Ceapa cu gust “dulce” de la Căinarii Vechi

0
94

Câmpuri frumoase cu roadă bogată, cuprinse în razele soarelui, se întind în apropierea satului Căinarii Vechi din raionul Soroca. Roada din acest an bucură atât sufletul agricultorilor, cât și ochii muncitorilor, care zilnic adună din darurile pământului. Vladimir Gavrilița, administratorul SRL “Rai-Agro-Invest”, se ocupă cu cultivarea cerealelor, porumb, floarea soarelui, dar și a culturilor tehnice precum, sfecla de zahăr și rapița. Mai mult, anul acesta a însămânțat 7 hectare de ceapă, iar roada este una pe măsura așteptărilor, spune antreprenorul.

Vladimir Gavrilița, administratorul SRL “Rai-Agro-Invest”
  • Acest an a fost unul deosebit, cu ploi abundente, motiv din care multe culturi agricole au fost afectate din cauza surplusului de umeditate, răspândindu-se mai multe boli. Pe terenuri extinse ceapa se îmbolnăvește mult mai repede decât în grădină. Producătorii care nu au reușit să trateze la moment cultura de ceapă, în toamnă ajung cu ceapa stricată. Pentru mine este un an reușit, la moment adunăm 60 -70 tone la ha, un rezultat foarte bun. Mă gândesc să ies poate chiar și la export. Ceapa adunată acum o depozităm la frigider, aceasta se va cumpăra mai bine spre primăvară, menționează

Așa cum agricultura a fost din totdeauna un domeniu care impune riscuri și întâlnește multe probleme, și administratorul SRL “Rai-Agro-Invest”, cunoaște, nu din auzite care sunt acestea, una din cele mai actuale fiind lipsa forței de muncă.

  • O problemă cu care ne confruntăm este forța de muncă, sau mai bine zis lipsa acesteia. Am apelat la Oficiul Forței de Muncă Soroca și am găsit circa 100 de persoane, iar acum am apelat și la Oficiul Forței de Muncă Florești, pentru a mai găsi oameni. Un muncitor în câmp, la strâns ceapa, primește zilnic de la 250 la 400 lei. Deși anul a fost unul ploios, am avut și momente când ne-am folosit de irigare. Soiul cultivat este Legacy, un soi bine învelit în coajă, iar bulbul ajunge de la 70 la120 gr. Are un potențial de până la 100 tone la ha. Avantajul cel mai mare este că se păstrează la frigider pentru iarnă, ceapa poate să stea până la anul viitor, în luna septembrie. În general ceapa are un gust iute, iar noi recurgem la unele șiretlicuri în cultivare, și ceapa are un gust un pic mai dulciu. Mă mândresc cu acest lucru, spune antreprenorul.

    După ce anul trecut, Vladimir Gavrilița a încercat să crească ceapă de iarnă pe un hectar, anul acesta a extins terenul. Astfel, în luna septembrie, a semănat 9 ha de semințe de ceapă de iarnă, iar la sfârșitul lunii mai, așteaptă din nou să adune din roada pământului, bulbii de ceapă de 100 – 120 grame.

PUBLICITATE