17 sportivi ai Școlii sportive din Ocnița au fost premiați

0
39

Direcția Școlii Sportive, în colaborare cu Agenția Olimpică Ocnița a desfășurat Gala laureaților 2021, menționând cei 17 sportivi care au devenit premianți în Campionatele RM la box, judo, sambo și kickboxing. Luptătorii au adus în palmaresul raionului Ocnița 20 de medalii, dintre care 2 de aur, 4 de argint și 14 de bronz.

Sportivii anului 2021 au fost desemnați:

Băieți:

– Anton Legcun, medaliatul cu aur în Campionatul RM la box și participant la Campionatul European în or. Tbilisi

Fete:

– Gestina Draghici, multiplă premiantă la judo și sambo.

Antrenorul anului 2021 a devenit Victor Crainiuc, echipa de fotbal pe care o antrenează s-a clasat pe locul II la juniori, seria Nord în Campionatul Moldovei.

Cele mai multe medalii — 12, au fost obținute la judo și sambo — antrenori Gogoli Ghenadie și Prepeliță Ghenadie; 5 medalii la box — antrenor Vadim Mariniuc și 3 medalii la kickboxing — antrenor Albert Bezborodco.

Cei mai buni sportivi ai școlii au fost decernați cu diplome, cadouri de Anul Nou și medalii cu deviza: Excelență, Prietenie, Respect.

Directorul Școlii Sportive, Eduard Tintiuc a mulțumit colectivului de antrenori și tuturor elevilor pentru efortul depus întru realizarea performanțelor sportive, urându-le sănătate, ambiție, noi victorii, curaj, devotament și succese în Noul An 2022.

PUBLICITATE