(Popas la Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Vertiujeni, raionul Florești)
Recent am marcat Ziua Internațională a Muzeeelor. Călătorind prin satele raionului Florești, am constatat cu bucurie că în mai multe sate există muzee. Un Muzeu de Istorie și Etografie demn de toată admirația aveam să văd la Vertiujeni. Pot spune cu mâna pe inimă că acest muzeu este un adevărat centru de cultură, care conservă și promovează istoria satului, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. Mi-a fost plăcut să ascult „povestea” acestui muzeu din gura aceleia care îl ctitorește în prezent –Eugenia Sârghi.
N.N.: Spuneți-mi, vă rog, doamnă Eugenia, cum a luat naștere acest frumos muzeu?
E.S.: Primele exponate au fost aduse de la buneii mei, de la mătușile mele. Mama mea, Badanev Alexandra, a început colectarea exponatelor. S-a dus la primărie și a cerut să i se ofere un spațiu. La început i s-a dat o odaie și a deschis Muzeul în anul 2009. Mai apoi i s-a oferit acest edificiu cu 4 odăi și ea deja a început mai intens să adune lucruri de la locuitorii satului. Se ruga, cerșea, le aduna, le spăla, le îngrijea, le aducea la condiții bune și le aducea la muzeu, amenajându-le în expoziții. Deschiderea oficială a avut loc pe 14 octombrie, 2010. O să observați că piesele de muzeu sunt repartizate pe colecții. Într-o sală avem „Casa Mare”, alta este „Sala Memoriei”, unde păstrăm fotografiile veteranilor de război și multe-multe fotografii vechi, care reflectă obiceiurile, viața strămoșilor localității. Avem fotografii de la clăci, de la nunți, de la cumetrii, de la diferite evenimente. Într-o altă sală avem lucrurile meșterilor, care împleteau în răchită și paie. Aici și-au găsit locul multe lucruri de la bunica: covățica, păretare, țoluri. Covorul de pe perete din Casa Mare este darul părinților mei. Bunica la nuntă le-a dăruit acest covor și mama l-a adus și l-a pus aici pe perete. Aici o să vedeți prosoape de nuntă din diferite perioade, haine de demult din portul țăranilor, broderii decorative, care înfrumusețau casele țărănești, am înjghebat și o ogradă țărănească de demult, avem o colecție de oale și ulcioare din lut. În muzeu o să găsiți și imagini despre activitatea muzeului, despre evenimentele din ultimul timp din viața satului și raionului.
N.N.: Să înțeleg că colectarea obiectelor de interes istoric continuă.
E. S.: Da. Unde văd un lucru vechi, sau chiar și nou, care trezește interes, rog frumos gazda să-l ofere muzeului. Sunt recunoscătoare la toți oamenii din sat care au donat tot ce am solicitat. Mulți consăteni pășind pragul muzeului au înțeles că un muzeu în sat este un adevărat tezaur, un loc de educație și promovare a istoriei și culturii satului.
N.N.: Vin elevii de la școală să petreacă aici orele de istorie?
E.S.: Acum pe perioada de pandemie, nu, dar până la pandemie veneau. Elevii veneau în excursie cu toată clasa și eu cu mare plăcere le povesteam. Copiii sunt foarte curioși și vor să știe ce este aceea vârtelniță, stative, sau alte lucruri care tot mai rar le întâlnesc pe la casele lor.
N.N.: Sunteți profesoară de istorie?
E.S.: Nu. Am studii medii complecte-11 clase. Am încercat să intru la Colegiul de Arte din Soroca, dar n-am reușit, m-am căsătorit, am început să construiesc o casă, am început să merg la lucru și n-am mai putut face studii. Dar să știți că îmi place foarte mult ceea ce fac.
Vreau să vă spun că atunci când mama a început colectarea exponatelor, eu o ocăram că îmbla cu cerșitul prin sat, mă rușinam într-un fel. Acum, însă, fără să-mi dau seama, m-am transformat eu în „cerșetoare”. Umblu prin sat, adun, ca să îmbogățim pe an ce trece Muzeul nostru. Și încă ceva mi-a spus mama: „Chiar de-ți oferă cineva un lucru, un ștergar, sau o farfurie, chiar de-o mai ai, ia-o, fiindcă fiecare obiect e diferit.” Am o colecție de șalinci adunate de prin sat și toate sunt diferite. Aici în mare parte e munca mamei mele. Majoritatea exponatelor ea le-a adunat, le-a îngrijit și le-a aranjat la locul potrivit.
N.N.: Mama ce studii are?
E.S.: A absolvit Școala Profesională de laTârgul Vertiujeni. Dar anume dragostea față de tot ce este autentic a făcut-o ca să adune obiectele vechi aici, să le aranjeze ca să le poată vedea și admira toată lumea. Adică le-a scos din negura de vremi la lumina zilei.
N.N.: Muzeul s-a fondat în 2009. Au trecut de atunci 12 ani. Ce a însemnat această perioadă pentru Muzeu?
E.S.: O realizare frumoasă. Aici conservăm identitatea satului și în special, identitatea culturală. Muzeul a devenit o instituție vie, unde organizăm mai multe evenimente, unde copiii mici și mari pot cunoaște istoria reală a satului, pot înțelege ce înseamnă modul de viață de altă dată. Important e faptul că majoritatea obiectelor pe care le păstrăm sunt create de oamenii satului nostru, cei care s-au trecut și care mai sunt. Recunoștință mamei mele, care e ctitorul acestui muzeu, care a visat muzeul. A fost ideea ei să avem în sat un muzeu și îl avem. Eu sunt mândră de mama mea și duc mai departe cu multă dragoste și responsabilitate lucrul început de ea.
N.N.: Aveți un exponat preferat în Muzeu?
E.S.: Am mai multe, dar în deosebi, îmi place și țin la covorul din Casa Mare, țesut de mâinile bunicii.
N.N.: Ce înseamnă pentru dumneavoastă Muzeul de laVertiujeni?
E.S.: Mult, foarte mult. Este un loc foarte drag inimii mele. Este locul în a cărui istorie se înscrie mama mea și în care sper să rămân și eu cu tot ce am făcut și ce fac alături de oamenii din localitatea noastră.
N.N.: Eu vă doresc să rămâneți în continuare o iubitoare de frumos și mulțumesc pentru posibilitatea de a-mi încânta privirea cu frumusețile pe care oamenii satului Vertiujeni le-au creat. Multă sănătate!
E.S.: Mulțumesc frumos!Sănătate și dumneavoastră și cititorilor „Ziarului Nostru”! Vă invităm la Muzeu. Ușile sunt deschise pentru oricine se interesează de istoria, cultura, obiceiurile și tradițiile populare ale satelor noastre.
Autor –Nina Neculce