La Sfat cu oameni frumoși descusuți de Nina Neculce

Frumoasă la chip, cu sufletul larg cât o țară, binecuvântată cu har divin – așa aveam s-o cunosc pe marea interpretă de muzică populară din Ardeal, Valeria Peter Predescu în anul 1999, la Soroca. Peste 7 ani ne-am revăzut din nou într-un miez de octombrie la o întâlnire de suflet organizată de Societatea „Limba Noastră cea Română” de la Chșinău și ONG „Pro Cultura”, Soroca. Pe atunci era numită monument viu al culturii românești. Am trait o bucurie imensă că mi s-a oferit prilejul să stau la sfat cu cea mai autentică și valoroasă interpretă de muzică populară din zona Năsăudului. Cine o fi crezut că peste 3 ani, privighetoarea Ardealului va pleca să cânte îngerilor. Readuc în atenția dvs. acel interviu spre neuitare și prețuire a adevăratelor valori.

„Mi-a fost dor de Soroca. Trăiesc o mare bucurie pentru că am din nou prilejul să fiu alături de sufletele dumneavoastră”

Nina Neculce: Stimată și dragă interpretă, Valeria Peter Predescu, acum 7 ani ne întâlneam aici, la Soroca după ce ne împodobiseți sufletele cu frumusețea cântecului popular ardelenesc. Vă mai amintiți?

Valeria Peter Predescu:  Vai de mine, cum să nu! Venisem la invitațiadoamnei prefect pe atunci, Ana Bejan, alături de un nucleu de profesori din Bistrița Năsăud a Despărțământului ASTRA în frunte cu inimosul Seni Ioan și cu președinta Societății „Limba noastră cea română ” de la Chișinău, Valentina Butnaru. Veniisem pentru a participa la festivitățile prilejuite de marcarea a 500 de ani ai acestei localități românești, încărcate de istorie și de cultură, cu oameni atât de minunați. Am fost onorată și fericită să fiu aici. A fost frumos că ne-am regăsit ca frați, ne-am putut reîncărca bateriile și reîncălzi sufletele pentru a menține nestinsă flacăra culturii românești, a istoriei noastre străbune.

N.N.: Cred că și acest miracol, care ne-a unit acum, a fost un  prilej de reîncărcare a bateriilor.

V.P.P.: E puțin spus. A fost un vis frumos prezența mea la prima ediție a Festivalului concurs Național de folclor „Tradiții și Obiceiuri de Nuntă”, organizat în chip exemplar de colega Maria Iliuț. N-o să pot uita recitalul de la Teatrul de Operă susținut alături de Maria. Nu voi uita nici seara aceasta de poveste de aici, de la dumneavostră. Să știți că mi-a fost dor de Soroca. Trăiesc o mare bucurie pentru că, iată, am din nou prilejul fericit să fiu aproape de sufletele dvs.

N.N.: Și noi suntem fericiți alături de dvs. Acum să le spunem cititorilor cine este și de unde vine Valeria Peter Predescu.

V.P.: Eu sunt o copilă de țărani români, născută în comuna Telciu pe Valea Sălăuței în județul Bistrița Năsăud, din părinții români, Ioan și Leonora Peter, care s-or fi scris mai înainte, ca mulți ardeleni de-ai noștri, Petrovan sat Petre. Istoria, la fel de grea, a Ardealului Nostru le-a schimbat apoi numele în Peter. Am rămas cu acest nume și am adăugat numele soțului meu – Predescu. Sunt un om obișnuit, sunt soție, mama și bunică. M-am căsătorit foarte tânără, la 15 ani și trei luni. Mi-am urmat școala, mi-am făcut studiile împreună cu familia mea, ajutată de soțul meu. Adică am crescut și eu odată cu copiii mei.

N.N.: Dar cântecul când vi s-a lipit de inimă?

V.P.: Am prins drag de cântec românesc în casa părinților mei încă de mica. Pentru că și regretata mea mama cânta frumos. Dar n-am cântat foarte devreme, fiindcă am avut de crescut doi feciori și am avut multe treburi gospodărești de ținut în spate, așa ca mai toate femeile gospodine și ca mai toate româncele noastre.

N.N.: Când erați de-o șchioapă, v-ați dat seama că trăiți pe locurile unde a pășit Coșbuc, Rebreabnu?

V.P.: Da, am fost pătrunsă de mica și de poezia lui George Coșbuc, auzisem  de la părinți și de „Pădurea Spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu.

N.N.: Acum să revenim la cântec. Când a avut loc debutul artistic?

V.P.: A fost în anul 1973. Primele înregistrări le-am făcut la radio Cluj cu redactorul și culegătorul de folclor, Dumitru Vartic. Este un post radio foarte ascultat în toată Transilvnia noastră. După aceea, în 1974 am făcut înregistrări la București într-o emisiune semnată de Mărioara Morărescu, care atunci era proaspătă absolventă de Conservator. Dânsa mi-a semnat debutul radiofonic, mi-a purtat noroc și iată, că au trecut atâțea ani, timp în care am editat destule discuri, însumând vreo 60 la număr.

N.N.: Știu că aveți un repertoriu destul de bogat – cântece de dragoste și de șezătoare, cântece de nuntă, cântece religioase. Cum vă alegeți repertoriul?

V.P.: Repertoriul îl aleg cu multă grijă. Eu sunt o pasionată culegătoare de folclor. Am multe cântece culese din Țara Năsăudului. Mai întâi din comuna Telciu, de pe Valea Sălăuței, apoi din celelalte comune așezate ca o salbă de nestemate pe aceiași Vale a Sălăuței, pe  Valea Someșului. Mă duc la bătrânele satului. Mulți ani am mers la o bătrână extraordinară, Reghina Tăpălagă, care a trecut la cele veșnice, având 95 de ani. Dânsa, Dumnezeu s-o odihnească, a colaborat cu marele Constantin Brăiloiu în perioada 1934-1936. Chiar în 1936 a făcut înregistrări pe cilindre de ceară la București sub îngrijirea lui Constantin Brăiloiu. Am multe bătrâne pe care le-am apropiat de sufletul meu și eu m-am apropiat de sufletul lor. Pentru că numai așa poți învăța cântările, apropiindu-te de oamenii care le-au păstrat.

N.N.: Tinerii în zilele noastre nu prea țin cont de acest lucru.

V.P.: Eu i-aș sfătui pe tinerii interpreți să apeleze mai puțin la producțiile astea de ultimă oră și să miargă cât mai des în satele noastre la bătrânii, care depozitează aceste valori nestemate. Pentru că ei se trec și ar fi păcat să le îngroape cu ei în mormânt. Aceste valori se cer transmise generațiilor viitoare pentru fala și nemururea cântecului românesc.

N.N.: Zona în care v-ați născut și trăiți, este o zonă deosebită. E leagănul lui Coșbuc și Rebreanu, așa cum am mai spus. E o zonă calificată multă vreme ca zonă păstrăroare de folclor, de tradiție. Zona care a dat mari voci-Angela Moldovan, de exemplu. Se mai păstrează cu același discernământ datinele și obicieiurule moștenite?

V.P.: Unele, da. Dar miresele nu se mai îmbracă în costum traditional, costumul e lăsat la o parte. Am cules mult folclor din ceremonialul de nuntă năsăudean. Am scos și un CD „Mândre-s nunțile la noi”. Păcat, că  se mai șterg tradițiile din ceremonialul de nuntă și altele.  În loc de joc la Cămin, sau Jocul Satului, care era în fiecare duminică, au apărut discotecile, unde tinerii se prostesc, pur și simplu. Și asta depinde foarte munlt de primarul comunei.

N.N.:  Pentru dvs.portul popular, costumul rămâne o sfântă icoană?

V.P.: Da, așa este. Îmi place să brodez singură cămașele, să-mi potrivesc catrințele. Am 80 de cămașe (ii),brodate de mine și vreo 200 de catrințe.

N.N.: Când ați simțit că muzica populară vă este destinul?

V.P.: Cred că chiar de la debut, de la cele dintâi concerte. Tot ce cântam cântam cu suflet și eram fericită că publicul mă primea frumos.

N.N.: Vreau să vă spun, cu mâna pe inimă, că în casa noastră, Valeria Peter Predescu e ascultată cu mult drag. Ascultăm foarte  des discul „La căsuța d-ingă vale”, iar în zielele de duminică ne luminăm sufletele cu cântecele de pe un alt disc „Sfânta Maria, pentru noi, roagă-te”. Demult v-ați apropiat de muzica religioasă?

V.P.: Demultișor. M-am apropiat în 1992 cu ocazia unui tuerneu în Israel. Dar îndemnul de a mă apropia de acest gen de cântare mi l-a făcut mult mai devreme un tânăr, un fan al cântătecului meu, care mai apoi a devenit călugăr la Mănăstirea Rohia, acum fiind stareț într-o chilie din Muntele Athos. Îi zice părintele Paisie. Cânt la sfințiri de biserici, la hramuri, la mănăstiri –peste tot pe unde sunt invitată. Sigur, cântarea bisericească este una mai specială. Este acea cântare străbună, care ne-a ținut de veghe sfânta credință. Ea nu se cântă cu acompaniament. Este mai greu de executat în plan interpretativ și-ți trebuie o voce bună și o bună interpretare pentru a putea transmite adevăratul ei filon creștinesc și de hrană duhovnicească. Dar mie îmi place această cântare. Consider că este un leac pentru sufletul omului. Îmi place s-o cânt, îmi place s-o învăț. Am editat mai multe discuri și casete. Oamenii doresc la ceas de sărbîtoare să aibă această cântare. Mai ales, în Postul Crăciunului, în Postul Paștelui.

N.N.: Ce se întîmplă cu folclorul actual sau cum vedeți mișcarea folclorică din România? Zic mișcare, pentru că noi (atât în Rămânia cât și în Basarabia) ar trebui să transmitem zestrea moștenită de strămoși mai departe.

V.P.: Da, s-o transmitem frumos, așa cum am primit-o, chiar mai îmbogățită cu ceva din sufletul nostru. Dar acum nu mai e nici un control. La radio, dacă mai e, încolo fiecare poate să cânte, să declare orice. E nevoie de controlul celor care se pricep, a Istitutului de Folclor, care ar aproba textele ca să nu fie cu expresii vulgare, să păstreze linia melodică din zona resppectivă.

N.N.: O întrebare tradițională: dacă ar fi s-o luați de la început, ați urma același scenariu?

V.P.: Cred că da. Pentru că eu sunt consecventă în gesturile mele și în munca mea. Sigur, aș urma același scenariu, nu m-aș abate de la filonul authentic. Pentru că, mergând pe acest filon, am avut mult de câștigat ca hrană pentru sufletul meu. Și am mulți oameni care apreciază acest lucru. Nu m-am abăturt nicio clipă de la cântarea propriu-zisă, autentică, așa cum este la izvorul curat al cântecului nostru străbun. Am fost și eu norocoasă, născându-mă, așa cum spunneam, într-o comună mare așezată la poalele Munților Sibleș și Munților Rodnei. Acolo am găsit materialul și, după ce am găsit, am fost extrem de curioasă să aflu și altele. Și așa, de la o cântare la alta am adunat și am deja în fonoteca radioului și pe discuri în jurul la 300 de cântări, balade, colinde, cântece de biserică.

N.N.: Vă mulțumesc frumos pentru bucuria a sta la sfat cu dvs. Vă doresc să rămâneți și în continuare aceiași pasionată interpretă a melosului popular din zona Năsăudului și aceiași hărnicuță culegătoare de folclor. Și nu uitați: Soroca vă mai așteaptă!

V.P.: Poate că ne vom mai reîntâlni. Dacă nu la Soroca, atunci la Năsăud. Acum vă doresc din toată inima sănătate, bucurii, fericire în suflet și în viață și să fim mereu aproape de credința străbună!

                                     15 octombrie, 2006

PUBLICITATE