Furt cu ”iz de milioane” la Florești

0
140

SA ”Servicii Comunale Florești”, comunică că la data de 18 octombrie, a fost identificat cazul privind sustragerea unui segment de apeduct (construcție nefinalizată) din preajma s. Alexeevca r-nul Florești în direcția apeductului Soroca-Bălți.

Este vorba de circa 800 metri de rețea metalică, cu diametrul 500 mm, care au fost ilicit extrase din pămînt, utilizînd tehnică specializată în acest sens. Persoanele implicate în furtul țevilor au fost prinse în flagrant de către forțele de ordine, în momentul extragerii țevilor din pămînt.

La moment cazul dat este investigat de către Ispectoratul de Poliție Florești, în vederea tragerii la răspundere a infractorilor. Versiunea preliminară a cazului dat, este sustragerea rețelei din oțel în vederea comercialiazării de metal.

Pe lîngă paguba materială de peste un million de lei adusă întreprinderii, este prejudiciat întreg sistemul de alimentare cu apă a locatăților din preajma or. Florești, deoarece construcția apeductului dat avea ca scop asigurarea alternativă a consumatorilor cu apă potabilă din apeductul existent Soroca- Bălți.

Acțiuni ilicite de acest gen au avut loc și în anul 2017, cînd au fost sustrase circa 500 metri de țeavă de apeduct.

PUBLICITATE