În plin sezon agricol, gospodinele își pregătesc cămările cu conserve pentru iarnă. Cele mai solicitate pe piață, fiind la moment roșiile. Deși în ultimii ani, mulți agricultori renunță la legumicultură, din cauza investițiilor mari și a prețului mic, cei care au deprins bine activitatea, continuă să cultive legume, mai mult chiar, cultivă noi soiuri pentru a oferi cumpărătorilor produse noi și calitative. Un exemplu în acest sens este și SRL „Soragrovis” din satul Şeptelici, condusă de Vladimir Ivanov. Anul acesta în gospodărie se cultivă 14 ha de roșii de 6 soiuri.
De ani buni, o echipă de femei din localitate, în frunte cu Raisa Cepurneac, cresc legume în această gospodărie. Femeile spun că anul acesta este o roadă mai frumoasă și mai bună, comparativ cu anii precedenți, noroc de ploaie, zic ele. Pe terenurile agricole de la Șeptelici cresc soiuri de roșii ca retana, tasty și bobcat.
- Anul acesta avem ca soi nou cultivat bobcat-ul, un soi foarte bun și reușit, niște roșii rotunde și mari, o legumă ajunge până la 800 de grame, – spune Raisa Cepurneac. Ne bucurăm că roada de roșii din acest an, pe alocuri întrece așteptările noastre. Am avut ploi la timp, este un an destul de favorabil pentru roșii, – mai adaugă femeia.
Până la moment, de pe terenurile de la Șeptelici, s-au cules în mediu câte 12 tone de roșii la ha, dar legumicultorii speră să culeagă și mai mult.
Cât privește vânzarea, până acum, în gospodăria de la Șeptelici nu au fost înregistrate mari probleme, asta deși producătorii își doresc o piață de desfacere mai mare. Producţia e comercializată pe pieţele din regiune, iar o bună parte e expediată la fabricile de procesare, în plus, oamenii mai vin și cumpără de pe loc roșii la un preț mai convenabil decât la piață. Astfel, pentru un kg de roșii, cumpărătorii scot din buzunar circa 3, 4 și 5 lei.
În câmp, la culesul roșiilor lucrează o echipă de 22 de femei, iar 3 persoane se ocupă de comercializarea producției.