CUM EVITAȚI ÎNȘELĂTORIILE ATUNCI CÂND FACEȚI CUMPĂRĂTURI ONLINE?

0
14

Urmare a creșterii apelurilor telefonice privind achizițiile electronice și utilizării practicilor comerciale incorecte de către comercianți, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței recomandă consumatorilor să fie prudenți și să achiziționeze doar produse sigure și de la comerciqanți de încredere.

În Republica Moldova, vînzătorii trebuie să asigure consumatorilor şi organelor de control ale statului accesul uşor, direct şi permanent la informaţia autentică despre sine în format electronic, în limba română, în caz contrar consumatorii ar trebui să aibă în vedere posibilitatea de a face cumpărături în altă parte, dacă aceste informații nu sunt ușor accesibile.

Atenție la greșelile de ortografie, precum „C?V?D?19”, „cor/na?vir?s”: acestea sunt utilizate în mod obișnuit pentru a evita detectarea prin algoritmii operatorilor de site-uri. Citiți cu atenție adresele web și titlurile paginilor și evitați să accesați site-urile cu ortografiere greșită sau domeniu care nu poate fi memorizat.

Nu uitați că, în prezent, nu există dovezi științifice care să ateste că eventuale produse sau suplimente alimentare pot vindeca sau împiedica infecțiile cu COVID-19.

Produsele trebuie să fie identificate în mod clar, cu descrieri precise și ușor de înțeles: consumatorii ar trebui să fie precauți atunci când văd mai ales elemente promoționale, cum ar fi:

1) sloganuri legate de obicei de pandemie, de exemplu „#staysafe”, „stai acasă”, „distanțare socială”

2) imaginea unui virus lângă imaginea produsului

3) recomandări, prin nume sau logo, din partea unor:

• medici, profesioniști din domeniul sănătății și alți experți

• artiști, sportivi, bloggeri sau alte celebrități

• autorități guvernamentale, experți oficiali sau instituții internaționale

• articole de presă, analize academice și alte materiale prezentate ca provenind din surse de încredere

Consumatorii ar trebui să identifice tehnicile de vânzare agresive și să evite capcane precum:

• produsele promovate ca „oportunități unice”

• afirmațiile de tipul „singurul produs care oferă o protecție eficientă”, „singurul kit de testare pentru utilizarea la domiciliu” sau „prețul cel mai scăzut de pe piață”

• afirmațiile potrivit cărora produsul se găsește în cantități limitate – „disponibil doar astăzi”, „vânzare rapidă” etc.

• reducerile foarte mari.

Condițiile de piață nu ar trebui să fie prezentate în mod fals:

• consumatorii ar trebui să poată identifica prețurile mult mai mari sau mai mici decât prețul normal al unor produse similare.

• consumatorii ar trebui să verifice mai multe site-uri pentru a vedea care sunt prețurile medii.

• Luați în calcul că prețul afișat, prin escrocherie, poate fi majorat după ce vi se comunică că produsul nu este în stoc, după care, reapare cu prețul modificat.

Apelați telefonul consumatorului 022 51 51 51 pentru a fi consiliați sau accesați pagina http://consumator.gov.md.

Accesează t.me/APCSPinfo și urmărește canalul de Telegram – PROTECȚIA CONSUMATORILOR, a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

PUBLICITATE