Elevul anului 2021 – ediția XI, „cu lacrimi”

0
1706

Sâmbătă, 22 mai, în grădina publică „Mihai Eminescu” din Soroca s-a desfășurat etapa finală a concursului raional ,,Elevul Anului 2021”, organizat de Direcția Învățământ Soroca, șefă Angela Mușenco.

Dacă la prima etapă s-au luat în calcul mediile școlare, participările la diferite olimpiade raionale și naționale, apoi etapa a doua a concursului s-a pus pe cântar partea sufletistă și creatoare a concurenților.

 Ediția din acest an a avut genericul ,,Eroul din familia mea”. Cei 14 elevi finaliști au fost invitați să exploreze și să relateze povești de viață din familia lor, care prin idealurile și faptele lor sunt modele demne de urmat.

https://fb.watch/5HiGTrt2Em/

Am ascultat cu sufletele la gură istorii neregizate, pline de dramatism, cu durerile războaielor și deportărilor, dar și cu micile bucurii ale revenirii la baștină, la familie.

Emoțiile s-au transmis de la microfon spre audoriu cu repeziciunea gândului, a răsărit în ochii multora roua lacrimilor provocate de poveștile incredibile de viață și de atitudinea tinerilor față de eroii familiilor lor, de concluziile profunde expuse de ei.

 În categoria eroilor au fost trecuți medicii din ziua de azi care luptă cu pandemia, profesorii, părinții, buneii care oferă tot sprijinul și dragoste copiilor. Dar și personaje neașteptate, căci uneori eroul din familie poate deveni tocmai cel care în alte circumstanțe ar fi fost considerat antierou, însă prin acțiunile sale a dat putere unor schimbări importante.

Cu fotografii vechi și mai noi, cu documente adeveritoare, tinerii participanți ne-au dus pe tărâmul vieții lor familiare, prin prezentări demne de cele mai alese conferințe. Și poate că cel mai important, ne-a provocat și pe noi să ne întrebăm cine sunt eroii din familiile noastre, oamenii despre care vom povesti urmașilor cu multă mândrie.

Partea muzicală a evenimentului a fost realizată de elevii Școlii de Arte „E. Coca”.

Premiul Mare și titlul ,,Elevul Anului” i-a revenit  în acest an lui Robert Gatman, elev al clasei a XII-a din LT ,,Constantin Stere” din Soroca.

,,Acest premiu este rezultatul muncii mele pe parcursul acestui an școlar, un an complicat, în care eu am reușit să obțin rezultate frumoase la învățătură și să mă implic în mai multe proiecte, fiind președinte al Consiliului raional al Tinerilor. Succesul meu îl împart cu familia mea, părinții și bunicii, dar și cu profesorii de la liceu”, a menționat învingătorul concursului.

Pentru a promova perseverența și tendința spre dezvoltare în învățământ, Direcția de Învățământ Soroca a venit cu intenția de a plasa un banner public în oraș, cu fotografia comună a tinerilor învingători, astfel ca fiecare trecător să prindă scânteia admirației pentru ceea ce înseamnă succes.

Clasamentul învingătorilor

Categoria clasa a V-VI

Locul I – Luchian Xenia, cl. VI, LT ”C. Stere”

Locul II – Sterenco Sabrina, cl. VI-a, gimn. Rublenița

Locul II – Lisnic Cezara, cl. VI, gimn. Slobozia Cremene

Locul III – Purici Anastasia, cl. VI, gimn. „D. Matcovschi”

Categoria clasa a VII-IX

Locul I – Melnic Mihaela, cl. VIII, gimn. „D. Matcovschi”

Locul II – Plop Iulian, cl. VIII, LT ”C. Stere”

Locul III – Repeșco Daniela, cl. IX-a, gimn. Vădeni

Locul III – Sîli Milena, cl. VIII, LT „C. Stere”

Categoria clasa a X-XII

Locul II – Bespalco Victoria, cl. X-a, LT Visoca

Locul II – Pavlenco Nichita, cl. XII, LT „A. Pușkin”

Mențiuni

Muntean Ecaterina, cl. VIII-a, gimn. „D. Matcovschi”

Iepure Natalia, cl. IX, gimn. Vădeni

Premiu special

Ciumac Ionela, cl. VIII, gimn. Pîrlița, de la „Ziarul Nostru” (set de cărți, premiu bădesc și două abonamente la publicația „Ziarul Nostru”, unul pentru ea și altul pentru profesoara ei).

Toți elevii au fost îndemnați să-și trimită istoriile culese la redacția „Ziarul Nostru”, pentru a fi citite de către toți abonații săptămânalului.

Galerie fotografică: Ludmila Talmazan

PUBLICITATE