14 ani de la producerea deflagrației în care au murit 5 persoane

0
166

Autorități și foști locatari au blocului în care s-a produs explozia, au depus astăzi flori la monumentul înălțat în memoria celor care au decedat.

Astăzi, 24 octombrie, se împlinesc 14 ani de la producerea deflagrației într-un bloc de locuit în orașul Soroca, în care și-au pierdut viaţa patru persoane, printre care și un minor, iar ulterior și un salvator implicat la acțiunile de salvare.

Amintim că, în seara de 27 octombrie 2007, în jurul orelor 22.00 în blocul de locuit cu 5 etaje de pe strada Ştefan cel Mare, 117 s-a produs o explozie, care a aruncat în aer trei etaje. La lucrările de salvare a persoanelor, deblocarea cadavrelor din ruine, au fost antrenaţi peste 50 de salvatori din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, care timp de trei zile în continuu au efectuat lucrări de căutare şi recuperare a celor decedaţi. Misiunea salvatorilor a fost încheiată la o lună de zile de la deflagraţie, când a fost demolat complet blocul de locuit avariat.

Pe locul aflării blocului de locuit a fost înălțată o placă comemorativă, unde în fiecare an, Administraţia publică locală, familiile, rudele, dar și prietenii celor decedați la data producerii tragediei, vine pentru a depune flori la locul unde și-au pierdut viața cei apropiați sufletului.

PUBLICITATE