ȘEPTELICI SE BUCURĂ DE ROADĂ BOGATĂ ȘI LA PORUMB

0
312

Lucrările în camp sunt pe ultima sută de metri. Agricultorilor le-au mai rămas să strîngă sfecla de zahăr și porumbul. La Șeptilici se lucrează cu spor, aici este strâns porumbul. Vladimir Ivanov, director SRL” SORAGROVIS” susține că în acest an se bucură de o recoltă bogată și asta datorită precipitațiilor, care au fost de patru ori mai multe decât în 2020. În rest, totul a depins de lucrările făcute la timp, spune producătorul agricol.

Vladimir Ivanov  mai spună că anul acesta se așteaptă să colecteze cel puțin 10 tone de porumb la hectar, ceea ce ar fi dublu chiar și în comparație cu anii buni. O recoltă bogată, înseamnă și un preț mai bun. Agricultorul susține că în țările vecine, România și Ucraina, a fost secetă, iar aceasta înseamnă că la export, prețul cerealelor moldovenești va fi mai mare. Ce-i drept, exportul întârzie în acest an pentru că recoltarea porumbului a început mai târziu.

Potrivit ministerului agriculturii, prima dată în istorie, Republica Moldova înregistrează o recoltă-record de patru milioane de tone de cereale. Mai exact, un milion și 100 mii tone de grâu, 800 mii tone de floarea-soarelui și peste 2 milioane de tone de porumb.

PUBLICITATE