna Rublenița patru ani. Am activat aici într-o școală deschisă și plină de optimism. Majoritatea profesorilor eram din oraș. Făceam naveta toți grămăjoară și eram foarte prietenoși. La Rublenița am întâlnit mulți intelectuali veritabili. Erau mulți evrei, de la care aveai ce învăța.

Model pentru elev este profesorul

Interesul pentru munca intelectuală elevul îl capătă de la profesori și părinți. Citești tu, vor citi și elevii. Mergi tu la teatru, va merge și elevul tău. Școala trebuie să formeze abilități pentru formarea personalității copilului. Am promovat teoria educării elevilor deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii critice.

Reforma în învățământ –“Antereul lui Arvinte”

Reformă în învățământ nu s-a făcut. Această reformă a fost de fapt fabula “Antereul lui Arvinte”. Se taie din mâneci, se pune la poale, se taie din poale și se pune la mâneci. Când se face o reformă, trebuie de schimbat totul substanțial, noi avem experiența unei școli foarte puternice, a școlii românești. Școala a pornit de la Creangă pe lângă biserică, de la el am fi putut lua experiență și de la  marii profesori și iluminiști. Dar, din păcate nu a venit în fruntea învățământului un ministru care să cunoască foarte bine sistemul de învățământ. Se schimbă curricula, manualele sunt foarte slabe. Reforma adevărată în învățământul românesc a făcut-o marele pedagog, ministrul educației Spiru Haret, deci, avem experiență. Am avut ocazia să fiu 10 zile în Finlanda și am văzut o reformă adevărată. Astăzi Finlanda este cunoscută în lume pentru cel mai puternic sistem educațional. Acolo am văzut școală! Copilul este la ei figura  principală, iar profesorul este selectat de elev. La noi la facultățile de padagogie pleacă cei mai slabi absolvenți și e o criză de profesioniști în sistemul educațional.

Am obținut succese, dar am avut și prăbușiri

Omul își alege drumul, dar tu trebuie să-l urmezi după reguli creștinești.

Am trecut printr-o boală grea, am fost trădată de oameni pentru care am făcut mult bine, am fost “izgonită” din Liceul “Constantin Stere” la vârsta de 54 de ani. Dar Mare este Dumnezeu! Repetă duhovnicul meu pr.prof.dr.Mihail Milea de Buzău. Dumnezeu ne judecă pe toți. Drumul meu a fost greu, dar frumos și interesant. Câte personalități interesante am întâlnit: Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Adrian Păunescu, Valeriu Matei, Ion și Doina Aldea –Teodorovici, Alexandru Moșanu, Octavian Ghibu și mulți alții.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața și destinul pe care mi l-a dat. Visați și urmăriți-vă visele. Să știți că Dumnezeu lucrează, prin oameni.

Am înțeles prea târziu acest lucru. Am acordat  puțin timp familiei. Omul trebuie să creeze în viață echilibru. Mai târziu vom regreta. Am activat cu dăruire, m-am încadrat activ în lupta politică pentru valorile democratice și naționale. Familia m-a susținut, dar oarecum poartă în suflet o neîmpăcare de ce mama nu era lângă ei.

Cetatea cea mai importantă este familia

Mie când mi-a fost greu m-am retras în cetatea de acasă și am simțit dragoste și atașament.

,,Odiseea pedagogică” este proiectul inițiat de Direcția Învățământ Soroca, realizat în colaborare cu Ziarul Nostru, prin intermediul căruia profesorii veterani povestesc cum s-a schimbat de-a lungul timpului sistemul de învățământ și cum au făcut față tuturor provocărilor. Cum au influențat reformele aplicate procesul de învățământ, urmărind ca tot ce-a fost bun să aibă continuitate.

PUBLICITATE