Festivalul Izvoarelor la Cotova

0
212

         După muncă, sărbătoare! Așa este rânduiala acestui popor din moși strămoși. Iată că și la Cotova, pe data de 22 august, pentru prima oară la izvoarele mari, s-a desfășurat „Festivalul Izvoarelor”. Festivitatea a încununat o serie de activități și lucrări de amenajare a peste 50 de izvoare, toate prin intermediul unui proiect finanțat de către Uniunea Europeană. În zonele de agrement din preajma izvoarelor au fost plantați copaci, au fost instalate bănci, foișor, scrânciob și cel mai important – alte 30 de gospodării au fost conectate la apeductul din sat, iar în fața Izvorului Mare s-a montat o scenă de vară, spre care au mers duminică, în parada portului popular, colectivele folclorice participante.

Festivalul a fost organizat de către DCTTS  Drochia, în persoana doamnei Cristina Turcanu și Primăria s. Cotova, primar domnul Ion Berlădean, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de conștientizare și implicare a cetățenilor cu privire la ameliorarea situației ecologice a monumentului hidrologic de înaltă valoare” în s. Cotova, s. Măcăreuca, s. Zgurița din r. Drochia, Regiunea Nord”, implementat de AO Alianța Fermierilor din raionul Drochia, manager de proiect – domnul Petru Flocosu, directorul ,,Muzeului Fermierului”, proiect finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.

         La Cotova timp de mulți ani a fost cea mai mare sursă de apă între râurile Prut și Nistru. Izvorul Mare reprezintă un monument al naturii de tip hidrologic, fiind totodată şi una dintre cărțile de vizită ale localității. Izvoarele puternice se scurg în râul Căinari. Savanții spun că ele țâșnesc prin niște fisuri calcaroase dintr-un râu subteran care face legătură cu peștera „Emil Racoviță” de la Criva. Băștinașul Andrei Sprânceană povestește o istorie transmisă din bunei și străbunei: cândva a izbucnit un vulcan de apă în acest loc. Nimic nu o putea opri, nici piatra, nici pământul și atunci boierii au astupat izvorul cu multă lână de oi, ca să nu înece satul, și cursul apei s-a normalizat. Temperatura apei în izvor este constantă vara și iarna. Vizitatorii s-au răcorit cu apa bună a acestui izvor, rece și oligominerală după gradul de mineralizare.

Moderat cu măiestrie de către doamna Rodica Lozovan, sp. principal  DCTTS, evenimentul cultural a avut drept scop promovarea folclorului autentic, dar și valorificarea obiectivului turistic, Izvorul Mare din satul Cotova, cât și toate cele circa 100 de izvoare din Cotova, Măcăreuca și Zgurița.

Cotovenii au avut parte de o un spectacol folcloric autentic prezentat de colectivele:

Ans. folc. ,,Busuioc”, or. Drochia cond. art. Galina Pavalencu

Ans. folc. ,,Busuiocul”, s. Pelinia cond. art. Nina Riciu

Ansamblul de fluieriști ,,Andrieș”, Rîșcani, cond art. Dinu Nogai

Ans. folc. ,,Vatra”, s. Șuri, cond. art. Veronica Gradinaru

Ans. folc. ,,Florile Dalbe”, s. Chetrosu, cond. art. Marcela Ciubotaru

Ans. folc. ,,La izvoare” s. Vărăncău r-nul Soroca, cond. art. Lidia Panici

Ans. folc. ,,Doinița” mun. Bălți, cond. art. Angelica Taburcean

Ans. folc. „Cimbrișor”, s Hîjdieni, r-nul Glodeni

Ansamblul de dans „Cimbrișor”, Cotova, cond. Rusu Marcela

Aici, la vâna izvorului, artiștii au prezentat obiceiuri legate de apă cum ar fi: ,,Spălatul mâinilor la nași”, ,,Drăgaica”, ,,Scăldătoare copilului”, ,,Curățatul fântânii”, astfel punându-se în valoare importanta și valoarea apei, precum și rolul ei primordial în viața omului din toate timpurile.

         La Festivalul Izvoarelor, doamna Aurica Morcov, șefa Bibliotecii Publice Cotova, a prezentat o expoziție de cărți valoroase ale scriitoarei băștinașe Claudia Partole, cărți care alină și purifică sufletele cititorilor, de la mic la mare. Meșterii locali Iurie Morcov și Vasile Grigorevschi au venit cu expoziție de lucrări în lemn.

         Pe scena festivă au fost rostite mulțumiri domnului Ion Berlădean, primarul s. Cotova, pentru parteneriatul frumos, dar și susținere pentru organizarea acestui festival; domnului Petru Flocosu, managerul proiectului, pentru implicare în dezvoltarea comunității; DCTTS Drochia pentru frumoasa organizare a programului artistic, publicației ,,Ziarul Nostru” pentru promovare și în mod prioritar, tinerilor cotoveni ,,Garda Verde”, coordonatori Botoroga Ana și Oloieri Mariana, pentru implicare în implementarea proiectului!

         Cititoarea noastră, doamna Feodora Văscăuțan, medic veterinar în Cotova, a venit la sărbătoare, chiar dacă de dimineață a fost deja prin sat cu lucru. „Văd pentru prima dată să vină atâta lume frumoasă cu concertul la Izvorul Mare, spune dumneaei. Avem cel mai mare izvor din Moldova! Sunt abonată la Ziarul Nostru, în el văd multe locuri frumoase prin sate și mă bucur că și noi avem cu ce ne mândri.”

Apa asigură necesitățile vitale ale sătenilor și funcționarea ecosistemului de luncă. Organizatorii au dorit, prin aceste activități, să bată alarma, căci izvoarele seacă și mediul natural trebuie protejat atât pentru noi, cât şi pentru nevoile viitoarelor generații.

Autor: Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE